John Milton – Poetul profet al unei Anglii in deriva

( 1608 – 1674 )

Schiţă critic – monografică

                            de Daniela Reghina Onu

Ne intoarcem pentru un moment de la subiectele zilei sa comemoram cu toata dragostea si reverenta , geniul si gloria lui John Milton, poet, barbat de stat, filozof, gloria Literaturii engleze, campionul si martirul acestei mari Literaturi . ( Lord Macaulay )
Ne propunem in continuare sa va oferim cateva informatii despre unul dintre cei mai mari oameni ai culturii europene. John Milton nu a fost doar un foarte talentat poet,  ci mai cu seama un crestin autentic, incercat, un glas puternic intr-o tara devastata de numeroase lupte intestine pentru putere.
Milton a  fost un luptator toata viata: a luptat impotriva prezbiterienilor , care cautau sa impuna o domnie spirituala in Marea Britanie,  impotriva regalistilor, si mai cu seama,  impotriva catolicilor, care inoculasera deja de multa vreme un despotism din afara, ce tindea sa forteze libertatea de  constiinta a cetatenilor.
Intr-un sonet ” Noii violatori de constiinta sub Parlamentul Lung „, Milton atragea serios atentia asupra acestor tare care se abatusera distructiv asupra tarii sale , ridicandu-se autoritar impotriva acelora care  cautau sa foloseasca sabia spre a forta constiinta noastra pe care Christos a eliberat-o.
Poetul avea 17 ani  la sfarsitul domniei regelui Iacob,  rege  care a fost urmat imediat la tron de Carol I. In februarie 1625 John Milton este admis la Colegiul lui Christos din Cambridge , unde din pricina curatiei de inima, si a citirii  ordonate a Bibliei a fost poreclit  domnisoara lui Christos.  Dupa absolvirea acestui colegiu primeste diploma de Bacalaureat in Arte. In 1631 , pe 9 decembrie , ziua sa de nastere, Milton scrie un sonet intitulat ” In pragul celui de-al treizeci si treilea an” , considerat de multi istorici literari un motto al intregii sale vieti, un poem al dedicarii de sine : Totusi fie putin sau mult, rapid sau incet,/ Fata de aceeasi soarta josnica sau inalta / Spre care ma duce Timpul si vointa Cerului: / Totul e, daca am harul sa-l folosesc asa ( timpul ) , / Cum din veci a fost in fata Marelui meu Stapan. In 1632 si-a luat diploma de MA ( Maestru al Artelor) , dupa cei 7 ani de Universitate la Cambridge. Milton a sustinut, intr-o mica pagina de autobiografie, ca datorita prestigiului sau intelectual fusese spontan acceptat in saloanele din Italia in timpul calatoriei sale din 1638-1639, dar, in ciuda succesului sau timpuriu ca latinist, decisese totusi sa fie ” interpret si povestitor al celor mai alese si mai intelepte lucruri intamplate printre concetatenii mei, din intreaga aceasta insula, in limba materna.”
