POEZIE , POEZIE , POEZIE … ( 17 )

daniela-reghina-4

În  Ziua a Şaptea

de Daniela Reghina  Onu

creatia

În Ziua a Şaptea,
Doamne,
Te-ai spălat pe Mâini,
şi pe Faţă,
Dis-de-Dimineaţă.
Şi-ai început
să Te bucuri
de tot Făcutul,
din Nepătrunsul
Abisului greu.
Şi Ţi-ai zis cu mulţumire:
„Ce bune sunt toate!
Le-am zămislit
cu Iubire,
dându-le dreptul
să intre în Marea Zidire.”

Ce bune sunt toate,
Doamne, ce bune !
Să ne-odihnim împreună,
Părinte!
Sub Coviltire Sfinte…
Tu, contemplându-Ţi
Creaţia,
Eu, mulţumindu-Ţi
pentru Graţia
răscumpărării prin Jertfa
Fiului Tău,
El – Elyion, Mesia,
Domnul Shabatului ,
şi AL MEU.

(Bucureşti, Iunie – 2012 ; din volumul Râsul viorii fără arcuş )

Primenire

de Daniela Reghina Onu   

ulcior

Ce dor îmi e de Apa Vieţii,
dar ulciorul mi-e spart!
Şi, ca să-mi cresc izvorul,
mi-am primenit şipotul
cu toată-‘Nţelepciunea
din Torah şi Tanach.

( Bucureşti, Mai – 2012 ; din volumul  Râsul viorii fără arcuş )

Corbii mei bătrâni

Corbide Daniela Reghina Onu

Corbii mei bătrâni
s-au săturat
să trăiască
în colivie.
O viată întreagă
le-am dat să mănânce
seminţe prea dulci,
ţinându-le ciocurile ascuţite
încrustate în mâini.
Acum, cu pliscurile tocite,
vor să-şi întindă aripile,
să zboare.
Să soarbă până la orbire
Înaltul,
spălat de vânt
la rostirea unui CUVÂNT.

(Bucureşti, Iulie – 2012 ; din volumul Râsul viorii fără arcuş)

Anunțuri

Despre otnielabattzion - עותניאלה בת ציון

Evreica mesianica
Acest articol a fost publicat în Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la POEZIE , POEZIE , POEZIE … ( 17 )

  1. cezar 100 zice:

    Sărutmâinile. Minunate versuri, aşa cum scrieţi mereu! Dumnezeu să vă binecuvânte!

  2. tania zice:

    Minunate versuri! Imi place f. mult ultima poezie. Felicitari! tot inainte! Aveti talent si imaginatie!

  3. Arlette Şerban zice:

    Vă mulţumesc draga noastră Otniela pentru tot ce ne puneţi cu generozitate înainte. Mai ales pentru aceste poeme sensibile care ne fac sufletul mai frumos. Dumnezeu să vă umple inima de bucurie!

  4. Sofia zice:

    Lauda Domnului Isus Mesia pentru versurile acestea asa frumoase!

  5. un ucenic zice:

    amin. Domnul fie onorat ptr legea Lui sfinta! si ptr shabatul Lui frumos si bun!

  6. Ibănescu Rodica Alice zice:

    Ne este dor de Apa adevărată, dragă Otniela! Îţi mulţumim pentru frumuseţea şi eleganţa exprimării. Versuri atât de sensibile! Domnul să binecuvânte acest talant al tău!

  7. Teodora zice:

    Foarte frumoase versuri! nu sunt evreică, nici sâmbătară, dar iubesc Israelul şi mai ales pe evreii care cred în Domnul Isus Mesia. Mare va fi răsplata lor!

  8. Albert&Abigail Kindberg zice:

    Fii binecuvântată dragă Ahot! Binecuvântat să-ţi fie darul! Te îmbrăţişăm – fam. Kindberg, Abigail şi Albert

  9. Adrian Boluda zice:

    Apreciez mult poezia Dv profundă şi stilată. Sărutmâinile.

  10. barthimeu zice:

    Asta se întîmplă cînd uleiul din candela inspirației nu se termină. Mulțumim Otniela !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s