Negutatorul din Venetia de W.Shakespeare

Schita critica de Otniela-Daniela Onu

Shakespeare! Nu se poate sa fii Shakespeare, sa fi trait in perioada Glorianei si sa nu fi scris un cuvintel despre evrei, si mai ales despre cliseele care i-au bantuit  dintotdeauna , si care ulterior , prin literaturizare s-au constituit in mari teme ale Literaturii Universale: evreul ratacitor, evreul carciumar, evreul camatar, evreul vrajitor ( solomonar )  etc. Nu exista afacere buna fara jidan, suna o veche zicala in poporul romanesc.
Lumea medievala a cunoscut  trei atitudini cu privire la evrei, distincte dar suprapuse intr-o respectabila ordine diacronica. Prima a inceput sa se cristalizeze in secolul al VI-lea, si a incetat in secolul al XI-lea. A doua a cuprins aproape 400 de ani- cele 2 secole ale cruciadelor si celelalte doua ale Renasterii. A treia a inceput o data cu Reforma si s-a extins pe trei secole , intre 1500 -1800. Marea diaspora sefarda din Spania in 1492, din Potugalia in 1497 , i-a pus pe evrei in miscare in mai toata Europa caci sosirea unui numar mare de refugiati ducea, in revers, la noi expulzari . Multi evrei ajunsi in pragul saraciei , impiedicati sa intre in orasele din care alti semeni ai lor tocmai fusesera alungati, s-au pornit sa practice comertul ambulant. Nu este o taina ca tocmai in aceasta perioada s-a conturat forma finala a legendei  evreului ratacitor. Desigur, inca de pe bancile scolii stim, ca orice legenda are departe, in cel mai adanc miez al ei o doza oarecare de adevar. Intr-adevar,  in Istorie au axistat multi astfel de evrei ratacitori autentici ; in aceasta conditie grea ei au ajuns inca  din Renastere, apoi  in Iluminism, pana catre noi , in Modernism si Postmodernism, pentru a deveni,  din nou si din nou, “ straini si calatori “ la fel ca Avraam.
Unul dintre acesti mari  ratacitori a fost Solomon Ibn Verga ( aprox. 1435- 1525 ) , originar din Malaga, alungat din Spania , apoi din Portugalia, si care, odata sosit in Italia , s-a si apucat sa bata drumurile acestei tari. Nu se cunoaste cu exactitate locul unde s-a stabilit, se stie insa ( exista documente in acest sens ) ca a petrecut o vreme la Roma. Aici a scris o carte – SEVET IEHUDA ( Toiagul lui Iuda ) in care el se intreaba : De ce ii urasc oamenii pe evrei? Aceasta lucrare se pretinde a fi , intr-un anume sens , prima lucrare de istorie a poporului evreu , dupa Istoria evreilor a lui Josephus Flavius, scrisa cu 1400 de ani inainte, caci Ibn Verga descrie nu mai putin de 64 de executii la care fusesera supusi evreii. Era primul semn , chiar daca palid, al revenirii constiintei de sine a evreilor. Ca o dovada certa a situatiei grele a evreilor in Europa, Ibn Verga nu a putut sa-si realizeze visul,  acela de-a asista la tiparirea  propriei  opere. Toiagul lui Iuda apare pentru prima oara in 1554 , in Turcia. In ciuda tuturor oprelistilor autorul s-a dovedit a fi un adevarat renascentist, un rationalist , o minte independenta. Manifesta   pareri critice despre Talmud, il ironiza pe Maimonide, si dezavua, parodiind , parerile lui Iuda Halevi. Daca evreii erau calcati in picioare , in mare masura era vina lor. Mandri, dar in acelasi timp prea pasivi si punandu-si prea mare incredere in Dumnezeu, evreii erau mereu plini de speranta si exagerat de supusi. Ibn Verga arata ca , de regula, “ Regii Spaniei si ai Frantei, nobilimea, carturarii si toti oamenii de onoare erau prietenosi fata de evrei”,  prejudecatile fiind intretinute de ignoranti, de gloata nestiutoare de carte. “ N-am intalnit niciodata un om cu ratiune care sa-i urasca pe evrei, si nimeni nu-i uraste in afara de oamenii de rand”, afirma curajos Verga. De obicei motivul antipatiei era influxul de evrei straini, marind dincolo de punctul critic numarul celor deja existenti in comunitati. De exemplu, in Venetia , care fusese un stat commercial important inca din secolul al X- lea – si prin urmare era firesc evreii sa se stabileasca aici – acestia au intampinat o oarecare rezistenta. In secolul al XIII-lea au fost obligati sa se mute pe insula Giudecca Spinalunga, pentru ca altadata sa fie stramutati in interiorul uscatului, la Maestre. Autoritatile i-au fortat sa poarte mai intai un insemn galben rotund, apoi o palarie galbena, dupa care a urmat o palarie rosie. Contributia lor la economia venetiana a fost semnificativa prin faptul ca isi plateau impozitele. In cadrul ghetto-ului ( un fel de enclava , de cartier general al lor), evreii au putut sa-si desfasoare o viata culturala intensa, chiar daca era una separata. In ciuda sumelor pretinse de stat , comunitatea venetiana a prosperat. Numai evreii aveau voie sa practice camataria ( deci Shakespeare era la zi cu noutatile din vremea sa )  si , desi cunosteau Limba italiana,  nu li se acorda cetatenia venetiana. Chiar si la sfarsitul secolului al XVIII- lea , legea prevedea ca evreii din Venetia -sau orice alt evreu din afara- nu pot sa ceara sau sa se bucure de niciun drept conferit de cetatenie. Iar in piesa noastra este cat se poate de natural sa o auzim pe Jessica marturisind ca in casa tatalui ei, Shylock,  se gaseau  foarte multe comori. Camatarii evrei de success acumulau adesea cantitati insemnate de chezasii nerascumparate, mai ales bijuterii.
Evreul nu si-a insusit inselaciunea, ea ii este innascuta – sustine un proverb rutean, inrudit cu unul polonez. Evreul este inselator de cand e el.  Doar  Henryk Sienkiewicz,  scria mai intelepteste , in 1877 : Daca cineva incearca sa-I insele pe evrei , este inselat el insusi. In cartea  Istoria evreilor din Romania ( 1866-1938 ) ( pag. 31 ) Gabriel Asandului precizeaza : “ Mihail Ralea a incercat sa explice inclinarea evreului pentru activitatile negustoresti. Iata ce scria acesta in articolul Israel in Romania : Lipsit de instincte si obiceiuri inradacinate care constituie datinile, evreul e mai ales rationalist. Si rationalist in sensul strict si stramt al cuvantului inseamna utilitarist. Biblia si Talmudul indica aceasta trasatura de psihologie colectiva. El nu se lasa tarat de preferinte oarbe, de uri ori de sentimente violente. Judeca si cantareste,  e sobru , retinut, circumspect. Pasiunile nu-l mana. Aptitudini excelente pentru a deveni negustor. Ca negustor,  perfectioneaza meseria sa ori inventeaza in istoria civilizatiei omenesti epoca care se cheama capitalism.”
Intorcandu-ne la Shakespeare, si la piesa sa,  lesne ne vom intalni cu aceleasi clisee care degenereaza intr-un antisemitism  cu aspect de normalitate.
Intr-o societate fundamentata pe diviziunea majoritate – minoritate, Shakespeare este mare – tot asa dupa cum Moliere  si Caragiale sunt mari – in crearea eroilor tipologici. Caracterele se inscriu intr-o evolutie matriceala,  fiecare are locul lui bine definit care il individualizeaza scotandu-l din majoritatea amorfa.
Asemeni marilor dramaturgi clasici  Marlowe sau Kyd, Shakespeare creeaza personaje tipologice, repetabile in noi si noi orizonturi reformatoare, de la scriitor la scriitor, de la opera la opera. Astfel, in piesa vom intalni urmatoarele tipologii: negustorul venetian – Antonio, camatarul evreu ( Shylock ), gentilomul tanar si indragostit (Bassanio) , mostenitoarea bogata si frumoasa , indragostita de un tanar fara avere (Portia, Jessica ), slujitorii fideli stapanilor (  Nerissa , Leonardo, Gratiano ), ducii si printii guvernatori (  Ducele de Venetia, Printul de Monacco etc ).
Sa trecem in revista , pe scurt, subiectul piesei lui Shakespeare al carei titlu intreg este The Merchant of Venice, A comedy by Shakespeare ( piesa in  5 acte , jucata   prima oara in 1597 ), a carei sursa se pare ca a fost Evreul din Malta a lui Christopher Marlowe.