Dupa ce s-a reintors din  calatoria sa continentala , poetul s-a stabilit la Londra . Aici i-a luat la el , spre a-i invata, pe cei doi copii ai surorii sale,  Edward si John Philips , unul de 9 ani , iar celalt de 8 . Tot in acest timp poeziile sale capata un colorit mai definit. Si el , ca si Spencer , se intoarce spre o spiritualizare inalta, spre o relatie unica , de netagaduit,  cu Dumnezeu. Insa poetul  John Milton  nu a fost un contemplativ, dimpotriva s-a implicat mereu in problemele politico-sociale ale vremii sale. In pamfletul ” Despre reforma cu privire la disciplina duhovniceasca ” , Milton avanseaza o intreaga argumentatie impotriva compromisului anglican, bazata pe o sever-antiepiscopala citire a istoriei Reformei in Anglia. Sunt invinuiti episcopii care au sprijinit o slaba Reforma in Biserica, dar si influentele  politice ale prelatilor,  care  ” intotdeauna s-au opus libertatilor spirituale „. Dupa acest pamflet care avea 90 de pagini, a urmat imediat altul mai scurt de 24 de pagini,  in care , folosind veritabile dovezi biblic-apostolice, ataca episcopatul din nou. Scoate si un al trelea pamflet in care asertiunea si forta argumentatiei declanseraza un adevarat incendiu, care nu a mai putut fi stins decat prin excluderea episcopilor din Camera Lorzilor. Desigur- scrie el – fiecarui om pasnic si de bine ii este neplacut sa jigneasca si sa supere multimile… Dar cand Dumnezeu ii porunceste sa ia trompeta si sa sufle un sunet de durere, un semnal de alarma, nu mai sta in puterea omului ceea ce face. Cand Cuvantul a fost in inima lui Ieremia ca un foc aprins in oasele lui, zadarnic se straduia profetul sa taca , caci nu putea. Trebuie sa precizam ca John Milton  nu a luat niciodata parte la lupta sabiilor , si nu a scris nicio silaba ca sa insufle acesta lupta . Era impotriva varsarilor de sange, si de aceea , cu toate ca era regalist, a fost si impotriva parlamentului, cand acesta dezlantuia luptele.
In iunie 1643 se casatoreste cu Mary Powell , care se tragea , la randu-i,  dintr-o familie de regalisti. El avea 35 de ani si ea abia 19. La inceput s-au inteles destul de bine, dar cand s-a izbit de prima greutate , incurajata si de parintii ei, tanara sotie fuge la casa parinteasca.  S-a intamplat ca  tocmai atunci fortele revolutionarilor de sub comanda lui Cromwell au slabit, iar regalistii au castigat teren si s-au intarit. Asa stand lucrurile familia Powell nu i-au mai dat voie fiicei lor sa se intoarca la Milton, ci au indemnat-o sa se desparta de el,  in favoarea unei recasatorii, mai avantajoase , cu un regalist bogat si influent. Aceste grele incercari matrimoniale l-au facut sa mediteze mult asupra legaturii de casatorie, si s-au concretizat in scrirea a 2 lucrari cu privire la ” Doctrina si institutia divortului „, in 1643, carti adresate ostentiv parlamentului. Opiniile – controversate la acea data – exprimate de Milton pe tema divortului – incearca sa justifice ideea unei separari religioase a celor pe care Legea si Biserica ii socoteau uniti pentru totdeauna de catre Dumnezeu.  Niciun efect al tiraniei nu poate apasa mai greu asupra Commonwealth-ului, subliniaza el, decat apasarea acestei nefericiri a caminului, o casatorie fortata si neimplinita. Milton foloseste in lucrarea amintita argumente istorice, teologice si biblice,  ocolind o condamnare explicita a divortului de catre Christos:  Sotii nepotriviti nu fac decat sa dea nastere unui haos , sustinea Milton, care contravine ordinii lui Dumnezeu. Christos sustinea ca jugul Sau este usor de suportat si ca povara Sa nu este grea, deci povara casatoriei ar trebui sa reflecte acest lucru.
Dar cel mai izbutit pamflet   al sau ramane ” Areopagitica ” , despre care vom vorbi ,poate,  altadata.
Perioada 1640 – 1650 este socotita una de tranzitie in Literatura engleza,  pentru ca toate conflictele sociale si politice s-au amplificat intr-o asemenea masura incat , depasind  ” limitele de siguranta ” au  creat ” explozii”, dintre care doua au afectat intreaga natiune engleza  si intreaga ei dezvoltare ulterioara : Revolutia burgheza ( 1648-1659 ) si Restauratia ( 1660 ). Burghezia , noua aristocratie,  precum si taranimea, care altadata sprijinisera  monarhia pentru ca aceasta infranase puterea feudalilor , se ridicau acum impotriva ei. Stuartii  intruchipau feudalismul absolutist si, in plus, erau catolici.
