Ion Ianoşi

   Confesiunea,  povara unei receptări subiective

acad. Ion Ianosi„Ion Ianoşi n-a ascuns vreodată cine este şi ce crede. Am cunoscut-o pe mama domniei sale, la Cluj: era o scriitoare pentru copii de o discreţie socială desăvârşită. L-am întâlnit pe Ion Ianoşi la mare, la casa scriitorilor de la Neptun, de mână cu un nepoţel… Ion Ianoşi, pentru mine, este un mare cărturar, care — atenţie! — nu vrea să aibă nici abilitatea de a modela retrospectiva istoriei prin lecţii retorice! Ion Ianoşi a scris atâtea pledoarii pentru a face să vadă lumina tiparului cărţi aflate sub semnele întrebărilor, încât şi-ar fi putut construi măcar un soclu de apărător al confraţilor!… Nu, Ion Ianoşi este un caracter puternic — în marea sa tăcere — puternic, da, dacă a ştiut să reziste la atâtea sirene — în vremuirea atâtor fixaţii, obsesii şi orbiri succesive ale vremurilor… ” ( D.R. Popescu )
Ion Ianoşi ( Ioan Maximilian Steinberger, n. 1928,  fiul Anei Leitner şi al lui Iuliu Steinberger ; d. 2016 ) provine dintr-o veche familie burghezo-evreiască din Braşov. A fost dat afară din şcolile de stat între 1940-1944, din cauza originilor sale burghezo-evreieşti. După absolvirea Liceului „Ioan Meşotă” din Braşov (1947), face studii de filozofie  la Cluj şi Leningrad, devenind  doctor al Univ. „Jdanov” din Leningrad (1955). Va fi apoi ziarist la „Előre” şi va activa consecvent în Partidul Comunist Român. Cariera sa didactică începe la Institutul de Teatru şi Cinematografie şi se continuă la  Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. De asemenea, va fi profesor de Estetică la Facultatea de Filologie şi secretar al Secţiei de Critică şi Istorie literară a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, începând cu anul 1980. Debutează în 1963, cu volumul „Romanul monumental şi secolul XX” pentru care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Studiul – debut al lui Ion Ianosi se axează pe convergenţa esteticii cu  istoria şi critica literară. Cartea e o amplă cercetare din perspectiva categoriei estetice a monumentalului, tratată drept  una din modalitătile sublimului. Analiza sa are în vedere opere de primă mărime ale unor autori notorii din literatura universală : Lev Tolstoi, Maxim Gorki, John Galsworthy, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu etc.
acad. Ion Ianoşi - 2Studiile din Dialectică şi estetică” iau în discuţie „impuritatea” artei, temă predilectă a preocupărilor estetice viitoare, în măsura în care diferenţa dintre etic şi estetic îi poate apărea autorului ca incitantă şi verificabilă prin sublim. Autor al unei opere impresionante, Ianoşi este din 2001 membru de onoare al Academiei Române. A primit de-a lungul timpului câteva premii extrem de importante pe care se cuvine să le amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică şi istorie literară (1963); Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române (1978); Premiul pentru eseu, publicistică şi reportaj al Uniunii Scriitorilor din România (1980); Premiul pentru eseu,critică şi istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1985).
Ilustrul estetician a păstrat legături de prietenie şi colaborare, de-a lungul timpului, cu numeroşi scriitori şi teoreticieni români de marcă, între care enunţăm câteva nume sonore: Constantin Noica, Henri Wald, Radu Cosaşu, Gabriel Liiceanu, Zigu Ornea, N. Breban, Gabriel Dimisianu. Este autor a numeroase lucrări de filosofie, estetică, istorie literară, monografie şi memorialistică: „Dialectica şi estetica” (1971); „Schiţă pentru o estetică posibilă” (1975); „Secolul nostru cel de toate zilele” (1980); „Sublimul în estetică” (1983); „Sublimul în spiritualitatea românească” (1989); „Romanul unei drame” (1991); „O istorie a filosofiei româneşti. În relaţia ei cu literatura” (1996); „Dicţionarul operelor filosofice româneşti. 111 lucrări fundamentale” (1997); „Constantin Noica între construcţie şi expresie” (1998); „Vârstele omului” (1998); „Dostoievski” (2000); „Prejudecăţi şi judecăţi” (2002); „Thomas Mann — temă cu variaţiuni” (2002); „Eu — şi el. Însemnări subiective despre Ceauşescu (2006); „Sankt Petersburg — Romanul şi romanele unui oraş” (2004); „Dostoievski. Tragedia subteranei” (2004); „Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi” (2004); „Karl Marx în 1234 de fragmente alese şi adnotate” (2004); „Studii de filozofia artei” (2005); „Autori şi opere. Cultura rusă” (2009); „Internaţionala mea. Cronica unei vieţi” (2012).
acad. Ion Ianoşi -3Despre ultima carte a profesorului Ianoşi s-a scris considerabil în ultima vreme. Ne revine plăcuta sarcină să dăm curs unor cuvinte care încununează fericit o viaţă de cărturar, cu bune şi cu mai puţin bune ( până la urmă e vorba despre o viaţă de om ), întregind totodată perspectiva multiplă prin imagini volubile : „Tribulaţiile intelectualului evreu de limbă maghiară, provenit dintr-o familie burgheză braşoveană, fidel marxismului de la începuturile căutărilor intelectuale şi până astăzi, dar totodată în bună parte lipsit de dogmatism, reprezintă în mare măsură o excelentă cheie de înţelegere a istoriei româneşti recente. Nenumărate paliere şi aspecte ale acestei istorii recente se oglindesc în cartea lui Ion Ianoşi: antisemitismul societăţii româneşti din perioada interbelică, inteligibilitatea filosovietismului multor evrei în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial şi al imediatei perioade postbelice, locul intelectualului marxist autentic în regimul comunist autohton, relaţia dintre politic şi intelectualitate în acesta din urmă ş.a. Pe lângă rememorarea propriei vieţi, Ianoşi oferă şi nenumărate medalioane privind traiectoriile existenţiale ale unor rude, prieteni şi cunoş­tinţe, care întregesc descrierea mediată biografic a secolului trecut şi a începutului secolului acestuia” ( Cristian Cercel ).
Mai mult de patru decenii Ion Ianoşi a fost profesor de filosofie şi estetică la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, îndrumând zeci de generaţii tinere. A fost într-adevăr un reper sigur pentru toţi cei cărora le-a insuflet dragoste şi respect pentru actul de cultură. Şi totuşi, din păcate, „Dicţionarul General al Literaturii Române” îi conturează profilul într-o subtilă notă de suspiciune controlată…„Ianoşi mărturiseşte a fi deprins disponibilitatea confesivă şi asumata lipsă a ruşinii faţă în faţă cu ungherele tainice ale sufletului de la marii ruşi. De altfel, sufletul iudaic a dovedit în mod repetat impudoare expresivă, valorizantă şi capabilă să sintetizeze epoci din perspectiva unui personaj confruntat cu sine”.

( Schiţă  istorico – critică  de Daniela Reghina Onu ; Iulie – 2016 , Bucureşti )

2 răspunsuri la Ion Ianoşi

  1. Arlette Şerban spune:

    Şalom Otniela. Mulţumim pentru acest moment biografic. Soţul meu a terminat filosofia acum treizeci de ani. Academicianul Ianoşi i-a fost profesor…Numai cuvinte de laudă la adresa culturii şi erudiţiei dumnealui. Mare om! Dumnezeu să-l odihnească cu cei drepţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s