In minunata Venetie traia un negustor bogat, scapatat , pe nume Antonio. Adversarul sau, redutabil in aceasta meserie era un evreu pe nume Shylock, camatar iscusit care reusise sa adune o avere uriasa imprumutand cu dabanzi foarte mari. Ura lui Antonio se revarsa periodic asupra lui Shylock , injosindu-l in fel si chip pentru ca acesta era evreu , si potrivit unei mentalitati stereotipale,  evreul ar fi obtinut banii prin stoarcere. Shylock, la randul sau , il dispretuia pe  Antonio, si dorea sa nu-l mai vada niciodata in calea sa. Iata ce-I raspunde el lui Bassanio: There are thousand ducats for three months , and Antonio bound, sau He hates our sacred nation and he rails/ Even there where merchants do most congregate/ On me, my bargains, and my well won thrift, / Which he calls interest. La Rialto cand se intalneau cei doi , in piata,  era cu neputunta ca Antonio sa nu-si marturiseasca public dispretul fata de Shylock: I am as like to call thee so again / To spent on thee again / To spurn thee , too. Peste acest conflict, intervine in piesa povestea lui Bassanio si a Portiei. Bassanio,  prietenul lui Antonio, era un tanar nobil venetian care-si pierduse averea mostenita, cheltuind-o cu nesat in petreceri. El veni intr-o zi la Antonio, disperat, ca sa-I ceara ajutorul material in vederea casatoriei cu o tanara bogata pe care o iubea . Tatal decedat ii lasase fiicei sale, Portia, o avere imensa, iar tanarul care nu avea bani sa se imbrace pentru a fi pe gustul unei asemenea iubite,  l-a rugat pe Antonio, negustorul influent , sa-i imprumute trei mii de ducati. Numai ca rugamintea a picat intr-un timp nefavorabil, mai ales pentru Antonio, traficul cu marfuri ii fusese blocat ( corabiile sale nu mai soseau ) asa ca, nevoit fiind, s-a decis in cele din urma sa apeleze la Shylock-  camatarul, pentru a-si ajuta prietenul.
De-aici piesa se reconfigureaza spre o finalitate moralizatoare , nu doar a conflictului ci mai cu seama a dialogurilor caracterelor  care – shakesperian vorbind – depasesc in amplitudine cu mult actiunea propriu-zisa . Shylock simte ca Antonio este la mana lui si vrea, intuitiv la inceput , sa-I ofere o lectie acestui crestin dispretuitor care l-a chinuit atat de mult.  Fixeaza deci o data a restituirii , si fara sa impuna vreo dobanda in bani, ii pretinde lui Antonio ( in cazul neputintei acestuia de-a respecta termenul),  o livra din carnea lui. Iata cum suna acest lucru in Actul I , Scena III: Go with me to a notary, seal me there/ Your single bond / and in a mercy sport/ If you repay me in not on such a day, / In such a place such sum or sums as are/\ / Express it in the condition, let the forbit / Be nominated for an equal pound / Of your fair flash, to be cut off and taken / In what part of your body pleaseth me. Ironia lui Shakespeare si umorul sau sunt de-a dreptul savuroase in cuvintele lui Shylock,  enuntate  mai sus. Basanio obtine banii visati si porneste la drum catre aleasa inimii sale , insotit de un prieten credincios,  Gratiano. Acolo afla ca intr-adevar inima frumoasei Portia ii apartine, si tanara ii accepta cererea in casatorie, daruindu-i  un inel ca semn al dragostei ei. Gratiano, prietenul lui devotat,  la randul lui,  o indrageste pe Nerissa, camerista ( Shakespeare foloseste motivul dublului cu success in piesele sale ), si amandoi hotarasc sa se casatoreasca in aceeasi zi aleasa de prietenii si stapanii lor. Cerul fericirii celor doua cupluri se intuneca atunci  vine vestea ca Antonio si-a pierdut corabiile si termenul fixat de Shylock se apropie. Portia plina de compasiune il trimite pe Bassanio la Venetia ca sa-si salveze prietenul. Chiar inainte de plecare ei se casatoresc,  Portia eliberandu-i in acest fel sotului ei draptul legitim asupra averii sale. Cand ajunsera la Venetia aflara ca ziua platii trecuse iar Shylock nici gand sa accepte o alta oferta de bani, fie ea cat de mare, staruind in schimb sa primeasca o livra din carnea lui Antonio,  asa dupa cum se hotarara  la inceputul targului. Nici sosirea Portiei la Venetia nu-l indupleca sa ia banii. Tanara femeie, curajoasa si miloasa,  apeleaza la ruda sa Bellanio, un om al legii,care rasuceste cumva contractul in favoarea lui Antonio ( din nou umorul shakesperian este remarcabil ), Shylock poate avea o livra din carnea lui Antonio ( ceea ce in iudaism suna mai mult decat grotesc, evreii respectand intotdeauna principiul tanachic, potrivit caruia, sangele era  depozitarul vietii ) dar nu are voie , fiind cetatean strain , sa verse nicio picatura din sangele unui indigen venetian. Si asfel,  la proces Portia travestita in avocat il acuza pe Shylock  de-a fi atentat la viata lui Antonio,  si de aceea  averea ii va fi confiscata –  jumatate revenindu-i lui Antonio ( acuzat pe nedrept de un strain venetic )  iar jumatate statului venetian.  Cine va castiga pana la urma ? Conflictul se dezamorseaza incetul cu incetul pentru ca Antonio , ca un bun crestin ce era,  isi aduce aminte ca Shylock o dezmostenise pe fiica sa, Jessica, pentru ca se indragostise de un crestin, Lorenzo; fata nu voia sub nicio forma sa renunte la acest tanar , cu toate rugamintile tatalui ei,  de aceea  Antonio ii cedeaza acesteia jumatatea lui. De asemenea si statul venetian se va milostivi de evreul  Shylock,  daca acesta se converteste la crestinism.
Personajul Shylock ramane unul dintre cele mai interesante personaje din Literatura universala, pentru ca in personalitatea lui se intalnesc ura si iubirea , razbunarea si resemnarea , calaul si victima, intr-un contrabalans ( cea de-a doua varianta este mult mai accentuata  in acest  caracter extrem de puternic, care stie sa sufere demn ) determinat de o societate medievala strivitoare in ceea ce priveste alteritatea etnic-comunitara. Se naste inevitabil intrebarea: a fost Shylock un om rau, care trebuia sa atraga ura si dispretul lui Antonio, unul dintre cei mai inflacarati crestini ai nobilei Venetii? Shakespeare ofera prin aceasta piesa o lectie de moralitate si conduita civica contemporanilor sai, si nu numai . El nu-l trateaza pe Shylock din postura unei victime social-comunitare,  ci dintr-o perspectiva social- individuala cu profunde implicatii umaniste. Forta moralizatoare a mesajului piesei strabate veacurile, clasicizandu-se, ramanand la fel de actuala in orice varianta de timp si de spatiu.: Si evreii si crestinii sunt OAMENI, si  au dreptul la un tratament social egalitarist.Celebrul monolog al lui Shylock din  Actul III, Scena I, rasuna cutremurator si astazi : I am a Jew. Hath not a Jew eyes? Hath not a jew hands, organs, dimensions, senses, affections, passions,1 fed with the same food, hurt with the same weapons, subject to the same diseases, healed by the same means, warned and cooled by the same winter and summer, as a Christian is? If you prick us , do we not bleed? If you tickle us do we not laugh? If you poison us , do we not die? And if you wrong us, shall we not revenge? If we are like you in the rest , we will resemble you, in that.If a Jew wrong a Crhristian , what is his humility! Revenge!
Piesa este cu-atat mai frumoasa cu cat ne arata ca Shakespeare, care a trait intr-o societate medievala mutilata de profunde deformari xenofobe si antisemite, nu s-a lasat contaminat de ele, ci mai mult , printr-un efort sustinut le-a condamnat,si le-a ostracizat, denuntandu-le prin pana sa virulenta. Shylock nu-l uraste pe Antonio ca persoana , nu-i uraste nici identitatea sa de crestin, ci el uraste acea forma goala, impersonala de crestinism, pe care il vede materializat in semenii sai crestini, care nu sunt capabili sa iubeasca si sa respecte umanitatea, in general. Cliseul atat de vanturat si in vremuri mai apropiate noua , potrivit careia evreul este mesagerul diavolului, apare si in Negutatorul din Venetia, demonstrand inca o data ca marele Will trebuia sa naruie, demitizand , si aceasta falnica fortareata a lui Satan, pe care nu s-au straduit sa o evite, din nefericire, alte minti  luminate  cu mari  pretentii de crestinatate, intre care si scriitorii romani , Mircea Eliade sau Nichifor Crainic.

