Despre Rapire

Cu totii suntem antrenati intr-o calatorie si, cu fiecare zi care trece,  ne aflam tot mai  aproape de Tinta. Fie ca suntem constienti sau nu , astazi ne aflam cu o zi mai aproape de Rapire decat ieri. Rabi Sha`ul a scris despre acest adevar in Romani 13: 11-12 : “ Si aceasta cu atat mai mult cu cat stiti in ce imprejurari ne aflam. Este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn, caci acum Mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii ! “ Cu fiecare zi evenimentul  minunat al Rapirii  se apropie tot mai mult, iar acest lucru reprezinta o mangaiere pentru cei credinciosi. Cu totii am auzit si am citit ca acelora care cred cu adevarat in Isus Christos  le este pregatit tot ceea ce este mai bun si mai minunat. Din pacate , faptul ca stim acest lucru nu ne poate influenta,  decat intr-o foarte mica masura,  in viata de zi cu zi.
In Brit Chadasha citim despre credinciosii din Efes ca aveau parte de toate binecuvantarile spirituale , credeau cu adevarat in Yeshua Ha Mashiach si erau uniti intr-o dragoste autentica , dar cu privire la nadejdea Slavei este clar ca nu aveau o atitudine corecta , deoarece apostolul  s-a rugat specific pentru aceata problema: “ Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos , Tatal slavei …sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire in cunoasterea Lui  si sa va lumineze ochii inimii sa pricepeti care este nadejdea Chemarii Lui , care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti.” ( Efeseni 1: 17-18 ). Desi aparent credinciosii din Efes aveau totul , Pavel a trebuit sa se roage pentru  ei sa primeasca lumina intr-un sens  spiritual clar.     
Aceasta pare sa fie si problema noastra . Demersurile zilnice, si problemele care apar mereu , ne tin legati de lucrurile pamantesti,  astfel ca ochii nu ne mai sunt indreptati spre Viitorul minunat.  Cat de diferita ar fi viata noastra daca am avea Rapirea inaintea ochilor. Aceasta ne-ar ajuta sa depasim mult mai usor suferintele omenesti inevitabile, asa cum ne sfatuieste si ne mangaie rabi Sha`ul : “ Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare , care are sa fie descoperita fata de noi.” ( Romani 8: 18 ).
Pentru abordarea evenimentelor viitoare,  asa cum sunt ele prezise in Biblie,  este de mare importanta sa intelegem ca Rapirea nu este niciodata mentionata in pasajele despre Necazul cel Mare. Fiecare text nou-testamentar cu privire la Rapire descrie acest eveniment ca urmand sa aiba loc intr-un timp cat mai scurt, nefiind niciodata mentionate evenimentele anterioare acestuia. Cand in Tesalonic au murit cativa credinciosi , cei care au ramas in urma lor si-au pus imediat  urmatarea intrebare : ce se va intampla cu acestia atunci cand cei aflati inca in viata vor fi rapiti ? Ei credeau ca invierea mortilor in  Yeshua Ha Mashiach, nu va avea loc la Rapire,  ci dupa aceea. Din Epistola catre Tesaloniceni rezulta cat de suparficiala era intelegerea Bisericii de acolo cu privire la perioada viitoare a Necazului cel Mare,  si la Revenirea Domnului si Mantuitorului nostru,  Yeshua Ha Mashiach. Cand credinciosii din Tesalonic i-au cerut explicatii lui Timotei , el nu a putut clarifica aceasta problema , astfel ca i-a transmis-o mai departe apostolului Pavel, impreuna cu alte intrebari .  Citim raspunsul oferit de acesta in Prima Epistola catre Tesaloniceni.
Experienta crestinilor din Tesalonic ne arata ca ei asteptau,  intr-adevar,  Venirea lui Isus Christos in orice clipa,  iar  Pavel le- a descris in 1 Tesaloniceni 4: 13- 18 detaliile Rapirii pentru a-i incuraja in  asteptarea lor . In aceasta revelatie , el a explicat cum invierea in Christos nu va intarzia ci, cu putin timp inainte de transformarea celor vii , ei vor fi chemati la un trup de slava , astfel incat ambele grupuri sa IL poata intampina pe Domnul lor in vazduh. Ele ( grupurile ) vor  merge impreuna in Casa Tatalui , ceea ce va reprezenta implinirea promisiunii Domnului din Ioan 14. Si mai important este un fapt adesea trecut cu vederea , si anume niciun pasaj despre Rapire nu aminteste vreun eveniment anterior acesteia. Credinciosii sunt permanent avertizati sa il astepte pe Christos , nu Necazul cel Mare sau pe Antichrist. Deoarece Rapirea este prezentata atat in Ioan 14: 1-3 , cat si in 1 Tesaloniceni 4: 17-18 ca o mangaiere si incurajare, credinciosii nu ar trebui sa astepte Necazul cel Mare , in care majoritatea celor ramasi vor fi martiri pentru Numele lui Christos Domnul.
Evanghelia dupa Ioan contine mai multe relatari care nu sunt amintite in Evangheliile sinoptice. Acestea au o valoare nepretuita , deoarece Yohanan ofera detalii despre  Lucrarea Domnului Yeshua  ( in special in Ierusalim si Iudeea )  , pe care altfel nu le-am fi cunoscut. Joi , in Spatamana Patimilor, Yeshua Ha Mashiach a tinut cuvantarea de despartire in camera de sus  ( v. Ioan 13: 17, Matei 26: 20-30, Marcu 14 : 17- 26, Luca 22: 14 – 30: 39 ) , insistand asupra situatiei  ucenicilor,  si a celorlalti credinciosi, in perioada urmatoare,  in care EL nu va mai fi cu ei in trup .  ( Ioan 13: 33, 16: 5-7 ) . Cu o zi inainte Yeshua Se concentrase asupra viitorului national al Israelului ( v. Matei 24: 25, Marcu 13: 1-37. Luca 21 : 5-36).
