Incipitul tuturor profeţiilor mesianice îşi are originea în textul din Gen 3:15. Îl putem extinde chiar până la capitolul 1, versetul 26 . În primul rând, trebuie să ne gândim la Planul iniţial de salvare al lui Dumnezeu cu privire la om, făptură creată după chipul şi asemănarea Sa, fiindcă aşa a vrut şi a gândit El toată Creaţia. Toată ZIDIREA emană IUBIRE şi temelia oricărui lucru conceput de Dumnezeu este ancorată în forţa creatoare a Iubirii. Ce minunat! ADONAI, după ce a creat totul prin CUVÂNT ( prin Logos ) , a privit la Creaţia Sa şi S-a bucurat : ,, Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi o dimineaţă; aceasta a fost ziua a şasea.” ( Gen 1:31 ) Iar lucrurile au continuat să fie bune până în capitolul 3 , când intervine păcatul ( neascultarea de porunca divină); neascultarea a dus la pierderea relaţiei unice de părtăşie cu Dumnezeu, nu doar a omului, ci a întregii armonii din Zidire.
Dar pe Dumnezeu nimic nu-L poate surprinde, chiar dacă răzvrătirea omului Îi frânge deseori Inima . Dincolo de Planul iniţial , există un al doilea Plan , care întotdeauna acoperă falimentul uman al primului. Iar Planul dumnezeiesc se poate observa foarte bine în Istorie. După prima profeţie mesianică din Gen 3, ,, Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău, ” ( Gen 6:5) şi, ca pedeapsă pentru decadenţa umană, EL trimite Potopul, salvându-l doar pe Noe ( cu toţi membrii familiei sale). Însă păcatul supravieţuieşte împreună cu arca , şi nu trece mult până când oamenii se răzvrătesc din nou împotriva lui Dumnezeu. Astfel, ei au început să construiască arogantul Turn Babel, iar Domnul a trebuit să intervină din nou , de aceasta dată decisiv, pentru a pune capăt îngâmfării umane: le încurcă copiilor lui Adam limbile şi îi împrăştie pe întreaga suprafaţă a pământului. De aici începe să fie trasat mai sigur Planul de salvare printr-un Popor; EL îi alege pe Avraam, pe Isaac şi pe Iakov. Din ei se va naşte o naţiune la care va fi trimis Mântuitorul promis al lumii. Mesia va fi un descendent al Poporului Israel ( celălalt nume al lui Iakov, de fapt numele pe care i l-a dat Însuşi ELOHIM ), un neam ales şi chemat în destin de Creatorul Cerurilor şi Pământului.
Dumnezeu îi face o promisiune deosebită lui Avraam, evreul : ,,Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” ( Gen 12:3) , considerată cea de-a doua mare profeţie mesianică, care îl aşeza pe Israel, prin Unsul care Se va naşte în mijlocul acestui popor, în rolul de Naţiune privilegiată, având o datorie salvatoare în faţa tuturor celorlalte naţiuni ale pământului . Aceasta este o referinţă sigură la venirea Domnului Yeşua Mesia, ca Mântuitor unic, desăvârşit, în lumea noastră, deoarece EL S-a născut din seminţia Lui Iehudah, fiul lui Iakov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam. Legat de acest mare adevăr, Mântuitorul Yeşua afirmă răspicat: Mântuirea vine de la iudei ( Ioan 4:22).
Când părintele Avraam a fost gata să-şi jertfească fiul promisiunii pe Muntele Moria, Dumnezeu a intervenit la momentuil potrivit, neîngăduind această jertfă de testare a credincioşiei. Tot ce mai rămăsese de încercat în Avraam se epuizase. ADONAI nu a dat greş; alesese şi formase un om după Inima Lui! Minunata este Mântuirea pregatită pentru toţi pământenii ! În locul jertfirii lui Isaac , Cel Preasfânt plănuieşte ca într-o zi să Se jertfească pe Sine: ,, Avrram a pus locului aceluia numele : Domnul va purta de grijă . De aceea se zice si azi : La muntele unde Domnul va purta de grijă.” (Gen 22:14 ) Pentru noi toţi ( mulţi arheologi admit aceasta), iată cea mai frumoasă dovadă de sacrificiu dumnezeiesc: altarul de pe Muntele Moria, unde Avraam trebuia să-şi jertfească fiul, este Golgota – locul unde Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele întregii lumi. Aici, pe dealul de osândă şi durere, în Locul Craniului , Dumnezeu S-a ţinut de Cuvânt, purtând de grijă întregii omeniri pierdute. EL a fost în Hristosul răstignit, împăcând, prin sângele Lui curat, întreaga Lume cu Sine.
( Comentariu de Daniela Reghina Onu; Bucureşti – Aprilie 2010 )