Referinte bibliografice:

The Complete works of William Shakespeare, Edited, with a glossary, by W.J. Craig, MA, Trinity College, Dublin.
The Hutchinson SHAKESPEARE DICTIONARY, Edited by Sandra Clark, Arrow Books, Second Edition , 1991.
Earle, Geoffrey, WILLIAM SHAKESPEARE, Ladybird Books – Loughborough, 1991.
Eisenberg,  Josy , O istorie a evreilor, Bucuresti, Humanitas, 1993.
( Bucuresti , Aprile – 2011 )

63 de răspunsuri la Negutatorul din Venetia de W.Shakespeare

  1. luminasionului zice:

    Shalom,

    „Negutatorul din Venetia” este o piesa de teatru care aduce in prim plan problema anti-semitismului.William Shakespeare nu este antisemit ci el ne ofera un tablou tragi-comic al acelor vremuri: crestin contra evreu.
    Shakespeare nu incearca sa inteleaga acesta problema ci doar o expune.Nu gasim nici o explicatie sau indiciu care sa faca lumina in dilema anti-semita.

    Se pare ca:” Shylock este primul evreu din literatura moderna caruia ii este permis sa isi exprime durerea si sa prezinte toate traumele si chinurile prin care poporul sau a trecut atata timp. Este primul evreu care isi reprezinta cauza si isi sustine punctul de vedere. ” (http://www.eva.ro/divertisment/pasiune/negutatorul-din-venetia-un-film-care-te-va-pune-pe-ganduri-articol-6364.html)

    Poate Shakespeare a dorit ca cititorul sa se intrebe si sa incerce sa gaseasca un raspuns la intrebarea ” De ce exista anti-semitism?”

    Crestinismul a falimentat in a intelege planul lui Dumnezeu in intelepciunea Sa de a alege poporul Israel.
    Antonio era un tip de crestin crescut intr-o religie omeneasca asa cum sunt foarte multi crestini in ziua de astazi.
    Spre deosebire de vremurile in care se petrece actiunea piesei in cauza , astazi oamenii au foarte multe surse de a citi Biblia.
    Totusi fara intelepciunea care vine de Sus prin Duhul Sfant si fara nasterea din nou este cu neputinta sa intelegi voia lui Dumnezeu .
    Eu personal cred ca cea mai devastatoare filosofie este teoria inlocuirii poporului ales si invatatura ca evreii au fost lepadati de Dumnezeu in urma actului crucificarii Domnului Iisus Hristos.
    Acest fel de a gandi este impotriva invataturii Bibliei si nu o gasim nicaieri pe paginile Sfintei Scripturi.
    Domnul Iisus a venit sa intareasca Torah si nu sa o desfiinteze.
    Nici noi ca parinti care ii invatam pe copii nostri anumite reguli si ani de zile ei le folosesc nu le desfiintam cand implinesc , sa spunem 20 ani. De exemplu : Nu ai voie sa mananci cu mainile murdare!Acest lucru trebuie sa fie respectat toata viata!

    Doresc sa aduc in atentie Cuvantul lui Dumnezeu scris de Apostolul Pavel in Ep.Romani3

    1. Care este deci întâietatea Iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur?
    2. Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
    3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
    4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”
    5. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
    6. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
    7. Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
    8. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.
    9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat,
    10. după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
    11. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

    Ce trebuie sa facem? Fie ca suntem evrei sau de alta nationalitate???
    Sa cautam pe Dumnezeu cu toata inima si sa intelegem ce inseamna a fi circumcisi!
    Circumcisi cu inima!
    Sa va circumcideti inimile si sa nu va mai intariti grumazul.
    (Deuteronomul 10:16)
    Iata, copiii lui Israel nu m-au ascultat, cum ma va asculta oare atunci Faraonul, pe mine, care am buze necircumcise?” (in ebraica: „arel sfataim”)…
    (Exodul 6:12)
    4. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.
    (Isaia 50:4)

    Legea iubirii de Dumnezeu este legea ascultarii!
    Iisus Hristos ne-a aratat in mod practic cum sa umblam in Legea iubirii de Dumnezeu!
    Glorie Lui Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfanat!Amen!