In aceste conditii greul luptei antimonarhice l-au dus puritanii – aripa radicala a Bisericii Anglicane , care inca din a 2-a jumatate a secolului al 16-lea, cerea epurarea cultului religios de orice forme ale catolicismului ( ritualuri si ceremonii, iconografie etc ), precum si instituirea unei morale intransigente bazate pe o mare libertate de constiinta. Ca puritanii au avut de suferit  la inceput, din partea lui Iacob I Stuart ( 1603- 1625 ),  ne-o arata binecunoscutul exod al ” parintilor pelerini ” din 1620 , care,  imbarcati pe vasul  Floare – de – mai au cautat refugiu pe Coasta americana, unde au intemeiat primele asezari engleze ( in Noua Anglie ). Dar persecutia adevarata s-a declansat dupa urcarea pe tron a fiului regelui Iacob I , Carol I ( 1625 – 1649 ) , care a venit hotarat sa dizolve Parlamentul, inca din primul sau an de domnie, intrucat comunitatile religioase ale puritanilor erau reprezentate de 2 partide politice puternice: presbiterienii ( moderati ) si independentii ( radicali ) . Dupa 11 ani de teroare si de politica externa defavorabila protestantilor, si dupa esecul din 1637-` 38 , a razboiului purtat de Carol I contra Scotiei calvine , Parlamentul a fost convocat din nou ( Parlamentul scurt, aprilie -mai 1640 ; Parlamentul lung 1640-1653 ) , majoritatea membrilor fiind de data aceasta reprezentata de ” noua nobilime. ” Parlamentul a desfiintat impunerile fiscale ordonate de rege, a abolit tribunalele extraordinare, a limitat puterea episcopilor , a decis ca Parlamentul sa poata fi dizolvat exclusiv printr-o decizie proprie . In 1649 Carol I a fost decapitat, s-a procedat la dizolvarea Camerei Lorzilor si Anglia a devenit Republica ( The Commonwealth, 1649-1660 ) .De teama framantarilor , Cromwell a introdus dictatura militara si pana in anul mortii ( 1658 ) a guvernat ca lord protector. In 1660 nobilimea a restaurat monarhia prin readucerea din Franta a fiului lui Carol I Stuart,  care a domnit pana in 1685 sub numele de Carol al II-lea ;  acesta a fost urmat de fratele sau , Iacob al II- lea, un aparator indarjit al catolicismului. Protestantii i  s-au opus urmand  asa -numita „Revolutie glorioasa” din 1688 , un rusinos compromis al burgheziei cu nobilimea.
Rasunetul ,in Literatura, al acestor evenimente  nu este mai putin graitor pentru istoricul literar decat pentru istoricul simplu. Iar „poetul cetatean „ ( cum deseori era numit ),  John Milton,  este cel mai stralucit exemplu. Intr-un pasaj din ” Pro Populo Anglicano Defensio Secunda ” , Milton scria urmatoarele despre anii copilariei sale: M-am nascut la Londra intro familie de oameni onesti ; tatal meu a fost un om integru,  iar mama era o femeie inimoasa , respectata pentru faptele ei caritabile. Inca din  vremea fragedei copilarii, tata m-a calauzit spre studiul Literaturii; iar setea mea de cunoastere era atat de mare, incat de la 12 ani inainte, aproape ca nu ma mai dezlipeam de carti si nu ma culcam inainte de miezul noptii. Aceasta a fost prima cauza a pierderii vederii. Aveam ochii slabi din nastere si sufeream de dureri de cap, ceea ce totusi nu a stins ardoarea curiozitatii mele, dupa cum nici nu a intarziat dezvoltarea mea intelectuala. Tata a tinut sa urmez cursurile gimnaziului clasic si sa invat acasa cu meditatori. Mai tarziu dupa ce m-am familiarizat cu cateva limbi straine ( franceza, latina , greaca si ebraica ) si am facut progrese in filosofie am fost trimis la Universitatea din Cambridge. O completare interesanta apare in ” Paradisul pierdut „ : Copil fiind , nu mi-a placut nicicand / Vreun joc copilaresc ; un singur gand / Aveam sa-nvat, sa stiu pentru -a putea / Sa fac un bine semenilor mei – caci socoteam ca asta mi-e menirea / Sa inlesnesc Dreptatea si – Adevarul .