In seara Cinei aveau sa inceapa evenimentele speciale care au dus la rastignire. Yeshua Ha Mashiach era tulburat in sufletul ( v. Ioan 12: 27  ) si in duhul Sau ( v, Ioan 13: 21 ) , dar , cu toate acestea , EL Se gandea la ucenicii Sai. Si ei erau tulburati in inimile lor, iar Domnul le-a oferit incurajare si nadejde ( v. Ioan 14: 1 ) .Ucenicii nu erau  derutati din cauza  amenintarilor  cu moartea ,ci mai degraba  in urma afirmatiilor pe care le facuse Domnul lor in legatura cu moartea si plecarea Lui de langa ei. Din acest motiv Mantuitorul le-a facut urmatoarea promisiune ( lor si tuturor acelora  celor care vor crede  in EL) : “ In Casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa , v-as fi spus. Eu ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu mine , ca acolo unde sunt Eu  sa fiti si voi. “ ( Ioan 14: 2-3 ). Christos le-a explicat ca trebuie sa creada in EL, la fel cum cred in Tatal, deoarece Cuvintele si Actiunile Sale sunt Cuvintele si Actiunile lui Dumnezeu.
Comentatorii biblici sunt unanim de acord cu privire la semnificatia versetelor 1-2 , dar exista diferite conceptii in ceea ce priveste promisiunea Domnului Isus de a Se reintoarce pentru a-i lua cu Sine pe ucenicii Sai ( v.3 ). Unii comentatori considera ca Mantuitorul  S-a referit la revenirea Sa imediat dupa Inviere. In textul din Ioan 20:19, 26 Domnul este descris aparand de doua ori dupa Inviere. Intr-adevar si aceasta poate fi numita revenire, dar incurajarea si nadejdea din Ioan 14: 3 , se refera la un locas vesnic. Cand Domnul Se va intoarce si ii va lua la EL pe ucenicii Sai, si  aceasta va fi pentru totdeauna. Interpretarea cea mai putin plauzibila  sustine  ca venirea Domnului Isus evocata in versetul 3 s-ar referi la moartea oricarui urmas al Sau,  pe care Fiul lui Dumnezeul il va lua cu Sine in Ceruri. Insa in contextual Cuvantarii de despartire prezentata , singura moarte amintita este cea a lui Mesia , nicidecum moartea unui copil al Sau.
Detaliile din Ioan 14: 1-3 , indica in mod clar Rapirea Bisericii. Atunci Domnul Slavei , Mielul lui Dumnezeu,  Se va intoarce si ii va lua in Cer pe ai Sai, pentru ca acestia sa fie intotdeauna cu EL. Alti  comentatori cred ca versetul 3 s-ar referi la Venirea lui Isus Christos in Slava , la sfarsitul Necazului cel Mare. Aceasta teorie insa intra in conflict cu toate pasajele biblice care afirma ca atunci cand  Mesia  va cobori din cer ,  si credinciosii Se vor intoarce cu EL pe pamant. O astfel de perspectiva a versetului 3, nu este in acord nici cu invatatura potrivit careia , la revenirea Sa , Domnul Isus ii va lua pe slujitorii Sai fideli in Casa Tatalui Sau.In plus, Casa Tatalui nu va fi pe pamant in timpul Imparatiei Mesianice de o mie de ani. ( din perspectiva pre – sau inter-milenista )  , asa cum o prezinta Sfanta Scriptura. Capitolul 14 din Evanghelia dupa  Ioan ne reprezinta o noua revelatie , o promisiune pe care nu a proorocit-o niciun profet . In Ioan 14 : 1-3 nu gasim nicio referire la Mesia care ii va lua pe ai Sai la Sine in  Ierusalimul pamantesc .Domnul a spus clar : “ Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine.” EL nu a oferit astfel niciun indiciu legat de mantuirea ramasitei evreiesti,  nu a spus nimic despre venirea sa pentru intemeierea unei imparatii pamanesti. La fel de putin se poate gasi in Ioan 14: 1-3 o referire la Mesia care va judeca  popoarele . Domnul a vorbit doar despre faptul ca va veni pentru ai Sai.     
Toti adeptii invataturii Rapirii dupa Necazul cel Mare nu interpreteaza perioada Necazului ad litteram. Inainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial , ei credeau ca profetiile despre aceasta perioada s-ar fi implinit deja. Potrivit acestora , Necazul cel Mare urmeaza sa aiba loc, dar va fi scurtat pentru ca Biserica lui Yeshua Ha Mashiach sa treaca prin acesta perioada fara mari pierderi. Aceasta interpretare nu este confirmata in Apocalipsa , deoarece in capitolul 7 al acestei Carti este vorba despre oamenii care sufera moartea de martiri si  despre distrugerea unei patrimi din populatia lumii  ( v, Apoc 6: 7-8 ) . In Apocalipsa 16 sunt amintite judecatile ingrozitoare al caror punct culminant va fi reprezentat de un cutremur care  va distruge practic intreg pamantul. Doar Israelul va fi ocrotit. Cum se mai poate vorbi atunci despre “ o nadejde fericicita” , daca Biserica lui Christos va trebui sa treaca prin aceasta perioada de ingrozitoare  stramtorare si de teribil  martiraj ?
Rapirea la sfarsitul Necazului cel Mare nu poate fi o mangaiere pentru cei credinciosi daca Mireasa lui Yeshua va trebui sa treaca prin aceasta perioada neagra ,  fara niciun alt  precedent in istoria omenirii. Potrivit textului din 1 Tesaloniceni 1: 4-10 , Biserica IL asteapta “ din ceruri pe Fiul Sau.”  In fiecare capitol al Primei Epistole catre Tesaloniceni  apropierea acestui eveniment extraordinar serveste ca baza pentru avertizarea credinciosilor, in special in 1 Tesaloniceni 2: 15, 5: 6,   dar si in 1 Ioan 3: 2-3 : “ Preaiubitilor , acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca . Dar stim ca atunci cand Se va arata EL , vom fi ca EL; pentru ca IL vom vedea asa cum este Oricine are nadejdea aceasta in EL se curateste , dupa cum EL este curat.”