    • Dana afirma : Crestinismul a falimentat in a intelege planul lui Dumnezeu in intelepciunea Sa de a alege poporul Israel.
      Antonio era un tip de crestin crescut intr-o religie omeneasca asa cum sunt foarte multi crestini in ziua de astazi.
      Spre deosebire de vremurile in care se petrece actiunea piesei in cauza , astazi oamenii au foarte multe surse de a citi Biblia.
      Totusi fara intelepciunea care vine de Sus prin Duhul Sfant si fara nasterea din nou este cu neputinta sa intelegi voia lui Dumnezeu .
      Eu personal cred ca cea mai devastatoare filosofie este teoria inlocuirii poporului ales si invatatura ca evreii au fost lepadati de Dumnezeu in urma actului crucificarii Domnului Iisus Hristos.
      Acest fel de a gandi este impotriva invataturii Bibliei si nu o gasim nicaieri pe paginile Sfintei Scripturi.
      Domnul Iisus a venit sa intareasca Torah si nu sa o desfiinteze.

      Foarte frumoase gandurile tale, draga Dana . Ele converg mereu catre sursa sincera si adanca a iubirii tale autentice pentru Israel . Fie ca Adonai sa te rasplateasca ! Intr-adevar, de-a lungul secolelor crestinii s-au raportat cat se poate de gresit la acest popor. Nu este nici timp, nici spatiu suficient aici sa enumeram toate neintelegerile dureroase care i-au lovit si i-au prigonit pe evrei , prin mijlocirea fratilor crestini: incepand cu Bizantul cel falnic, trecand prin vijeliosul si intunecatul Ev Mediu ( cand Cruciadele si Inchizitia si-au facut numarul cu succes ) , prin perioada Ghetto-ului, prin cea a fiorosului Holocaust , si nu in ultimul rand , prin cea a Teologiei Inlocuirii , ultimul bastion – speram – in care Satan sa fie facut de rusine cu privire la relatia Israel – Biserica.
      In general cand se analizeaza o situatie de acest fel, trebuie sa se tina cont , inevitabil , de cine stie mai mult, pentru ca aceluia i se va cere socoteala de modul de prestare a ispravniciei sale. Dar …Cine stie mai mult ? In mod normal, cine iubeste mai mult ! Si cine ar trebui sa iubeasca mai mult ? Ei bine , tot in mod normal, cel caruia i s-a aratat mai multa Iubire ! Si cui i s-a aratat nespus de multa Iubire ?… Evident, celui pe care Christos l-a iubit, l-a primit si l-a iertat ! Si cine este acesta ? Cu siguranta , CRESTINUL !
      Dragi frati si prieteni, nu vom putea castiga pe nimeni cu o Evanghelie lipsita de Valoarea suprema a Dragostei. Oriunde ne-am intoarce, spre oricine ne-am intoarce, trebuie sa intelegem ca numai Iubirea din Christos ne va putea justifica si califica inaintea lui Dumnezeu. Sa nu ne asteptam ca Tatal nostru Ceresc sa ne pretinda altceva decat I -a pretins Fiului Sau. Daca pe Fiul Sau L-a frant ca sa ne dea noua Salvarea , sa nu ne imaginam, oricine am fi , ca putem fi primiti inaintea Lui fara masura arderii noastre – a fiecaruia – IN DRAGOSTE . Nu ne putem indreptati atitudinea noastra de buni crestini inaintea lui Dumnezeu, si in acelasi timp sa – l antipatizam, marginandu-l si punandu-l mereu la colt, pe Israelul Sau drag. Nu merge , sunt lucruri incompatibile ! De fapt Shakespeare arata spre una dintre cele mai mari si mai vechi probleme ale omenirii : antisemitismul, xenofobia, ura rasiala, incapacitatea de-a-l suporta pe CELALALT. De ce ? Pentru ca nu e ca mine, nu e ca tine, nu e ca noi.
      Tragic si ilogic Israelul s-a confruntat cu o asemenea atitudine aproape intotdeauna, desi macar Biserica ( al doilea copil scump al Tatalui ) trebuia sa se fereasca de o asemenea racila , de dragul Domnul ei, de dragul Mantuirii primite in Dar. Judecand lucrurile superficial s-ar putea spune ca e numai vina Israelului ca Dumnezeu i-a pedepsit si i-a judecat , dupa cum si oamenii de azi sunt responsabili pentru respingerea Mantuirii. Dar in impietrirea si respingerea Israelului exista o semnificatie mult mai profunda. Dumnezeu – de dragul Neamurilor ! – lucreaza prin aceasta impietrire pentru a realiza Mantuirea lumii intregi ” …Prin alunecarea lor , s-a facut cu putinta mantuirea Neamurilor …; alunecarea lor a fost o bogatie pentru lume, si paguba lor a fost o bogatie pentru Neamuri … (Romani 11: 11 (b ) , 12 ). Daca atat de mult bine poate navali in lumea aceasta prin respingerea evreilor, ce se va intampla atunci cand Israel va ajunge la PLINATATE ? Drag ( a ) frate/ sora in Yeshua, te las pe tine sa cauti raspunsul, nu inainte de a-l asculta si pe cel al apostolului Pavel, care nu este altul decat : VIATA DIN MORTI !
      ADONAI sa binecuvinteze Israelul si Biserica , si sa-i ajute pe amandoi sa se regaseasca, unul pe altul , in Iubirea lui Yeshua, Singurul Mashiach al lui Israel, si al intregii lumi. Amin !

  2. SINDROMUL “SHYLOCK” W.SHAKESPEARE,1597.NEGUŢATORUL DIN VENETIA.

    I.NOTE GENERALE:SINCER NU CRED CA SUNT MULTI CARE SA CRITICE,SA SPUNA LUCRURI NEGATIVE DE ETERNUL.WILY!AM VAZUT RECENT FILMUL CU AL PACINO,JEREMIA IRON SI FILMAT LA VENETIA DUPA CARE SUNT MORT,COSTUME MEDIEVALE,FEMEI FRUMOASE, GONDOLE, BARCI, UN VIS.EXCEPTAND PIESA CARE PUNE INTR-O LUMINA SINISTRA …CAMATARII EVREI MEDIEVALI . TOATA LUMEA STIE CA EI SUNT STRAMOSII “EVREILOR” DE AZI. ASTA A VRUT WILY???NU STIM!

    2.CE VREA SA ARATE WILY? NU-I TREABA MEA.PIESA E AZI DEPASITA ( DUPA PAREREA MEA ) . DIN DISCOVERY T.V. STIM CA VENETIA ERA IN TOTALITATE ALTCEVA , PUSA PE JAF,SPECULA,NEGOT, PIRATERIE,VANZARI LA SUPRA PRET,VIATA DESFRANATA A SEFILOR,SEX,ORGII,LACOMIE,OPULENTA.AU LASAT PALATE!!!???CU CE PRET?? VENETIA A JEFUIT EUROPA,ASIA SI PE UNDE A AJUNS. S-A PRABUSIT CA NU ERA DEMOCRATA,ERA CORUPTA,NU S-A ADAPTAT LA NOUA TEHNICA NAVALA. OLANDEZII ERAU MAI DEMOCRATI,ULTERIOR ENGLEZII. SI EI AU CAZUT TOT DIN CAUZA SCHIMBARILOR,NEADAPTARIILOR,COLONIALISMULUI,LACOMIEI,DISPRETULUI PT ALTII.

