FĂRĂ BACOVIA

de Daniela Reghina Onu

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu, şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge…
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

(Bucureşti, Februarie-2012; din volumul Paşi printre pietrele Sionului)