de Daniela – Reghina Onu
Ce-ai scris pe pământ, Doamne,
când acuzatorii mei
şi-au ascuţit pietrele,
să arunce în mine?
Unde-mi sunt pârâşii?
Li s-au şters urmele
din pământul reavăn
udat de Sângele Tău.
Mi-e mirul cald
de-atâta lacrimă, Nazarinene.
Vasul de-alabastru s-a spart
în ventricolul stâng.
La Picioarele Tale, supusă,
pierdută de mine pe veci,
zace înfrântă inima mea…
Iart-o! Primeşte-o
şi primeneşte-o cu Mila Ta,
inund-o în Shekinah!
Şi pentru asta, Nazarinene,
Toddah Rabbah!
(Bucureşti, Ianuarie – 2013 ; din volumul Râsul viorii fără arcuş)
otnielabattzion - עותניאלה בת ציון 
Foarte expresiv ! Graţie şi sensibilitate. Felicitări !! Sărut mâinile.
Intr-adevar frumoasa poezie ! Cum sa nu ii multumim oare ? mare este bunatatea Lui ! Laudat fie Nazarineanul !!!!!!! Shalom draga Otniela !
Minunata poezie ! Ma regasesc in ea si nu am cuvinte sa Ii multumesc Domnului Hristos ca m-a scos din groapa pieirii si mi-a pus piciorul pe stinca.
Ati surprins cu multa sensibilitate durerea sufleteasca a unui suflet salvat , Otniela. Dumnezeu sa va binecuvinteze tocul de poet adevarat.
Cu – adevarat foarte frumoasa poezie !! Felicitari Otniela!! Domnul fie laudat !!
Doamne ce frumos! Mie îmi vorbesc versurile acestea.
Vă mulţumesc frumos, Prietenii mei şi Cititorii mei fideli! Ce m-aş face fără voi? Binecuvântări bogate din Sion, tuturor!