    3.LEGATURA CU WILY?? EL N-A INTELES CA TOATA VENETIA ERA UN MARE SHYLOCK.ERA MAI SIMPLU SA SPUNA CA DOAR UN CAMATAR EVREU ESTE INUMAN!!

    4.CIUDAT MOD DE A FACE TEATRU!!!.

    5.AM REZOLVAT PROBLEMA WILY, CARE RIDICULIZAND UN EBRAICO – ITALIAN A VANDUT BINE O PIESA.DAR SA SCRII O PIESA,SA FACI UN FILM STIM AZI NU-I DELOC SIMPLU.CHIAR SI PENTRU ORORILE CARE LE VEDEM ZILNIC LA TEMBELIZORUL BUCAREST.

    II.ARE SHYLOCK CULISE OCULTE?? CATEGORIC: INSUSI NUMELE,CONEXIILE DE MONEY CHANGER A LUI SHYLOCK CU LUMEA EBRAICA.De fapt de ce trebuie eu sa ma incrancenez,sa ma cert cu toata lumea??Toti vor “Action”,Sange,Femei frumoase si cat mai decoltate,Locuri Exotice. Doar suntem oameni ! Dar personajele Negative sa nu fie doar…Iţiq Strul Dezertor sau un Bancher din Datina Israel (in anii 60 in Israel in presa bancherii erau mai rai ca Mafia Americana).Deci Shylock a fost deliberat creat …Negativ!

    1.Are un nume ciudat.Conf.Concise.Engl.Dict.pg.1058=To act in Irresolution=A Actiona ..Fara rezolutie,Aiurea,Ezita(A),Foolish=A face Prostii,Tampenii,Nesabuinta.To Trifle=Waiste=A risipiToate denota un caracter nu prea simpatico,de loc Pozitiv.In plus..Blody Jew,Usurer,Money Lender=Jidan,Camatar Imputit.Usurier frnc,din te Uzeaza,Exploateaza.User=Uza.

    2.SHYl pag.1063=Usor de speriat,Suspicios(idem. Eng)Careful,Wary, Difficult to Secure.=Precaut,Prudent,Atent,Greu Sa Fie Sigur(de el),Sa se simta Sigur…Exact Stereotip de Evreu din Ghetou.

    3.Si un tip ca S cauta tot timpul sa To Fling,Flung=To Atac=Flinguer frnc(argou)sa fie cu degetul pe ..Tragaci,Sa Traga Primul,sa Arunce Lancea,a se Napusti=Se Jeter Sur=Sa te Arunci pe Victima ca o Fiara,s-o Sfasii.

    4.LOCK pg.687.A Inchide,Incuia,Strange.To Fasten=Strange Curele,Chingi,Lat.A Ichide o Usa Ermetic fara Iesire.MICA CONCLUZIE:SHYLOCH E UN PERSONAJ FARA Scrupule care nu lasa PRADAdin MANA.Numele i-l SPUNE.!!
    5.S e si Evreu deci negativ.Ciudat este ca nu avem termenul in Limba Evreiasca, ci Ebraica.iar in aceasta Limba..Ciudata la Bucuresti nu avem un Evreu Shylock,care este..JEW.DECI TOT PERSONAJUL ESTE INVENTAT.DE CE!!!??MAI TARZIU.

    2.In ebr.SLQ scris=SILEQ citit סלק A Indepartat,un Obstacol sos.dct.ebr.493.

    3.ŞLQ =ŞILEQ שלק =A CURATAT TOTUL,A VARSA APA FIARTA PE…Deci S nu e pozitiv nici in Ebraica.Avem pe cineva care vrea sa-si elimine Victima Oricum.

    III.PRIMA CONCLUZIE:CINE A SCRIS PIESA,A CREIONAT PERSONAJUL STIA TOT CE EU AM SPUS,A DAT NASTERE UNUI INDIVID PE CARE SA-L DETESTI.AMERICA NU FACEA UN ASEMENEA PERSONAJ, CACI SHYLOCK E RELIGIOS,STIE LEGEA EBRAICA…SI PROBLEME…MULTE…

    IV.1.Nu ai voie sa TAI CARNE DINTRU-N ANIMAL IN VIATA,DIN OM NICI VORBA.!!!

    2.DE PESTE 3000 DE ANI EXISTA TRATATE SPECIALE IN CODICELE”TALMUD BABEL”CARE REGLEMENTEAZA”LA SANGE”RELATIILE COMERCIALE,BANESTI,ORICE DOMENIU CHIAR AZI.BABA MATZIA=CARTEA DE MIJLOC בבא מציעא.CIUDAT E …MEZZO itln.=MEDIU,MIJLOC…IDENTIC SI SUNA MEŢIA aramit (ZZ=TZ=Ţ צ
    Deci Cazul Shylock e PURA FICTIUNE

    3.LA ORICE AFACERE,IMPRUMUT SE IA COMISION=DMI scris= DMEI citit דמי care CIUDAT este=DAMI scris identic si =SANGELE MEU.Si un copil stie ca …Banul se Castiga cu…Sudoare si chiar …Sange,din rani boli de munca,effort
    4.DAM citit aramitpg.116 in DMEIA=DMIE scris=PRETUL VANZARII. דם,דמיה
    .Vindeti Vara ceva in Piata in Bucuresti si veti vedea cat e de …USOR.In Tarile Mediteranei e cald 9 luni.

    V.DORINTA LUI S DE A TAIA O FELIE DIN CARNEA CRESTINA…E O GLUMA SINISTRA CACI” S” CA RELIGIOS NU ARE VOIE SA FACA SANGELE SA STROPEASCA=AQAZAT DAM= הקזת דם=SANGERARE MEDICALA,CRIMA IN ALT CAZ…CUM DEMONSTREAZA IUBITA CRESTINULUI DEGHIZATA IN AVOCAT???.DE UNDE STIA LEGEA EBRAICA…E-N ARAMIT??

    VI.DILEMA NU E UNA CI MAI MULTE SI ESTE ARAMITA דילמא pg. 115=OARE,DE CE,PT CE,ARGUMENT JURIDIC.

