Dreptul la ficţiune – ( 1 )

Iar a venit mosul  , imi spun usor iritata , in timp ce-i  auzeam pasii  stranii ,care aveau o anumita calcatura, pe cimentul scarilor de bloc. Ma indispunea  pur si simplu zgomotul acela asemeni tic-tac-urilor unui ceas istoric . Matusa mea – mi-aduc bine  aminte! – ­ avea in living o asemenea pendula,  enorma, primita ca zestre  de la bunica. O pastra cu grija , o curata din cand in cand cu spirt medicinal  pentru a bate ora exacta cat  mai corect,  dupa care se aseza in fata ei multumita, cu mainile in sold,  si  declara satisfacuta : “ Manca-o-ar mama de frumoasa !”
Eh, nevinovata   varsta a cireselor coapte !  Ce bine-l inteleg acum pe Nica al lui Stefan Apetrei  ! De ce nu putem ramane copii ?  Incepusem sa ma intristez , parca fara voia mea, gandindu-ma la tot farmecul acelei varste,  si la pierderea ei iremediabila. Mi-aduc aminte cum odata am cautat la cea mai faimoasa librarie,  din centrul urbei mele natale,  o carte de Jules Verne. Gustam din plin perioada fascinanta a descoperirilor senzationale si eram convinsa ca lumea  ar arata altfel daca scriitorul acesta extraordinar ar fi fost inteles si crezut pe cuvant.  Insa , pe cand cautam “ Ocolul pamantului in 80 de zile “ , ochii mi s-au oprit instinctiv asupra unei carti,  cu titlul “ Vreau sa raman copil .” Am rasfoit-o , mi-aduc aminte ca avea chiar un desen dragut pe coperta,  cu un baietel bucalat ce tinea ocrotitor  un puisor galben intr-o mana, insa nici nu ma gandeam sa o cumpar din banii mei pusi deoparte intr-o caseta de lut vopsit , pe care tocmai o sparsesem, ca sa scot continutul valoros,  inainte de-a pleca la librarie. Oricum o sa cresc , mi-am spus – aveam pe-atunci vreo doisprezece  ani – mai bine citesc ceva care sa ma intelepteasca, cum imi spune  mama deseori.  Eram la varsta unei inocente  infatuari , generata de lecturile mele febrile , cand savurasem toata biblioteca familiei si incepusem sa imprumut carti de peste tot.  Se vede bine ca n-am uitat titlul acela pana azi.  Curios  cum se agata de memoria noastra atatea lucruri,  aparent banale ! ( Mai departe, AICI )

Anunțuri

Despre otnielabattzion - עותניאלה בת ציון

Evreica mesianica
Acest articol a fost publicat în Proza. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Dreptul la ficţiune – ( 1 )

  1. Teodora zice:

    Foarte frumos, dragă Otniela!! Am citit povestirea de cel puţin 2 ori de când ai scris-o pe blog. Are o învăţătură extraordinară! Să ne ajute Dumnezeu să fim buni şi milostivi cu cei săraci şi în nevoi. Felicitări pentru talentul tău atât în poezie dar şi în proză. Să fii răsplătită de Tatăl nostru din ceruri!

  2. Ibănescu Rodica Alice zice:

    Felicitări! Foarte bine scrieţi şi în proză! Aşteptăm mai multe povestiri….

  3. Cezar 100 zice:

    Minunat!Sărutmâinile.

  4. Amedeo Roth zice:

    Frumos şi delicat spus! Dar cine se mai uită astăzi la un biet bătrân cerşetor?? lumea e plină de ei şi s-a săturat să fie deranjată. Oamenii au devenit imuni la durerile altora. N-am dreptate doamnă Otniela?
    Şabat Şalom UMvorah!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s