In 1644 , anul in care se isca disputa intre presbiterieni si ” toleranti ” , Milton redacteaza pamfletul „Areopagitica „, in care cere libertatea de exprimare civica, criticand ” areopagul ” englez , Parlamentul ; apara schisma si spera intr-o grabnica reforma a natiunii. Tonul renascentist al lucrarii razbate din indemnul la actiune imediata  si din renuntarea la orice urma de utopie: Retragerea intro politica de Atlantide si utopii ce nu vor deveni niciodata realitati nu ne va remedia conditia ; trebuie sa ne organizam in aceasta lume a raului in mijlocul careia Dumnezeu ne-a asezat fara putinta de iesire. La 14 iulie 1645 regele pierde si ultima batalie de la Maseby,  si Cromwell castiga biruinta. Familia regala se refugiaza in Franta. Ruina regalitatii a pus familia Powell in mari greutati si a facut-o pe tanara sotie fugara sa se reintoarca la sotul parasit. In timp ce Milton se afla in vizita la o rudenie , Mary vine si ii cere iertare. Milton o iarta si cuplul pleaca impreuna acasa.  Poetului i se vor naste trei fiice care , din nefericire,  vor ramane orfane  de mama de timpuriu. In 1653, la scurt timp dupa nastrea celei de-a 3 -a fetite , Deborah,   prima sotie a poetului, Mary Powell se stinge din viata. In 1654  John Milton era deja  orb complet. Desi ochii lui erau curati , nervul optic a fost atins de o boala ( amaurosis ) , datorita efortului sustinut din  timpul anilor grei de studiu. In anul 1656 , dupa 4 ani de la moartea sotiei Mary,  Milton se recasatoreste cu Catherine, fiica capitanului Woodcock. A fost cea mai fericita perioada din viata sa,  desi foarte scurta. Anul urmator moare si Catherine, marea iubire a lui Milton,  la nasterea primului lor copil. Intr-un sonet scris cu prilejul acestei majore nefericiri prin care i-a fost dat sa treaca, Milton descrie cat de mult s-au iubit, cat de buna a fost Catherine cu fiicele lui. Vaduv a 2-a oara, tata neajutorat cu trei copile fara de mama, orb… dar credincios pana in cele mai mici detalii Dumnezeului lui, poetul cunoaste acel calm imperturbabil care venea din strafundurile relatiei lui evidente cu Dumnezeu. Se parea ca nimic nu l-ar mai putea clinti in Credinta sa. Cand Commonwelth-ul a cazut si Carol al II-lea a fost rechemat, Milton desi a simtit ca libertatea sa este in primejdie , a avut puterea sa se ridice fara teama, din nou , impotriva monarhiei. Prin aceasta el a riscat totul – deja trecuse prin destule si nu se mai temea de niciun om, se temea doar de Dumnezeul caruia I-a fost credincios intotdeauna– dar a indraznit sa spuna Adevarul asa cum l-a luminat Dumnezeu. Regele,  si ceilalti regalisti n-au pregetat insa sa se razbune,  si marele profet al libertatii a fost adus inaintea Consiliului sa raspunda la anumite acuzatii, apoi a fost aruncat in inchisoare,  iar mai multe  manuscrise i-au fost  arse pe rug. Dupa ceva timp i se da drumul, se restabileste la Londra, unde se casatoreste pentru a 3-a oara,  la 54 de ani. Abia de-aici putem vorbi de etapa a 3-a a creatiei sale, cand incepe sa lucreze la monumentalul poem ” Paradisul pierdut „,  pe care il purta  in minte de multa vreme , inca din perioada marilor sale avanturi literare, in prima tinerete. 