    VII.TOTUL E MAI SIMPLU DECAT PARE.CINEVA A VRUT SI A REUSIT SA FACA MULTI BANI DINTR-O GLUMA SINISTRA SI SA RADA DE O CULTURA ANTICA EXTREM DE SOFISTICATA CHIAR ACUM MII DE ANI.CACI SHYLOCK REARANJAT IN ALTA CONFIGURATIE DE CUVANT DA ..LYSHOCK ,LIŢHOQ לשחוק,לצחוקA RADE,DE,BATE JOC,RIDICULIZA pe Cineva.A CUI E VINA?? A SOCIETATII CARE PERMITE GLUME TAMPITE…CA TOTUL E DOAR O GLUMA.DAR E VINA SI A CELUI CARE NU SE APARA.NU STIE CUM SA SE APERE.CRESTINII CARE SE CONSIDERA DIN SPATIUL SCRIS CU LEGILE DE FOC DIN SINAI”VEAAVTA LEREEHA CAMOHA” IUBESTE-TI APROAPELE CA PE TINE NU TREBUIAU SA PERMITA GLUME TAMPITE IN EUROPA LUMINOASA SI ARIANA DESPRE FII DIVINI AI LUI ISRAEL,CACI ISRAELUL E-N FATA EUROPEI SI NU PE LUNA SI TOATA MEDITERANA A FOST ODATA “O TARA ,O LIMBA”.SCRIE!!!VEZI BABEL!!!

    VIII.DEMONIZAREA CELUILALT TEHNICA CRESTINA FATA DE FII ISRAEL
    DEMON.Der.pg.284.DAIMON δαίμων=DRAC,DIAVOL.LAR.ETYM.pg.228.xiii.SPIRIT,GENIU,RELUAT DEZVOLTAT DE BISERICA xvi.SENS NEGATIV.DEMONIZAREA EVREILOR=BLAMARE,ALUNGARE=MENODE exact MENUDE=ALUNGAT,BLAMAT,BLESTEMAT.מנודה.NOTA:In ebraica radacina ND=NAD AM COLINDAT,PLIMBAT PRIN TARA(v.COLINDA-E.am fisa).Araba are pg.78.LOM=BLAMA=لوم care ciudat=Engleza fara B=In ,arb,ebr.
    A ACCUZA ebr.=LAASIM להאשים=BLAME+S.
    NOTA:ACUM CCA.400 de ANI la PARIS MENAGE ARATA CUM SE FORMEAZA CUVINTELE:ALTERAREA LITERELOR,ADAUGIRI,RETRAGEREA(SCOATEREA),SCHIMBAREA,TRANSPOZITIA(ANAGRAMAREA).LA FEL S-A FACUT SI CU ISTORIA ANTICA ISRAEL,LIMBA SA,BLAMAREA OMULUI ISRAEL,ALTERAREA CALITATILOR SALE ANTICE.AM 30 PAGINI FRANCEZA MEDIEVALA.( A LUAT 10 ZILE DE LUCRU).

    IX.SPER SA VA PLACA.CAND CITITI CEVA GANDITI-VA SI LA CEL DIN FATA VOASTRA CUM SE SIMTE!!!SALOM. O VARA CU BUCURII.TONY DACCRE BARAT.23. o8 . 11. unirea .bucur.rom.

    • Draga Tony, Salom !

      Nu cred ca trebuie sa-l acuzam pe marele Will pentru ca a lasat posteritatii o piesa scrisa despre un evreu. Gandeste-te ca suntem la confluenta intunecatului Ev Mediu cu luminoasa Renastere, iar Shakespeare poate fi considerat un veritabil renascentist , chiar daca apartine spatiului britanic ( spatiu mult mai conservator in apararea valorilor autohtone ). Renascentist in mai toate piesele sale – chiar si in cele foarte istorice – dramaturgul tuturor timpurilor , cum il numea Tolstoi , Shakespeare ne propune personaje care se asambleaza tipologiilor clasice, dar si personaje care ulterior , prin contributia nemijlocita a cititorilor , s-au transformat in personajecliseu. Sa nu-l uitam pe Hamlet , printul obsedat bolnavicios de dreptate si de adevar, sa nu-i uitam pe eternii indragostiti , Romeo si Julieta, ipostaziati in viata si in moarte printr-o iubire absoluta , sa nu-l uitam pe Richard al III- lea , regele despot, insetat de putere, de intrigi si de sange.
      Rolul unui scriitor , mai ales al unui dramaturg , este – asa cum spunea si Balzac , deseori – sa denunte defectele unei societati bolnave. Niciun scriitor nu si-a pus vreodata problema daca ii va reusi sau nu-i va reusi demersul . Literatura nu se poate face decat prin inspiratie , chiar daca este una programata de trairile prea pline ale autorului. Gandindu-ne la dramaturgie mai mult acum, trebuie sa precizam ca acest gen literar reclama o puternica angajare a scriitorului in viata sociala, si mai ales o fina si distilata capacitate de explorare a naturii umane. Si romanul Caragiale , si francezul Moliere, si rusul Cehov etc au stiut sa creeze personaje – reper, personaje care se individualizeaza in caractere extrem de puternice ce transcend textul si subtextul, evoluind spre unicitate. Este si cazul lui Shylock ( si tu ai dreptate in ceeea ce priveste etimologia numelui personajului, ca ar fi cliseul evreului de ghetou , fricos , suspicios, ezitant etc ) , pe care marele Will il construieste potrivit mentalitatii eronat – stereotipale de-atunci, contemporane lui. Ceea ce mi se pare extrem de interesant – si acest lucru m-a fascinat intotdeauna la Shakespeare – este ca mentalitatea folclorica despre evrei , in general, nu s-a schimbat mai deloc, desi intre noi, cei de astazi, si marele dramaturg , este o distanta colosala pe axa timpului. Antinomia evreu / crestin este magistral prefigurata atat la nivel de individ cat si la nivel de societate.
      Este adevarat ca orice fictiune ramane o opera de arta, in masura care frumosul artistic depaseste cu mult valoarea de adevar si de realitate prezenta in viata de zi cu zi. Iar Negutatorul din Venetia este o fictiune , este o capodopera, nu prin adevarul pe care il promoveaza – nicio opera de arta nu are aceasta datorie fata de umanitate ! – ci prin universul uman in care fiecare cititor se regaseste in noi si noi interpretari ale operei respective. Deci , draga Tony, nu putem in niciun caz afirma ca drama lui Shakespeare ar fi vreodata ” depasita.” Ea este o creatie clasica, cu valente de universalitate, asemenea simfoniilor si sonatelor lui Beethoven, sau asemenea picturilor lui Rubens.
      Sa ne obisnuim sa gustam frumosul artistic , materializat in toate variantele expresivitatii , fara sa-i invinuim pe marii scriitori – inca o data precizez , Shakespeare nu a fost nicidecum un antisemit , dimpotriva , enuntul sau din aceasta piesa atesta mai degraba contrariul – ci mai curand sa le inaltam o calda multumire tacuta, pentru tot Binele pe care ni l-au facut prin creatiile spiritului lor avid mereu de frumos artistic.
      ADONAI sa te binecuvinteze, draga Tony !

      • TODA pentru tot ceea ce ne-ai pus la dispozitie , pe taram lingvistic. Pana la urma dictionarele tale , grele de zeci de kilograme, draga Tony, fac o treaba excelenta. Sa nu – ti para rau ca ai investit atatia bani in ele. ADONAI TE IUBESTE ! Sa fiti binecuvantati, si tu si Coca ! Baruch Hashem !