Tanara Biserica din Tesalonic se afla intr-o perioada de mari persecutii, credinta fratilor fiind deseori pusa la incercare: au fost progoniti si au suferit multe necazuri ( 2 Tesaloniceni 1: 4-7 ). La toate acestea s-a mai adaugat faptul ca unii invatatori s-au ridicat si i-au invatat ca Ziua Domnului ar fi sosit si ca ei se aflau deja in Necazul cel Mare. Sosise oare  intr-adevar, Ziua Domnului ? Unde mai era atunci promisiunea conform careia,  inaintea acestor evenimente,  Fiul lui Dumnezeu va aparea din cer pentru a-i salva din fata maniei viitoare ( v. 1 Tes. 1: 10, 5: 9 )? L-au asteptat ei zadarnic pe Domnul lor sa-i salveze ? Ajunsesera ei in acea perioada de persecutie si de necaz , sub mania lui Dumnezeu ?  Este evident ca dusmanul lui Dumnezeu a vrut sa rapeasca speranta tinerei Biserici din Tesalonic. El a imprastiat printre credinciosi un zvon fals , intr-o vreme in care , intr-adevar, ei au fost incercati foarte greu, cu scopul de a semana indoiala si de a le distruge credinta. Rabi Sha`ul a auzit lucrul acesta si le-a scris o a doua scrisoare fratilor, scrisoare care – intr-o vreme a nesigurantei – a avut menirea de a-i sprijini  in credinta lor.  De fapt ce se intamplase ? In Biserica  patrunsese un mesaj distorsionat  care sustinea exact opusul afirmatiilor apostolului.  Aici , este clar ca  a fost la lucru,  in opozitie cu Duhul Sfant, un duh mincinos. Poate s-a incercat strecurarea unei scrisori false in randul tesalonicenilor, avand probabil si o semnatura falsa. Oricum,  invatatorii falsi sustineau ca Ziua Domnului a sosit deja , iar Necazul cel mare a inceput, punandu-se astfel la indoiala afirmatiile apostolului. De aceea Pavel i-a avertizat : “ Sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba , nici de vreo epistola ca venind de la noi,  ca si cum Ziua Domnului ar fi venit chiar ( 2 Tesaloniceni 2: 2 ) ” . Apoi a accentuat : “ Nimeni sa nu va amageasca ! “ ( v vers. 3 si vers 15 ). In ceea ce-l privea foarte personal, le-a mai atras atentia  si asupra semnului de recunoastere  a semnaturii sale : “ Urarea de sanatate este scrisa cu mana mea : Pavel.  Acesta este semnul in fiecare epistola; asa scriu eu.”  ( 2 Tes. 3: 17 ). 
Mesajul potrivit caruia Biserica trebuie sa treaca prin Necazul cel Mare le rapeste crestinilor nadejdea ca Rapirea poate avea loc oricand ( v. 1 Corinteni 1: 7-8 , 1 Tesaloniceni 1: 10, Iacov 5: 7-8 ). Acest tip de invatatura este intr-un puternic  antagonism  cu asteptarea lui Yeshua Ha Mashiach, deoarece sustine ca  Domnul nu poate veni inca , pentru ca Biserica trebuie sa treaca prin Necazul cel Mare. In mod gresit adeptii acestei teorii destul de incoerente  asteapta inca implinirrea unor  semne fara de care  Rapirea nu poate avea loc. Adevarul este insa altul. Rapirea poate avea loc oricand, deoarece semnele vremurilor din urma ( v. Matei 24, Marcu 13,  Luca 21: 7 etc ) se refera cu precadere la Israel si la intoarcerea lui Yeshua Ha Mashiach cu slava mare  , in mod vizibil , ca Judecator,  la sfarsitul perioadei Necazului cel Mare. Cei care asteapta ca Necazul cel Mare sa inceapa si Antichristul sa se arate ( inaintea Rapirii ) nu au o perspectiva corecta asupra Harului care ne-a fost daruit tuturor , in Yeshua Ha Mashiach, prin Jertfa Sa de pe Crucea de la Golgotha.
Bineinteles , si crestinii adevarati pot trece prin incercari,  greutati si catastrofe. Asupra lor se pot abate razboaie, necaz, foamete, boala si nevoi. Incercari diferite , si deloc usoare , au fost prezente in lumea noastra si persista chiar si astazi. Multi evrei si crestini au suferit consecintele Primului si celui de-Al Doilea Razboi Mondial. In prezent , in intreaga lume, o mare parte a  Bisericii lui Yeshua este prigonita; sa ne gandim doar la tarile cu regim islamist. Situatia nu se va schimba pana la Rapire . Dar  Cuvantul Domnului adresat lui Petru : “ Simone, Simone, Satana v-a cerut sa va cearna…” ( Luca 22 : 31) cat si frumosul Adevar : “ Eu m-am rugat pentru tine , ca sa nu se piarda credinta ta “ (v. 32 ) , sunt si raman de mare actualitate pentru Biserica si astazi . Yeshua mijloceste si se roaga mereu ca Mare Preot,  inaintea lui Dumnezeu,  pentru cei care sunt ai Lui ( v. Ioan 17, 1 Ioan 2: 1-2,  Evrei 6: 17- 20, 10: 19: 25 ). Dupa cunostinta mea , Domnul nu- Si conduce Biserica prin judecatile Necazului cel Mare , care reprezinta Ziua Domnului, judecati descrise astfel: “ Atunci va fi un necaz asa de mare, cum n-a mai fost niciodata de la inceputul lumii pana acum,  si nici nu va mai fi. “ ( Matei 24 : 21 ).  Judecata este hotarata pentru o lume necredincioasa si razvratita impotriva Ordinii  lui Dumnezeu. Acest adevar este foarte bine exprimat in textul din 2 Tesaloniceni 2: 10-12 : ” …toate amagirile nelegiuirii pentru cei care sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Din aceasta pricina , Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei care n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi ( v. 2 Tesaloniceni 1: 9-12 ).
Daca Biserica lui Yeshua Ha Mashiach ar trebui sa astepte descoperirea si lucrarea satanica a lui Antichrist,  si ar trebui sa treaca prin urgiile infricosatoare ale  Necazului cel Mare , atunci ar putea socoti destul de precis momentul Rapirii,  si ar putea fi sigura ca pana atunci Domnul nu va veni. Acest lucru este insa cu totul neadevarat , potrivit tuturor contextelor biblice despre Revenirea Fiului lui Dumnezeu. De aceea,  tuturor urmasilor fideli ai lui Mesia le adresez indemnul de-a nu lasa ca mangaierea oferita de aceste promisiuni sa le fie furata. “ Va la pacea – ne promite Domnul nostru Preaiubit – va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante.” ( Ioan 14: 27 ).  Amin – Glorie in veci Fiului !