Perioada glorioasa a creatiei poetice miltoniene a inceput in 1665 cand , dupa izbucnirea epidemiei de ciuma din Londra, scriitorul s-a refugiat  intr-un sat din Buckinghamshire impreuna cu fiicele sale. Acum incepe sa lucreze la poemul sau ” Paradisul pierdut ” pe care-l planuise mai inainte  de perioada obositoare a luptei pentru libertate , in care s-a implicat puternic.  Lucrarea , impartita in 10 parti,  a fost terminata in 1667. Milton este considerat un fenomen in lumea literelor , tot asa dupa cum Beethoven  este un fenomen pentru lumea muzicii.  Daca Beethoven a compus muzica celesta pe cand era surd, Milton a descris spectacolul tulburator al eterului si al sferelor pe cand era orb.
Ideea unui mare poem epic il stapanise de mult ( vezi planuita Arthuriada ) , dar a fost nevoie de 20 de ani de lectura si de studiu, si de alti 20 de participare la viata sociala, politica si religioasa a tarii sale, pentru realizarea a ceea ce  sub dicteu launtric avea sa fie „Paradise Lost „ , opera inchinata ” celor alesi” : Nu-s multi aceia ce se-nvrednicesc/ Sa umble dupa cheile de aur/ ce le deschid palatul vesniciei; Acestora -mi binevestesc solia. Povestea primei neascultari a omului precum si a fructului oprit, care, dupa ce a fost gustat, a adus pe lume moartea si intreaga noastra nenorocire , urmeaza firul narativ obisnuit al Bibliei si al numeroaselor incercari literare de mai tarziu ( Dante, Petrarca ). Impartit in 12 canturi ( sau ” carti ” ) , poemul incepe prin invocarea ” muzei ceresti ” pentru a adeveri  caile vesnicei Pronii   fata de oameni. Pe tarmurile unui lac de foc zac fara cunostinta ingerii cazuti – cei razvratiti impotriva lui Dumnezeu. Satan, primul care se trezeste, e scarbit de atmosfera dezolanta din jur, dar mandria sa luciferica triumfa : Adio, camp ferice, tarm etern, / Al desfatarilor! Salut, orori / Si lume de infern! Iad nepatruns, / Stapanul tau cel nou aduce/ Un cuget neschimbat de loc sau vreme. / El insusi e salasul sau; printr-insul / Din cer se face iarasi cer din iad./ … Aici incalte vom fi liberi; / Puternicul nu a zidit aici / Loc pismuit, si nici n-o sa ne-alunge./ Aici putem domni in voie ; cred / Ca face sa te zbati pentru marire, / Chiar daca e sa fie-n iad ; mai bine / Stapan in iad decat in ceruri sluga . In elevatia gandirii si a expresiei , Milton nu are  niciun rival decat , poate , pe Dante. Ideile grandioase sunt sustinute de actiuni grandioase, iar acestea, la randul lor,  sunt sunt sustinute de un stil pe masura.  De buna seama uneori  stanjeneste episodul ” retrospectiv” ( cartile 5-8 ) cat si cel ” prospectiv” ( cartile 11-12 ) ; nu mai putin stanjenitoare e conceptia ptolemeica a Universului ( careia Milton pare sa-i datoreze ceva din viziunea sa ). Dincolo de acestea Milton si-a pastrat proportiile  credintei sale,  si a facut din „Paradisul pierdut „ un poem religios in care Biblia este la ea acasa. . Desi este vorba despre un poem structurat  epic si dramatic , stalpul sau de sustinere ramane Adjectivul . Descrierile tradeaza un sentiment de spatiozitate  ( sustine Lowell , istoricul literar,  exeget al operi lui Milton ), reflectat si refractat in fiecare fraza si perioada. Iar fiecare fraza si perioada  explodeaza in Cosmos.  