  3. Bobby J. Cunnigham zice:

    It’s refreshing to read a good quality article for a change. You’ve made many interesting points and I agree. This has made me think and for that I thank you. I specially like this one about Shakespeare s play. I saw the movie twice and I liked very nuch the display of actors. Your explanations here are quite smart and very informative. Good luck on !

  4. Cathy Moses zice:

    I m very glad reading about Shakespeare all over the world. Your poit of view is very clever and trustworthy. Do you teach Literature Otniella ? The Merchant of Venice is one of the best plays of Shakespeare. It s played many times in England. Last time I saw it at Shakespeare s Old Theatre. Bless you dear …

    • Dear Cathy, Toda ! I thank you for your estimation and please excuse me for my late answer but I was very busy last time.
      I don`t know if The Merchant of Venice is the best play of Shakespeare, but for sure is among the best of him, and we need to be thankful to GOD for such a writer who around 1600 a Ch was willing to show more about the links of relations between jews and gentiles.
      Yes, the play continue to be played all over the world. Be blessed for Zion sake , dear Cathy.

  5. Madi zice:

    E super tare prezentarea ta , Otniela. Am invatat multe despre evrei citind-o.
    Am vazut si eu filmul acum doi ani. Fii binecuvantata , fiica Sionului !

    • Ma bucur , Madi ! Este bine ca ai vizionat filmul, de altfel o distributie extraordinara , cei doi mari actori s-au intrecut pe ei insisi.
      Ma bucur si ca acest material critic ti-a fost de folos, ca ai invatat cate ceva despre imaginea evreului in Europa acelor timpuri. Da, Shakespeare a fost genial.
      Si tie multa Binecuvantare de la Parintele Ceresc.

  6. Excelenta cronica a unei piese de Shakespeare ! Foarte buna privire de analiza ! Otniella esti realmente incantatoare…Sa vii la noi , iti facem cadou un parfum care sa-ti placa.

  7. I am impressed with this information and would gladly read more from you. You are a good writer with a lot of talent. Thank you, otnielabattzion. Your article about Shakespare is wonderful with a lot of content. http://www.samsung1080phdtv.net/

  8. Your web site is very interesting , showing so many interesting things …Bless be Israel before God.

  9. Elena Ionescu zice:

    Da, intr-adevar o prezentare istorica si critica de toata frumusetea , una sociala chiar psihologica. Aici se vede gandirea Dvs critica bine conturata. Este uimitor , puteti fi si poeta de-o mare sensibilitate si critic obiectiv … Mari si multe felicitari , D-na Daniela !

  10. Bennie Suder zice:

    Lovely website! I am loving it!! Will be back later to read some more. In like very much The Merchant of Venice. Good work , Otniella. God bless you !

  11. June Graham zice:

    hi, remarkable issues here. I am very glad to look your post. Thanks a lot and i’m looking forward to contact you. Will you please drop me a e-mail? Thanks , Otniella ! The Merchant of Venice by Shakespeare is one of my favourite !

  12. I just want to mention I’m new to blogs and truly enjoyed your web-site. Probably I’m want to bookmark your website . You really have terrific poems and critical environment . Appreciate it for sharing your web site. Keep doing Otniella…

  13. Teodora zice:

    Shalom ! Bun si interesant material critic. Nu am citit cartea dar am vazut filmul cu Al Pacino. Remarcabil ! Multumesc pentru informatiile oferite Otniela. Sunt foarte interesante ! Cred ca nu exista popor mai interesant, mai surprinzator , mai ….exraordinar ca poporul evreu. Mi-as fi dorit sa fac parte dintr-o asemenea mostenire de civilizatie .

    • Draga Teodora , sunteti beneficiara unei asemenea mosteniri , prin Mesia.
      Datorita Lui faceti parte din familia lui Avraam – sunteti copilul lui de credinta – si aveti la dispozitie toate Comorile Bibliei , prin nasterea .- din – nou. Sunteti, asadar, mostenitoarea unei Imparatii vesnice, fara sfarsit, daca L-ati acceptat pe Yeshua Ha Mashiach ca Rascumparator al vietii Dvs. Jertfa Lui este garantia suprema, Sangele Lui este mai pretios decat tot Universul vazut si nevazut, pentru ca ne-a asezat pe TOTI in relatia de inceput, de la primordii : YHWH ELOHIM NE ESTE TATA, iar noi Ii suntem copii. ( Coloseni 2 : 10 )
      Nu credeti ca e de – ajuns ? Fiti binecuvantata din Sion !

  14. Wonderful post Otniella. thanks for information. „You can do very little with faith, but you can do nothing without it.” by Samuel Butler. Hope you like it. Anyway Shakespeare is wonderful.

  15. Viorel zice:

    Iata in sfarsit un blog frumos. Abia v-am descoperit si va felicit pentru toata incarcatura de informatii , pentru o literatura adevarata , pentru cele mai interesante lucruri. O doamna spunea intr-un comentariu ca nu este antisemita…nici eu nu sunt. In familie avem rude evrei. Una dintre matusile mele este casatorita cu un evreu.
    Deci multe consideratii pentru toate articolele. M-am orit la acesta pentru ca mi s-a parut intereresant ce sustineti despre ” livra din carnea lui Antonio.”
    Shalom !

  16. Your Guest zice:

    Scallom ! Nice post Otniela Bat Tzion ! Very interesting … Shakespeare is my favourite. Continue doing this beautiful work !

  17. Bessie zice:

    Thanks very interesting blog! I like to read your issues involved by your wonderful work…God be with you !!!!!!
    Special regards, Bessie

  18. Lara Fletcher zice:

    Buna ziua. Shalom. Ma bucur sa te cunosc draga Otniela Bat Tzion. E placut sa mai citesc lucruri frumoase in romana aici unde ma aflu departe de casa. ( am plecat din Romania acum 8 ani prin casatoria cu un cetatean american ). Harul lui Dumnezeu sa te ocroteasca. Voi fi un cititor fidel al tau.

  19. Nathaniel zice:

    Sărut mâinile. Sunteţi tare , mai ales în LITERATURĂ. Urmăresc de mai multă vreme blogul dvs şi de fiecare dată mă hrănesc sufleteşte şi cultural. Sunteţi într-adevăr o adevărată DOAMNĂ printre atâţia bloggeri care nu spun cine ştie ce. Voi fi un cititor fidel al dvs mereu , distinsă Doamnă Otniela Bat Tzion ( Doamnă Fiică a Ţionului ).

  20. MettMarcham zice:

    Hi, Otniella, nice to meet you your gorgeous site, please do not give up your job , so important for Messiah s coming soon. I m half a jew by my father, must tell you SHALLOM in YEOSHUA S HOLY NAME, I belong to a messianic congregation in Wales, Great Britain, ADONAY HA KHADOSH keep you safely in His arms. Your brother , Mett

  21. Schallom otniellabatzion. Truly when someone doesn’t know then its up to other viewers
    that they will help, so here it occurs. Thanks , Regards , Josh

  22. Arnold zice:

    At this time I am ready to do my breakfast, once having my breakfast
    coming over again to read additional news, especially youy blog Otniela Bat Zion. It s super finding you via google. I m a messianic jew also, Be blessed by our Most Highly Hashem. Umevorah, Shavuah tov @ Arnold

  23. Zack zice:

    Having read this I thought it was really enlightening.