Bibliografie :
1. BIBLIA – versiunea Cornilescu , GBV , King James , Hebrew Scriptures .
2. Konig Friedhelm ,  Despre tine este vorba , Editura Lumina Lumii , 1989.
3.
Mac, Donald William , Lumi diferite , Editura Lampadarul de Aur , 2007.
4. Popovici,  Petru ,  Exista viata dupa moarte , Editura Stephanus , 2002 .
5.
Wurmbrand,  Richard , Cele sapte cuvinte de pe cruce, Editura Stephanus , 1995.
6.
Ton , Iosif, Credinta adevarata , Editura Cartea Crestina, Oradea , 2007

( Eseu de  argumentatie de Otniela – Daniela Onu ; Bucuresti – August  2012 )

31 de răspunsuri la Despre Rapire

  1. Florin Laiu zice:

    Iisus a promis că va fi cu ai Săi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului (lumii acesteia)”, nu doar în zilele bune, nu doar până înainte de necaz (Mt 28:22).
    Iisus a avertizat pe ai Săi cu privire la condiţiile din necazul cel mare şi a promis că acele zile vor fi scurtate de dragul aleşilor Lui:

    Marcu 13:19-27 19 Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost de la începutul lumii, pe care a făcut-o Dumnezeu, pînă azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată. 20 Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n’ar scăpa; dar le -a scurtat din pricina celor aleşi. 21 Dacă vă va zice cineva atunci: ,Iată, Hristosul este aici` sau: ,Iată-L, acolo`, să nu-l credeţi. 22 Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 23 Păziţi-vă; iată că vi le-am spus toate dinainte. 24 Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, 25 stelele vor cădea din cer, şi puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate. 26 Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă. 27 Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

    Profeţia lui Iisus despre venirea Sa nu arată că va fi în două etape, nu vorbeşte despre o răpire secretă şi nu face aluzie la o nouă şansă dată lui Israel sau altor neamuri după răpire.

    Da, este adevărat că mântuiţii vor fi totdeauna cu Iisus, din momentul răpirii (Ioan 14:1) şi că în acelaşi timp vor coborî cu El pe pământ. Dar cele două momente ale Parusiei pe care le prevede Apocalipsa nu mărginesc necazul cel mare, ci mileniul: Parusia vizibilă şi răpirea pun capăt necazului cel mare (scurtează necazul) şi inaugurează mileniul. Apoi Iisus va coborâ din cer pe pământ cu toţi mântuiţii Săi, la sfârşitul mileniului, punând capăt împărăţiei mileniale (a judecăţii celor pierduţi) şi inaugurând împărăţia veşnică. Domnia lui Iisus şi a sfinţilor în timpul mileniului nu va fi pe pământ, ci în cer. Are în vedere soarta care se pregăteşte pământului şi celor care l-au locuit, dar nu are loc pe pământ. Pământul este pustiu, deoarece la venirea Sa premilenială, tot ce este pe el se va topi în focul mâniei Mielului (cf. 2 Petru 3). Cei trei monştri ai Apocalipsei vor fi luaţi prizonieri şi pedepsiţi, iar restul lumii va fi nimicit cu sabia gurii Domnului (Ap 19:20-21):

    „20 Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. 21 Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s’au săturat din carnea lor.” („Unde este hoitul, acolo se vor aduna şi vulturii…” Mt 24 etc.).

  2. Florin Laiu zice:

    Întrebarea mea este ce poate avea loc pe pământ în timpul mileniului, dacă cei drepţi sunt răpiţi la cer, iar cei nedrepţi distruşi la venirea lui Iisus?
    Cele două aspecte sunt văzute ÎMPREUNĂ şi în 2Tes 1:6-10. Credincioşilor li se promite odihnă la venirea Domnului, iar celorlalţi, foc pedeapsă cu aceeaşi ocazie:
    „ Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează, 7 şi să vă dea odihnă atît vouă, care sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, 8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. 9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.”

  3. Anca Gore zice:

    Shalom Otniela, multumesc mult pentru acest eseu. Este chiar un studiu care ne mangaie sufletele…
    Eu fac parte dintr-o biserica care crede in rapire. De fiecare data ni se vorbeste cu texte din Biblie ca acest eveniment poate sa aiba loc oricand. Sunt sigura ca Domnul Isus va veni pe nori sa-si ridice Mireasa la cer , unde o va rasplati.
    Da pentru necaz vine ca sa judeca lumea care I-a refuzat mantuirea. Sunt doua lucruri clare asa cum bine le-ati prezentat Otniela. Cei care sunt de alta parere probabil sunt de alte confesiuni. Eu am o vecina martora a lui Iehova care sustina ca Domnul Isus va veni la Casa Poporului.

