de Daniela Reghina Onu
Nu te voi opri dacă vrei să pleci,
E dreptul tău inalienabil,
Desprinde-te chiar azi de ţărmul meu,
Ridică ancora, şi… pleacă!
E mult mai bine pentru noi,
Să nu mai fim aceiaşi trişti eroi,
Jertfiţi pe eşafodul dezolant,
Al unui rug udat de lacrimi.
Nu-mi fac din tine idol de-alabastru,
Nu-ţi fă din mine stea de-opal!
Tot ce ne leagă este amintirea,
Păstrată-ntr-o tipsie de argint,
În care amândoi, din când în când,
Mai scormonim absent
Cărbunii stinşi ai pasiunii noastre.
Ucide-mă în gândul tău hoinar,
Prea mult am adăstat acolo.
Cu fiecare leghe, cu fiecare val,
Vâsleşte mai departe,
Spre-un port mai însorit.
Eu…voi rămâne-n urmă,
Far solitar în noapte,
Să-mprăştii pe marea-nvolburată,
Lumina Vieţii, singura speranţă:
Vânt bun la pupa,
Catarg în siguranţă !
(Bucureşti, Octombrie – 2011; din volumul Râsul viorii fără arcuş)
otnielabattzion - עותניאלה בת ציון 
Tot căutând să mai citesc pe blogul Dvs am dat peste acest poem extraordinar. Superb, distinsă Doamnă! Absolut superb! Sunt fără cuvinte. Sărutmâna.
Încântătoare versuri! minunat de frumos!!
Ce frumos scrii tu draga Otniela! Dar poezia aceasta e tristă, tristă…
O poezie încântătoare! Sărutmâinile, distinsă Doamnă.
Vă mulţumesc, Prieteni! Fiţi binecuvântaţi din Sion cu mult Şalom!