Despre o viziune mesianica – (1 )

    Incipitul tuturor profeţiilor mesianice îşi are originea în textul din Gen 3:15. Îl putem extinde chiar  până la capitolul 1, versetul 26 . În primul rând, trebuie să ne gândim la  Planul  iniţial de salvare  al lui Dumnezeu cu privire la om, făptură  creată după chipul şi asemănarea Sa,  fiindcă aşa  a vrut şi a gândit El toată Creaţia.  Toată ZIDIREA  emană IUBIRE  şi  temelia oricărui lucru conceput de Dumnezeu este ancorată în forţa creatoare a Iubirii.  Ce minunat! ADONAI, după ce a creat totul  prin CUVÂNT ( prin Logos ) , a privit la Creaţia Sa şi S-a bucurat :  ,, Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a şasea” ( Gen 1:31 ).  Iar  lucrurile au continuat  să fie bune până în capitolul 3 , când intervine păcatul ( neascultarea de porunca divină); neascultarea a dus la  pierderea relaţiei unice  de părtăşie cu Dumnezeu,  nu doar a omului, ci a întregii armonii din Zidire. Dar  pe Dumnezeu nimic nu-L poate surprinde, chiar dacă răzvrătirea  omului Îi frânge deseori Inima . Dincolo de Planul  iniţial , există un al doilea Plan , care întotdeauna acoperă falimentul uman al primului.  Iar Planul dumnezeiesc  se poate observa foarte bine în  Istorie. După prima profeţie mesianică din Gen 3, ,, Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor  lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” ( Gen 6:5), şi,  ca pedeapsă pentru decadenţa umană, EL trimite Potopul, salvându-l doar pe Noe ( cu  toţi  membrii familiei sale). Însă păcatul supravieţuieşte împreună cu arca , şi nu trece mult  până când oamenii se răzvrătesc  din nou împotriva lui Dumnezeu. Astfel,  ei au început să construiască arogantul Turn Babel, iar Domnul a trebuit să intervină din nou , de aceasta dată  decisiv,  pentru a pune capăt îngâmfării umane:  le  încurcă copiilor lui Adam  limbile şi îi împrăştie pe întreaga suprafaţă a pământului.  De aici  începe să fie  trasat mai sigur  Planul de salvare printr-un Popor;  EL îi alege  pe Avraam,  pe Isaac şi  pe Iakov.  Din ei se va naşte o naţiune la care va fi trimis Mântuitorul  promis al lumii.   Mesia va fi un descendent al Poporului Israel ( celălalt nume al lui Iakov, de fapt numele pe care i l-a dat  Însuşi ELOHIM ), un neam  ales şi chemat în destin de  Creatorul Cerurilor şi Pământului.
Dumnezeu îi face o promisiune deosebită lui Avraam,  evreul : ,,Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” ( Gen 12:3) , considerată  cea de-a doua  mare profeţie mesianică, care îl aşeza pe Israel, prin Unsul care Se va naşte în mijlocul acestui popor,  în rolul de Naţiune privilegiată, având o datorie  salvatoare  în faţa  tuturor  celorlalte naţiuni ale pământului . Aceasta  este o referinţă sigură  la venirea Domnului Yeşua Mesia,  ca Mântuitor unic, desăvârşit,  în lumea noastră, deoarece EL S-a născut din seminţia Lui Iehudah, fiul lui Iakov, fiul  lui Isaac, fiul  lui Avraam. Legat de acest mare adevăr,  Mântuitorul Yeşua  afirmă răspicat:  Mântuirea vine de la iudei ( Ioan 4:22).
Când părintele  Avraam a fost gata să-şi jetfească fiul promisiunii pe Muntele Moria, Dumnezeu a intervenit la momentuil potrivit,  neîngăduind această jertfă de testare a credincioşiei.   Tot ce mai rămăsese de încercat în  Avraam se epuizase. ADONAI  nu a dat greş;  alesese şi formase un om după Inima Lui! Minunata este Mântuirea pregatită pentru toţi pământenii ! În locul jertfirii lui Isaac , Cel Preasfânt  plănuieşte ca  într-o zi să Se jertfească pe Sine: ,, Avrram a pus locului aceluia numele :  Domnul va purta de grijă . De aceea se zice si azi :  La muntele unde Domnul va purta de grijă.”      ( Gen 22:14 ). Pentru noi toţi ( mulţi arheologi admit aceasta), iată cea mai frumoasă dovadă de sacrificiu dumnezeiesc: altarul de pe Muntele Moria, unde Avraam trebuia să-şi  jertfească fiul, este Golgota –  locul unde Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele întregii lumi. Aici,  pe dealul  de osândă şi durere, în  Locul Craniului , Dumnezeu S-a  ţinut de Cuvânt,  purtând de grijă întregii  omeniri pierdute. EL a fost în  Hristosul  răstignit, împăcând, prin sângele Lui curat,  întreaga  Lume cu  Sine.

( Comentariu  de Daniela Reghina Onu; Bucureşti –  Aprilie 2010 )