    • Domnule Profesor , nu m-as hazarda sa afirm ca Necazul cel Mare nu este evidentiat, ca Imparatia Mesianica este mult mai elocventa. Textul din Marcu 13:19-27 19 , vizeaza tocmai aceasta perioada. Scurtarea timpului , se va realiza datorita celor alesi – credinciosilor – care ” vor veni din Necazul cel Mare ca martiri „. Apocalipsa 20: 4 vorbeste cu precadere de acei biruitori ai sfarsitului carora li se taiase capul – se pare ca asa va opera martiriul in Necaz. Da, desigur, pentru cei care nu s-au pocait inainte de Rapire, adica au practicat un crestinism formal, va fi imposibila o trezire in Necaz , pentru ca fara Biserica , nu va mai fi Har pe pamant. Si fara Har nu va mai fi pocainta.
      Apoi , cand vorbim despre Rapire ( invizibila pentru lumea pierduta , vizibila doar pentru Biserica ) si Despre Venirea lui Yeshua ( cu Slava ) , trebuie sa intelegem bine modul de operare in cazul amandurora. Rapirea presupune smulgere. In Romana este un latinism , provine din ” raptus ” care inseamna ” smulgere”. In cazul Rapirii , Domnul nu va atinge pamantul , de fapt EL NU VA REVENI PE PAMANT. Intalnirea dintre EL si ai Sai se va consuma in vazduh, asa cum scrie apostolul Pavel in 1 Tesaloniceni 4: 16-17. De aceea Rapirea nu poate fi vazuta. Trambita va fi auzita doar de acel urmas veritabil, nascut din nou, care a vegheat in asteptare sfanta. In cazul Venirii pe pamant , da, atunci ” orice ochi IL va vedea.” Despre ea vorbeste apostolul Petru in Epistola sa . Acum , sintagma ” Ziua Domnului ” ( din 2 Petru 3: 10 ) are un spectru larg de utilzare si se refera la evenimentele care incep cu Rapirea si culmineaza cu distrugerea cerurilor si pamantului de acum , prin crearea unui cer nou si a unui pamant nou ( Apoc 21: 22 , 1 Tesaloniceni 5: 2 ). Inceputul Zilei Domnului este necunoscut , de aceea suntem indemnati sa veghem.
      Ceea ce sustineti prin afirmatiile :” Domnia lui Iisus şi a sfinţilor în timpul mileniului nu va fi pe pământ, ci în cer. Are în vedere soarta care se pregăteşte pământului şi celor care l-au locuit, dar nu are loc pe pământ. Pământul este pustiu, deoarece la venirea Sa premilenială, tot ce este pe el se va topi în focul mâniei Mielului (cf. 2 Petru 3)” , nu se leaga de celelalte pasaje ale Scripturii , in special profetii Tanach-ului : Isaia , Ieremia, Zaharia, si Epistolele Pauline in care se vorbeste despre o ramasita din Israelul fizic care va fi inviorata prin intoarcerea la Adevaratul Mesia. ” Numarul deplin al Neamurilor ” din Romani 10-11 , simbolizeaza Biserica gata pentru rapire , cu numarul de suflete implinit. Nu poate fi vorba despre un pamant pustiu nicidecum , potrivit lui Isaia 60 , si nici de o Imparatie de 1000 de ani care sa se consume in cer. Nu vad ce rost ar avea sa fie IN CER. Nu, pamantul in timpul acestei Imparatii se va revitaliza asa cum a fost in perioada edenica. Dumnezeu Isi iubeste Creatia si va reinstaura in Univers si pe Pamant ordinea Sa de la inceput.
      In timpul acestei Imparatii de Pace , Satan va fi legat ca sa nu mai insele oamenii ( Apoc 20: 2-3 ) .

      • Citez Florin Laiu : ” Întrebarea mea este ce poate avea loc pe pământ în timpul mileniului, dacă cei drepţi sunt răpiţi la cer, iar cei nedrepţi distruşi la venirea lui Iisus? „
        Cei care sunt rapiti la cer vor cobori pe pamant , insotindu-L pe Domnul si Mirele lor. Yeshua revine cu ai Sai ( si cu ingerii Sai ) sa faca dreptate pe pamant ( nimicirea lui Antichrist, si a celor razvratiti ). Sa nu uitam de batalia de la Armaghedon, la sfarsitul Necazului cel Mare. Aici vom asista la o Zi a maniei Mielului. Bineinteles , Venirea Fiului lui Dumnezeu si consumarea unei asemenea zile , presupune si clatinarea pamantului si implicarea altor evenimente cosmice. Va fi un razboi la scara mare, planetara , cum pamantul acesta n-a mai cunoscut.
        Ce va ramane dupa el ? Va incepe Domnia de 1000 de ani a lui Yeshua pe pamant, cu sediul la Ierusalim. Sfintii din vremea Necazului – care au murit ca martiri – si posibil si sfintii Vechiului Testament vor invia ( Apoc 20: 4 ) si vor primi rasplatiri. Biserica si acestia VOR DOMNI IMPREUNA CU DOMNUL ( Apoc 20: 26-`7 , 5: 9-10, Isaia 9: 6-7, Daniel 2 : 44, ZAh 14: 6-9, Apoc 20: 4-7 . 2 Tes 1: 7, Psalmul 96: 11-13, Ezechiel 34: 25, Romani 8: 18-23 etc ). Copiii lui Dumnezeu vor avea odihna pe un pamant restaurat. Numai ramasita din Israel va fi mantuita , adica toti aceia care in Necazul cel Mare IL vor fi cunoscut pe Yeshua Ha Mashiach ca Mantuitor. ( Pentru ca in Necaz timpul Neamurilor va expira ; va trece la poporul Israel ).

      • Citez Florin Laiu : ” Profeţia lui Iisus despre venirea Sa nu arată că va fi în două etape, nu vorbeşte despre o răpire secretă şi nu face aluzie la o nouă şansă dată lui Israel sau altor neamuri după răpire „.
        Da, textul propus de Dvs vizeaza cuvantarea lui Yeshua de pe Muntele Maslinilor ( Coincidenta ! El aici se va reintoarce ! ) in care EL vorbeste despre Revenirea Sa. Am mentionat mai inainte diferenta majora dintre Rapire si Venirea in care orice ochi Il va vedea ( chiar si cei ce L-au strapuns ) . Textul este dublat in Matei 24 : 15- 35 – Mai apare si evenimentul daramarii celui de-Al doilea Templu din anul 70 d Ch pe care Yeshua il profeteste admirabil ) . De unde stim acest lucru ? Semnul principal este ” uraciunea pustiirii ” , adica acel fenomen observabil , care le va spune evreilor credinciosi din Necaz, ca Venirea lui Yeshua va avea loc foarte curand . Acest semn se refera la profanarea viitoare a Templului evreiesc din Ierusalim , de catre Antichrist ( v. Daniel 9: 27 , Apoc 19: 11-21 , 1 Ioan 2: 18 ) . Antichristul sau ” omul faradelegii ” va aseza o imagine a lui insusi in Templul lui Dumnezeu , declarandu-se Dumnezeu ( 2 Tes 2: 3-4 , Apoc 13: 14-15 ). ” Uraciunea pustiirii ” va marca inceputul fazei finale a Necazului, care culmineaza cu Revenirea Domnului pe pamant si cu judecarea celor rai la Armaghedon ( Daniel 9 : 27 , Apoc 19: 11- 21 ).
        Acum , Yeshua desi vorbeste despre caderea celui de-Al Doilea Templu – si noi stim bine acest lucru – nu ne spune clar ca ar vorbi despre asa ceva . Tot asa nu este specificata, verbal , nici diferenta dintre Rapire si Revenirea pe pamant din Matei 24, dar este cat se poate de usor deductibila din context. Ce vom face in acest caz ? Nu vom intelege despre ce perioada vorbeste Domnul ? Eu cred ca discernamantul Duhului Sfant este autentic si el ne poate confirma intotdeauna ca Domnul nu poate fi inabordabil in intelegerea Mesajului Sau.
        Va doresc multa binecuvantare din Sion !

