de Daniela Reghina Onu
Lasă zilele să tacă
în noi,
golite de cuvinte.
Din linişte
te înţeleg mai bine,
şi-mi eşti aproape.
Vorbele… oricum
nu ne-ar ajunge,
să dezmierdăm pe buze,
răsăritul şi amurgul.
Zilele… se vor târî străine
spre noi,
sorbindu-ne lacom Lumina.
Vino, şi lasă-mă
să-ţi ating o geană,
o pleoapă,
cu adierea unui surâs.
Poate îţi vei aminti odată.
Eu, tu, adierea…
Te rog, lasă zilele sa tacă
… cu noi!
( Bucureşti, Februarie – 2012; din volumul Râsul viorii fără arcuş)
otnielabattzion - עותניאלה בת ציון 
Încântător… foarte distins. Mă bucur să fiu eu primul care scrie la o poezie atât de sensibilă. Sărut mâinile.
Într- adevăr! Sensibil , frumos, încântător. O poezie deosebită.
Frumoase poezii compui draga Otniela. Nu ma satur sa le citesc…Cum sa fac sa ajunga si la mine un volum de-al dvs. Tot acolo la MIhai Bravu va adunati ?
Va multumesc pentru frumoasele Dvs cuvinte ! Desigur, va asteptam cu drag, Teodora. Fiti binecuvantata din Sion !
Superb, dragă Otniela ! Încântător !
Superb! Da, sunteţi o modernistă cu multă culoare romantică. Oricum e o poezie foarte sensibilă şi plăcută care se adresează inimi
In adevar SUPERB! Domnul sa va binecuvinte inspiratia mai departe.