Petru Dugulescu

CRUCE SI INVIERE

De n-ar fi fost un deal al Capatânii
Si crucea în hotarul nevazut,
Cu ziua-ntâi în capul saptamânii,
Strain mi-ar fi cuvântul „La-nceput”.

De n-ar fi stat în Vinerea cea mare
Pe crucea dintre cruci, Pascalul Miel,
Egiptul cu verdeturile amare,
M-ar fi robit pe veci de veci în el.

De n-ar fi fost Emausu-nserarii
Si pâinea frânta-taina de Strain,
N-as fi vazut lumina învierii,
Nici drumul meu înspre Ierusalim.

E SARBATOARE LA FLORII

E sarbatoare la Florii –                                          
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Iisus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cant si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

„Ierusalim, Ierusalim,                                                                    
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim –
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele.”

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul… ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat –
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari –
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

REVOLTA – N TRUP

Într-o zi-nsorită, ochiul mânios,
Se zbătea-n orbită și privea în jos:
-„Ce e, frățioare” – eu l-am întrebat –                                  
„Ai vreo supărare?” – „Da, sunt revoltat!
Și-ți voi spune-acuma adevărul tot –
C-am răbdat într-una ș-acum nu mai pot;
Din a mea-nălțime, tot privind în jos,
La piciorul ăsta strâmb și noduros,
Pe-ale mele gene, jur că nu mă-nșel
Că de la o vreme, prea-ncălțat e el!
În ciorapi, în gheată, veșnic lustruit,
Să-l admire lumea, pfui! Ce ipocrit!
Câtă cheltuială, ce atenții mari,
Iar eu procopseala … niște ochelari!
Ca să fiu tot paznic – Nu! – mai bine chior,
Chiar de par obraznic, vreau să fiu picior!”
Și dintr-o zvâcnire ochiul a sărit –
Dar fără privire, talpa l-a strivit.

Când cu duioșie vrut-am să-l adun:
Mâna, cu mânie, îmi dădea un pumn …
-„Slugă credincioasă, dar cu tine ce-i?”
-„Asta-i ce m-apasă: slugă cât mă vrei?
Numai încordată, să lucrez, să scriu!
Să hrănesc stomacul, veșnic nesătul,
Și umflat cât sacul, nu mai vreau, destul!
Singura-mi stăpână, vreau să-mi fiu pe plac:
Eu nu mai sunt mână, mă declar stomac!”
Și din clipa-n care mâna n-a lucrat –
Nehrănind stomacul, biata s-a uscat;

Auzind urechea tristul tărăboi,
Dintr-odată strigă: – „Și eu fac război!
Simplă, clăpăugă, stau ca un tolcer –
Nici eu nu sunt slugă, gură mă prefer!
Ea-i făra pereche, totu-i pentru ea,
Parcă pe ureche nu s-ar putea bea!
Face gălăgie ca un papagal,
Mi se da și mie să mai fac scandal …”
Își sfârși ideea și-apoi amuți –
Și din clipa-aceea, sărmana surzi.

Dar, vă rog, nu plângeți cu-al milei foc
Că, din fericire, toate-mi sunt la loc!
O anomalie, cum am prezentat,
Doar în fantezie mi s-a întâmplat.
Însă plângeți faptul trist și dureros,
Că se-ntâmplă-acestea-n trupul lui Hristos!

Morala:
Ne-mplinim menirea, existăm, trăim,
Numai când pe alții în dragoste-i slujim!

( Poezii din volumul Calatori enigmatici )

APUS DE MILENIU

Se stinge mileniu-n tăcere
Trăgând obosit după el
Un secol de vis și mistere,
Cu păsări cu cioc de oțel.

Un veac ce-a adus Hiroșima
Și Auschwitzu-acasă la noi,
Un secol la pas cu lumina,
Un secol târât prin noroi.

Cu oameni ce zboară în spațiu,
Cu oameni ce mor pe pământ,
Mânați de același nesațiu
Și goana mereu după vânt.

Și-un secol ce naște din Cronos,
Cu semne ciudate pe el,
În Soare, în Lună și-n Cosmos,
Cu-o FIARĂ,un BALAUR și-un MIEL.                                                          

Războaie și vești de războaie,
Cutremure, ciumi, strâmtorări.
Bătrânul pământ se-ncovoaie
Și geme-n adâncuri de mări.

Morala-i o fată bătrână,
O haină-nvechită de mult,
Căci pofta cea rea e stăpână,
Religia cărnii e cult.

Ale omului drepturi sunt sacre –
Se striga de sus și de jos –
Dar eu vreau să strig ca sunt acre
Când ele sunt fără Hristos!

Se-afirmă acum sodomiții
Și timpul ce vine-i al lor,
Dar sunt înfierați „pocăiții”
Cu viața și Bibliile lor.

Religia noastră străbună
E-un fel de satanic vaccin,
Să nu crezi în vestea cea bună,
Să nu-ți schimbi eternul destin.

Curând EUROPA UNITĂ
Va fi doar un singur popor.
Și fi-va atunci învestită
Cu-acel mondial dictator.

Măslinul uscat înfrunzește,                                                             
Israel s-a-ntors înapoi,
Iar Valea Meghido vuiește,
Se fac pregătiri de război.

Vedem profeții milenare
Aduse de-al vremii șuvoi.
Și-n straja a patra pe mare
Isus vine iar către noi.

IEHOVA, SHALOM – Nu vă temeți!
Din noapte mai este puțin,
Aveți îndrăzneală și credeți!
Vegheați! Eu sunt gata să vin!

Nu fiara cu hula-i grozavă
Închide-al istoriei fald,
Ci Mielul ce-aduce din slavă
CETATEA cu porți de smarald!

Un MIRE va fi și-o MIREASĂ,
Și-un COSMOS sfințit prin CUVÂNT
În care domni-va o RASĂ:
Acei ce-au fost sfințiți pe pământ. Amin !