  4. Bogdan zice:

    Sarut mana. Iata in sfarsit o gandire clara cu privire la Rapire aprofundata cu Scriptura. Eu cred in rapire si biserica baptista unde merg o vesteste.
    Am insa o intrebare , Otniela. Spuneti-mi unde va veni Antichristul ? La ultima predica despre rapire si necazul cel mare, pastorul afirma ca acesta ar veni in templu dar nu ne-a dat niciun detaliu , in care templu anume. Multumesc . Shalom.

  5. Bogdan , Shalom ! Cum sa nu stii tu despre ce templu este vorba , mai ales ca citesti articolele de pe acest blog de ceva timp ? !
    Este vorba despre Templul din Ierusalim. Mai precis cel de-Al Treilea Templu. In timpul primilor 31/2 ani de Necaz , antichristul va planui strategic sa se inscauneze aici, si sa se autoproclame dumnezeu. Aceasta se va intampla la sfarsitul celei de-a 70 -a saptamani -an. In primii 3 ani antichristul va tolera inchinarea celor credinciosi . Apoi se va aseza in Templu, dandu-se drept Dumnezeu ( v. 2 Tes 2 : 4 ) , va rupe legamantul ( v Daniel 9: 27 ) , prigonindu-i pe evrei timp de 42 de luni.
    Daca esti interesat de constructia celui de-Al Treilea Templu, iti recomand articolele de pe acest blog. Aici ai mai multe detalii : https://otnielabattzion.wordpress.com/2011/03/29/cel-de-al-treilea-templu/

    Cel de-al Treilea Templu…( 2 )

    Cel de-al Treilea Templu … ( 3 )


    Fii binecuvantat din Sion !

  6. Adriano zice:

    Intrebare , va rog frumos Otniela : Ce inseamna ramasita mantuita in necazul cel mare ? Este vorba despre evrei sau si despre celelalte popoare ? Sarut mana.

    • Desigur , Adriano ! In versetul 11: 1 , apostolul Pavel explica deslusit ca respingerea lui Israel – realizam acest lucru de-a lungul celor doua milenii – este partiala si temporara ; pana la urma Israel va reintra in Mantuirea lui Dumnezeu , oferita prin Jertfa lui Yeshua Ha Mashiach. De fapt , in cele trei capitole ( 9-11 ) din Epistola catre Romani , Pavel se ocupa de alegerea in trecut a lui Israel , respingerea in prezent a primirii Evangheliei , si Mantuirea lui Israel, in viitor. In Romani capitolul 11 apostolul explica faptul ca respingerea Mantuirii prin Fiul lui Dumnezeu , Yeshua Ha Mashiach, este partiala si temporara. Iata cativa pasi ai argumentarii lui Pavel :
      – Dumnezeu nu a respins pe adevaratul Israel , EL ramand credincios ” ramasitei ” loiala Lui ( toti evreii care L-au primit de-a lungul perioadei de Har a Bisericii ) , prin acceptarea lui Jertfei lui Yeshua ( 11: 1-6 ) .
      – Impietrirea s-a produs pentru repetatele lor respingeri ( 11: 7-10, 9: 31 – 10: 21 )
      – Dumnezeu a transformat lepadarea lui Israel intr-o imprejurare favorabila ca sa vesteasca Mantuirea intregii lumi ( 11: 11 – 12: 15 ) .
      – in decursul acestei perioade nationale de necredinta a lui Israel, mantuirea persoanelor , atat a Iudeului cat si a celui dintre Neamuri, depinde de Credinta in Yeshua Ha Mashiach ( Romani 11: 13-24 ).
      Acum, conform celor prezentate , ” ramasita ” lui Israel ii reprezinta pe toti evreii care L-au acceptatat pe Fiul lui Dumnezeu ca Mantuitor. De asemenea , ii reprezinta pe toti aceia care vor crede in EL in Necazul cel Mare , in timpul de Har maxim , oferit Evreilor dupa rapirea Bisericii. Numarul evreilor care cred in Christos va creste uimitor in zilele grele ale Necazului ( v Osea 5: 14- 6: 3 , Apoc 7: 1-8 ). Necazul cel Mare va lua sfarsit cand
      Christos la a doua Sa venire ( in Israel, pe Muntele Maslinilor ) va aduce eliberarea credinciosilor evrei ( ei sunt Ramasita credincioasa din Necaz ) , nimicindu-i pe evreii necredinciosi ( Romani 10 : 20 23, Zaharia 13: 8-9 ) .
      Pentru o mai buna intelegere va invit sa cititi si acest studiu : https://otnielabattzion.wordpress.com/spiritualitate-protestanta/israelul-si-biserica/
      Dumnezeul lui Avraam sa va binecuvinteze din Sion !