Pe cand era in manuscris , Milton a prezentat lucrarea lui Thomas Ellwood, un prieten bun care venea si-i citea Biblia. Acesta, dupa ce i-a  studiat acasa manuscrisul,  atunci cand i l-a inapoiat  a tinut sa-i precizeze poetului :  Tu ai spus multe in Paradisul pierdut , dar ce vei avea de spus in Paradisul recastigat  ? Milton a meditat timp indelungat la aceasta idee care nu i-a mai dat pace, iar in 1671 ” Paradisul recastigat ” vede lumea .   Poemul in patru canturi , ” Paradisul recastigat „,  ( ” Paradise regained” ) reia naratiunea din ” Paradisul pierdut ”  , infatisand ispitirea lui Isus in pustie, si biruinta Sa asupra lui Satan, ca imprejurare cruciala pentru rascumpararea omului cazut. Acest poem se inscrie mai mult in genul dramatic, prin accentul pus pe trairea launtrica a personajelor. Ca realizare  exclusiv- estetica  , lucrarea este inferioara ” Paradisului pierdut.”
Dramatismul psihologic caracterizeaza si ultima lucrare poetica a lui Milton, „Samson Agonistes ” ( ” Samson luptatorul ” , 1672 ) . Orb si intemnitat in Gaza , Samson isi deplange soarta intr-o zi de sarbatoare cand filistenii ii dau voie sa se odihneasca intr-un loc retras,  din apropierea temnitei . Cativa dintre prietenii si membrii tribului  sau ( ei alcatuiesc corul ) canta impreuna  cu Manoah , tatal lui Samson, ca sa-l imbarbateze pe viteazul descurajat. Prin gura lui Samson vorbeste Milton insusi: O , pierdere-a vederii / Ma plang de tine cel mai mult. Sunt orb/ Si–ntre vrajmasi – mai rau decat e lantul, / Cersitul , temnita sau neputinta! . Intruchipand virtutile esentiale ale eroului romantic, Samson e supus slabiciunilor omenesti, greseste si cade , dar isi duce la indeplinire opera.  Indeplinita a fost si opera lui Milton care a reusit sa inspire  generatii intregi la lupta si sacrificiu ( a fost un exemplu pentru Byron – poetul romantic al luptei pe continent dar si pentru ceilalti poeti  , de exemplu Wordsworth , poetul traditionalist al Angliei ; de asemenea John Milton a inspirat numerosi oameni politici de stat , si mai ales numerosi lideri religiosi  ),  pentru cauza nobila a Adevarului , in afirmarea unei credinte practice si trainice  manifestata intr-o stransa comuniune cu Dumnezeul Bibliei.
  Si-acum cateva aspecte legate de omul John Milton. Iata cum isi intrebuinta el timpul in ultima parte ( mai linistita ) a vietii sale.
Vara se trezea dimineata la ora 4, iarna la 5, si asculta un capitol din Biblie. Era  lasat apoi singur sa mediteze pana la ora 7. Dupa dejun i se citea ceva, ca mai apoi el sa inceapa sa dicteze  ceea ce dorea sa scrie, pana spre amiaza. De la 12 la 13 facea o plimbare sau un exercitiu reconfortant intr-un balansoar. La  13 lua pranzul, apoi pana la orele 18 asculta , canta si compunea muzica imnica pentru Biserica. De la 18 la 20 primea vizite si statea de vorba cu prietenii . La 20 lua cina, iar la orele 21.30 se culca.
In ultima parte a vietii sale a avut parte de pace, liniste, dupa atata trai in lupte, hartuieli si istovire. Fiind orb, nu vedea saracacioasa sa locuinta, nu-si dadea seama de intunecimea ei, ci isi gasea desfatarea cantand la harmoniu si in vizitele prietenilor sai. In 1674, duminica 8 noiembrie, Milton moare in varsta de 66 de ani.