    I appreciate you finding the time and effort to put this article together.
    I once again find myself personally spending a lot
    of time both reading and leaving comments. But so what, it was still
    worthwhile!
    God bless you dear sister in Christ Jesus ,
    pearl of jewish people renewed in a new convenant of mercy and grace, Otniella Bat Zion.

  24. Beny_A zice:

    Şalom…..La mulţi ani ! Felicitări pentru blog şi pentru articolele faine. Dumnezeu să vă dea un an nou cu multe împliniri, cu multă binecuvântare în tot ce faceţi in Via Lui. Sărut mâna.( Foarte interesant articolul.am văzut acum câţiva ani şi filmul Neguţătorul din Veneţia )

  25. JamesParas zice:

    Hi,Otniela Batt Tzion, gorgeous blog !!! Wonderful! God bless your work spreading His kingdom. In Jesus , James

  26. johnclark zice:

    hi otnielabattzion ! nice to meet you.i enjoy your writings, being blessed in amount.good to keep this habit.God bless you!!!!!

  27. Shalom, Prieteni ! Va multumesc pentru participarea la acest topic. Ma bucur ca Shylock trezeste si astazi interes pentru ” problema evreiasca, ” pe care multi dintre Dvs, cititorii acestui blog , v-o reprezentati cat mai mult, si consecvent cu putinta, in Lumina Scripturii. Acesta este , pana la urma, cel mai intelept mod de abordare.
    Celor care ati scris pentru prima oara pe acest blog , va spun Bun Venit ! si va mai astept si cu ocazia altor lecturari folositoare aici. Tuturor, binecuvantari sfinte din Sion !
    Shalom , Dear Friends ! Thank you for your taking part this topic. I `m very glad that Shylock arise evan today such an advantage for the real issue of ” jewish affair „. I `m very glad that most of you try to look and understand it according to the Holy Bible Light and this means Wisdom.
    Those who wrote for the first time this blog I `m going to say : Welcome ! , and I `m waiting for you any time you want to read interesting things about jewish and messianic people. All of you, many blessings from Zion !

  28. This is really attention-grabbing, You’re an excessively
    professional blogger. I’ve joined your feed and look ahead to in search of extra
    of your magnificent post. Thanks in amount Otniela Bat Tzion !

  29. ABC news zice:

    Hi Otnielle Bat Tzion , good to meet your site. You re doing a great job , needed to be gone on , so please keep this habit further. God bless you !!!!!!

  30. Nicki zice:

    Hello, Schallom, there! This article could not be written any better!
    . I’ll forward this article to my friends in Romania. Thanks for it. Thanks for sharing otnielabattzion !!!!!!!!!!!

  31. reuben weller zice:

    Schallom Otniella Bat Zion ! It s amazing to find such a gorgeous post, HaShem bless you !!!!!!!!

  32. stefan zice:

    un eseu exceptional. sunt fan shakespeare si ma intereseaza tot ce tine de piesele sale. explicatiile d-voastra sunt foarte faine. eu sunt actor si de obicei cind primesc un rol studiez autorul. deci evreii isi tin marile lor sarbatori toamna…atunci, sarbatori fericite si shalom !

  33. will_hendriks zice:

    Hi dear Otniella, nice to meet your site. It s a lot of work here, but praise God who deserves everything the best. I like this article, I like Shakespeare s plays and plots. Be blessed by the God of Abraham, Isaac and Jacob!!!!! best wishes, Will

  34. samuel. carret zice:

    Schallom dear Otniella Bat Zion! I found a very interesting post here…gorgeous work lay out. May Adonay, the Lord of our parents Abraham, Isaac and Jacob bless you!

  35. leslie zice:

    Nice post Otniela bat zion! Good issue lay out in connection with a huge antisemitic time that we are crossing it. I just stumbled upon your blog and wanted to say that I have truly enjoyed surfing
    around your blog posts. I hope you write again soon!
    Schallom to you Israel!!!!!

  36. tracy&gloria zice:

    Schallom Otniella and all of you messianic people of God.Simply want to say your article is as astounding. The clarity in your post is simply great and I could
    assume you’re an expert on this subject. Shakespeare is our great writer too. Thanks a million and please keep up the gratifying work. Love in Jesus The Messiah, Tracy and Gloria Carlile

  37. pinocchio zice:

    Shalom stimata domnisoara Otniela. Desi ma numesc dupa numele celebrului micut citit de toti copiii, nu spun minciuni. Aveti un blog interesant si scrieti foarte frumos. Am vazut filmul inspirat de piesa lui Shakespeare iar acum am aflat alte lucruri interesante despre autor. Va rog sa continuati aceasta risipa frumoasa de timp, fiindca noua, celor putin mai in virsta si mai romantici, inca ne place sa credem ca adevarata frumusete si demnitate vine din marea cultura. Sarutmainile.

  38. Xenia zice:

    Multumesc frumos ptr aceste informatii! Dumnezeul lui Avraam sa va fie alaturi.

  39. amanda_sn zice:

    Shalom.reusita prezentare a piesei lui Shakespeare !!!!!!!!!

  40. kristinabranderburg zice:

    Shallom dear sister Bat Tzion.I wanted to thank you for this excellent read dear Otniella!! I absolutely loved every bit of it. I’ve got you book-marked to look at new stuff you post Be blessed, mucj love in Messiah Jesus, Kristina

  41. josh zice:

    HI Otniella, great post here!!!!! God bless!!!!!!!!! Shallom to you!!!!!

  42. anita zice:

    excepţională prezentare! felicitări! la mulţi ani!

  43. Karina zice:

    Multumesc frumos ptr acest comentariu si pentru tot ceea ce ne oferiti in blogul acesta binecuvintat. Dumneueu cu dv.

  44. valentin zice:

    faina prezentare! felicitari!

  45. românaşu zice:

    Sărut mânuţele. faină documentare! mulţam fain, aveam nevoie la facultate. Am un seminar de literatura Shakespeare.

  46. christianweiss zice:

    Shallom, Otniela Bat Tzion! Remarkable! Its genuinely amazing post, I have got much clear idea regarding from this
    piece of writing. Shakespeare is still amazing!

  47. art mikovsky zice:

    Shallom dear Otniella. Right website, wonderful writing!!!!!!!! Hashem bless you!!!!

  48. maximilian zice:

    Shalom la gazda si la invitati. Bun eseul!! Imi place cum scrieti.

  49. florentina zice:

    merci draga otniela. Domnul Dumnezeul evreilor sa te aiba sub paza si ocrotirea aripilor Lui puternice.

  50. freddy zice:

    say thanks to you otni9elabattzion!!!!! so considerably for your web site, it helps me a whole lot to understand jewish christian people. God bless!!!!!!!

  51. Helen Smith zice:

    Hello my name is Helen Smith and I just wanted to send you a quick message here I came to your Negutatorul din Venetia de W.Shakespeare | otnielabattzion – עותניאלה בת ציון website and noticed you are so wonderful in zour writing. May you be blessed dear Otniella!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s