      • Adriano zice:

        Shalom Otniela. Raspunsul Dvs este edificator in ceea ce priveste ” ramasita lui Israel.” Am citit si articolul despre Israel si Biserica si lucrurile sunt defrisate cu privire la Israel. Acum mi-am dat seama de ce nu Il accepta evreii pe Domnul Isus ( inca ). Sunt interesat de ceea ce se va intampla cu cei care au ratat rapirea si fac parte din bisericile crestine ( care nu sunt evrei ) . Credeti ca se vor mai pocai oameni in necazul cel greu ?
        Am urmarit filmul ” Lasat in urma ” , si acolo abordarea regizorului era pro- convertire si dupa rapire. Dvs ce credeti ? Mai e posibila mantuirea in timpul acela de chin prin care va trece lumea ? Va multumesc. Sarut mainile .

      • Adriano zice:

        Shalom, sarut mainile. Astept si eu raspunsul la intrebarea mea de mai inainte. Va multumesc mult pentru intelegere.

      • Shalom , Adriano ! Cred ca trebuie sa ma bucure insistenta Dvs.
        Va citez : ” Sunt interesat de ceea ce se va intampla cu cei care au ratat rapirea si fac parte din bisericile crestine ( care nu sunt evrei ) . Credeti ca se vor mai pocai oameni in necazul cel greu ? „
        Teoretic nu ar mai fi posibila o Intoarcere la Dumnezeu intr-o lume in care Duhul Sfant se va misca preponderent in aria poporului Israel. Cu Biserica rapita , lumea va agoniza suportand toate ororile raului care se vor declansa cu o putere sporita ; va fi aproape imposibil sau teribil de greu sa fii un urmas al lui Yeshua Ha Mashiach in Necazul cel Mare. Duhul Sfant , Ocrotitorul si Mangaietorul , va opera mai mult in mijlocul Israelului.Nelegiuirea va fi atat de manifesta , incat unui om neprihanit ii va fi cu neputinta sa o mai suporte. Dar , chiar si in aceste conditii , cred ca Dumnezeu va mai avea alti ” sapte mii de barbati ” ( vorbesc la figurat ) care nu-si vor pleca genunchiul inaintea lui Antichrist.
        Cred ca unii dintre cei ramasi dupa Rapire se vor impietri mai mult, iar altii se vor trezi , si-si vor manifesta Credinta in tot haosul care va veni , fiind gata sa suporte moartea de martir ( v. Apoc 7 : 9-17 ) ; iar acest pret il vor plati atat evreii cat si credinciosii dintre neamuri. De ce ? Pentru ca Dumnezeu este bun si nu doreste moartea pacatosului. Slava Lui ! Fiti binecuvantat din Sion, Adriano !

  7. un ucenic zice:

    shalom. eu cred in rapire. sunt foarte multi crestini care cred, la mine in biserica cred toti. am citit comentariul dvs Otniela. am si eu o intrebare …credeti ca inainte de rapire va fi un razboi mondial in zona orientului apropiat ? ma gandesc la predicile fratelui Lazar Gog . stiti el sustine asa ceva..

    • un ucenic zice:

      nu m-am referit la razboiul Armaghidonului. ma refer la un razboi inainte de rapirea bisericii.

      • Shalom , un ucenic ! Ma bucur ca Dvs, si cei din Biserica Dvs, credeti in Rapire.
        In ceea ce priveste iminenta unui viitor – apropiat razboi mondial inainte de evenimentul Rapirii, nu va pot da niciun raspuns sigur , pentru ca nu am niciun suport biblic in acest sens. Poate sa fie sau poate sa nu fie vorba despre un asemenea razboi. Oricum , nu pot sa ma lansez in afirmatii prezumtive. Nu am audiat predicile fratelui Lazar Gog , nu cunosc argumentele pe care Dansul le aduce in acest sens.
        Alte razboaie ale vremurilor ultime sunt clar enuntate in Biblie ( Armaghedonul , Gog si Magog ) , insa despre un razboi inainte de Rapire nu am niciun indiciu biblic.
        Fiti binecuvantat din Sion !

  8. Marian Chioveanu zice:

    Shalom Otniela . Am inteles gandurile Dvs frumoase despre rapire. Sunt unul care crede in ea. Am si eu o intrebare .In biserica rapita vor intra si evreii care cred in Ieshua ? Sau ei vor ramane pe pamant in necaz sa astepte restaurarea Israelului ? va multumesc !

    • Shalom, Marian ! Va multumesc ! In Biserica de la Rapire ( Mireasa lui Yeshua Ha Mashiach ) intra TOTI. Neamuri ( mai multe decat evrei ) si Evrei. Nu , nu avem niciun suport biblic pentru a crede ca evreii credinciosi de-acum nu vor fi rapiti impreuna cu fratii lor dintre Neamuri. Mesajul apostolului din 1 Tesaloniceni 4 – dar si in alte referinte biblice – se adreseaza tuturor credinciosilor nascuti din nou , nu doar celor dintre Neamuri; iar asta ii implica si pe credinciosii evrei.
      Ramasita mantuita in timpul Necazului ii va cuprinde pe toti evreii ( Romani 11: 26 ) – si nu vor fi deloc putini – care se vor intoarce la Yeshua Ha Mashiach in timpul acestei perioade nefaste.
      Dumnezeul lui Avraam sa va binecuvinteze din Sion !

  9. Matei Claudiu Arghire zice:

    Sarut mainile , Otniela. Un subiect foarte frumos ! Biserica mea ( baptista ) destul de veche si bine infipta in traditie , crede in rapire in proportie de 85 %. Foarte putini, un numar neinsemnat , cred in venirea Fiului omului si pentru cei drepti si pentru cei nedrepti. Mai interesant este ca pastorul nostru ne predica de rapire dar tatal sau , pastorul senior , nu crede , insa ne zice sa-l ascultam pe fiul sau , nu pe el. Este amuzant .
    Eu cred in rapire. Cred ca Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat ne va scuti de necazul cel greu. Nu stiu de ce dar si eu ori de cate ori citeam Ioan 14 : 1-4 , gandul meu era tot la rapire… Mare -I Dumnezeu ! Ati facut o prezentare foarte frumos argumentata si foarte echilibrata. Dumnezeu sa va binecuvinteze !

  10. Catalina zice:

    Vin si eu cu o intrebare. Spuneti-mi va rog Otniela daca in biserica care merge la rapire vor fi si din cei care sunt membri in bisericile mame, respectiv catolica si ortodoxa ? Va multumesc, shalom.