Spre sfarsitul vietii sale Milton nu a mai  frecventat nicio Biserica, fie din cauza ca era orb, fie din cauza anumitor dispute si neintelegeri pe care le aveau baptistii din Anglia  in acea vreme. Dar a ramas neschimbat in convingerile sale pe care si le-a respectat pana la moarte. Despre sotia sa, ramasa vaduva, se stie ca era membra a Bisericii Baptiste din Nantwich Sheshire avandu-l drept pastor pe Samuel Creton ( A history of Baptists, Th Armitage, NY. !887, pag. 547 ).
Ca baptist , John Milton afirma deseori ca  sistemul sau de gandire se baza doar pe realitatea Scripturii. Meditatiile sale asupra textelor din Biblie sunt din cele mai bune, iar in scrierea sa ” Doctrinele crestine” , el combatea botezul copiilor, mai bine decat oricare teolog baptist. Iata cateva lucruri pe care el le sustinea cu toata taria :
1. Biblia ca singura regula de credinta . El a avut o controversa cu Usher, unul dintre cei mai invatati prelati din acel timp cu privire la traditie,  si inaltul prelat a trebuit  sa abandoneze controversa in fata argumentelor zdrobitoare prezentate de Milton. El afirma :  Nici traditii, nici Sinoade, nici canoane ale vreunei Biserici vizibile, cu atat mai putin sentintele sau hotararea vreunui judecator sau a unui comitet civil; numai Scripturile pot forma judecatorul sau regula finala in materie de religie.
2. El a accentuat doctrina baptista despre formarea si guvernarea Bisericii. Deseori afirma ca Ekklesia trebuie sa fie  o partasie a sfintilor , o  fratie  in stare sa-si marturiseasca credinta, sa invete doctrinele biblice, capabila de-a incerca prin normele Scripturii si prin Duhul Sfant  pe orice invatator sau  colectiv de invatatori. O astfel de Biserica oricat de mic i-ar fi numarul , e un corp independent: E in sine o Biserica intreaga si perfecta in ceea ce priveste drepturile ei religioase, nu are niciun superior pe pamant, fie persoane, fie adunari sau uniuni fata de care i se poate cere sa se supuna. Slujbasii ei sunt prezbiterii si diaconii, iar alegerea slujitorilor apartine poporului. Aceasta ii exclude pe copii de-a fi membri.
3. In ce priveste botezul , sustinea ca este o randuiala a Evangheliei, care trebuie facuta  pe baza credintei personale, prin scufundare. A protestat energic impotriva botezului copiilor mici:  cum ar putea copiii care nu inteleg Cuvantul sa fie purificati? … Caci nu botezul pe dinafara ne curateste , ci el este marturia unui cuget curat, cum spune Petru… Botezul e de asemenea un vot si intrucat copiii mici nu pot vorbi, nici nu li se poate cere.
John Milton a fost un barbat cu convingeri foarte clare, sincere si puternice. A manifestat o dorinta infocata pentru libertate, a avut un curaj de nebiruit si o vointa de fier pentru Dumnezeul lui. Ca poet a avut o viziune unica despre cer si iad, o imaginatie caleidoscopica si o minte sclipitoare,  de geniu. El poate fi considerat unul dintre  falnicii cedri din Liban ai baptistilor  ( cum l-a numit cu admiratie Lord Macaulay ).

( Schita critic- istoriografica realizata cu ajutorul informatiilor din: The Penguin History of Literature, volume 2- English Poetry and Prose, edited by David B. Pirie; Preda, Ioan – Aurel, English Poetics, INSTITUTUL EUROPEAN, 1995 ; A History of Baptists, Th. Armitage, N.Y, 1887 ;   Bucuresti –  Mai  2011).