  11. Catalina , Bun Venit ! Va citez : ” Spuneti-mi va rog Otniela daca in biserica care merge la rapire vor fi si din cei care sunt membri in bisericile mame, respectiv catolica si ortodoxa ?”
    Desigur , Rapirea nu are preferinte confesionale sau doctrinare. Dumnezeu Se uita la inima ! Daca este nascuta din nou, daca in viata omului respectiv lucreaza Legea Duhului lui Christos -Yeshua. Adica Roada Duhului din Galateni 5. Eu sunt convinsa ca si in cele doua Biserici mentionate de Dvs , exista oameni cucernici , tematori de Dumnezeu , care IL asteapta pe Fiul Lui. Desigur , proportia acestora este ceva mai mica decat in confesiunile protestante. Am toate motivele sa cred ca Rapirea va cuprinde multi credinciosi ” ascunsi ” , care si-au dus Mantuirea cu teama , in tacere, pana la capat. Slavit sa fie ADONAI – ELOHIM pentru toti copiii Sai minunati.
    Va doresc multa binecuvantare , din Sion !

  12. Madi zice:

    Foarte corecte sunt argumentele tale, dragă Otniela. Eu sunt de părere că răpirea va avea loc înainte de necazul cel mare pentru că Dumnezeu işi iubeşte copiii şi nu-i va lăsa la mana celui nelegiuit. Slavă Lui pentru ocrotirea Sa! Aşteptăm să vină Domnul să ne ridice la nunta Sa minunată. Să fim o mireasă curată ! Shalom.

  13. Pingback: RAPIREA – O asteptare fericita sau ” o problema ” nefericita ? | otnielabattzion – עותניאלה בת ציון

  14. Ibanescu Rodica Alice zice:

    Otniela Shalom. Iti citesc aproape saptamanal blogul si constat ca problemele puse de tine aici sunt foarte interesante si de actualitate. Am citit articolul despre Rapire. In mare parte iti aprob punctul de vedere. Dar nu inteleg de ce Biserica nu are voie sa treaca prin Tribulatii ( macar in parte ) pt. curatire ? Crezi ca este foarte pregatita pentru rapirea la cer ? Crezi ca credinciosii sunt sfinti : ia gandeste -te cate pacatele nu facem noi cei care ne pretindem urmasii lui Ieshua : birfa, minciuna , invidie, pizma , tot felul de rautati … Aceasta este starea in multe biserici denominationale. Este acesta modelul de mireasa care Il asteapta pe Mire ?

    • Anca Gore zice:

      Shalom. Draga sora Ibanescu, dar de ce credeti ca biserica trebuie sa guste necazul ? Sigur, nu este perfecta , dar eu cred ca atata vreme cat suntem in trup putem fi indreptati si ne putem cai de cele pacatoase. Ne pregateste Domnul cum stie El mai bine pentru acea zi. Numele Lui fie slavit !

  15. MUSCAN GHEORGHE zice:

    „Cei alesi”eu cred ca se refera la poporul israel iar „Cei chemati”este biserica,iar Ap.3:10 trebuie specificat cum de fapt este in original in greaca prepozitia „de” ceasul incercari si nu in ceasul incercari(din exterior nu inlauntru),iar Daniel face referire pentru mine clara la poporul israel

  16. Dan Konner zice:

    Shalom, draga Ahot !
    Foarte bune precizarile tale si clare. Cred ca sunt inca foarte multi care nu sunt de acord cu Rapirea , dar acest lucru nu ne deranjeaza cata vreme sunt sinceri in relatia lor cu Domnul. Mai grav este pentru cei care isi apara doctrinele sau pur si simplu sufar de mania contrazisului fara rost. Altii se tem de Rapire pentru ca nu sunt pregatiti si nu le place subiectul acesta dureros , nu da bine ” unul luat , altul lasat.” Acestia din urma au tendinta sa creada intr-o mintuire colectiva, de familie si de biserica. Cred ca trebuie sa le spunem ca MINTUREA ESTE PERSONALA , la fel si RAPIREA.
    Mai este si o alta categorie care nu prea sunt siguri de mintuirea Israelului si cum functioneaza ea in vremurile din urma si ca urmare neaga o intoarcere masiva a evreilor in timpul Necazului cel groaznic. Printre acestia sunt si multi bintuiti de diferite forme de antisemitism. Si lor trebuie sa le spunem ca intradevar profetul Daniel este in primul rand profetul Israelului fizic si el a vorbit Israelului dupa trup.
    Si in sfarsit , unii tin ca Biserica sa treaca prin Necaz. Ma indoiesc ca acestia stiu bine ce vorbesc. Probabil doar teoretizeaza, pentru ca daca ar fi mai centrati in Cuvant si voia lui Dumnezeu si-ar verifica mai bine afirmatiile.
    Oricum Rapirea este evenimentul care va surprinde lumea , fie fericit , fie dureros si cei care nu vor sa o admita nu vor avea atunci nici o scuza. Noi insa ne bucuram de aceasta promisiune si ramanem tari in Cuvant.
    Adonai sa te sprijineasca din Sion, sora noastra. Ai tai frati > Dan si Sacha Konner

  17. Va multumesc , Prieteni , pentru participarea Dvs la acest topic !
    ADONAI sa va binecuvinteze cu o saptamana linistita, plina de bogatii spirituale. Shalom sfant , tuturor ! Shalom Yacha !

  18. rahel.tender zice:

    Otniela, deci dv. susţineţi că întîi va fi răpirea şi apoi restaurarea poporului evreu? când anume, mai precis? Şalom ubraha cu un mare mulţumesc pentru răspuns.

  19. Irimia Karina zice:

    Eu cred ca mai f. putin pina sa ne ia Domnul pe nori catre Casa. Ne uitam sa vedem ce se intimpla in lume si mai ales in Israel cu Templul…In definitiv nu mai este prea mult timp. Domnul poate veni peste o oră sau peste o zi.Șalom fratilor evrei mintuiti.

Lasă un răspuns către Bogdan Anulează răspunsul