Israelul si Biserica in Lumina Bibliei – ( 7 )

Shalom , Haverim !
Va salut in Numele Preascump al lui Mesia !
Trebuie crestinii sa iubeasca Israelul ? Trebuie sa-l inteleaga si sa-i sustina existenta ? Trebuie sa se roage pentru pacea Ierusalimului ?  Va propun cateva secvente care vor raspunde unei retorici in crestere, acum,  inainte de Revenirea lui Yeshua Ha Mashiach.
Fiti binecuvantati din Sion !

Anunțuri

Despre otnielabattzion - עותניאלה בת ציון

Evreica mesianica
Acest articol a fost publicat în Teologie si Spiritualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Israelul si Biserica in Lumina Bibliei – ( 7 )

  1. Madi zice:

    Shalom Otniela, foarte bun mesajul pastorului Hagee ! Mi-a placut si sunt intrutotul de acord cu el. Are o viziune foarte corecta dpdv scriptural.
    Multumim si Dumnezeul lui Avraam sa fie cu tine.

  2. David J. Stoenescu zice:

    Shalom din California insorita ! aveti soare acolo in Romanica ?
    Il urmaresc pe John Hagee deoarece lucrarea dansului este pentru Israel si crestinii care iubesc Israelul ii asculta speechul. are o lucrare mare si frumoasa si noua ne place cum pune problema.
    Mult har in lucrarea D-voastra va doresc Otniela si sa va fie ascultate rugaciunile pentru Israel. si noi ne rugam aici pentru acest popor si asteptam venirea lui Mesia – Domnul Isus cit mai repede. Pentru toti vizitatorii blogului D-voastra , ii salut cu Apocalipsa 22, v. 16, 17.

  3. Dana zice:

    Shabat Shalom

    Pericopa saptamanii este intitulata SHLACH (Nisip)
    Numeri 13:1–15:41; Joshua 2:1–24;

    http://dvartora.ro/pericope/bamidbar-numeri/39-pericopa-shelah-numeri-131-1541/2312-pericopa-37-5762.html
    TRAMBITE DE ARGINT (Shelah 5762)
    Scris de Sorin Rosen
    Miercuri, 05 Iunie 2002 02:00
    DESPRE LIDERI – drasha a rabinului Menachem Hacohen la Seuda Shlishit (a 3-a masa de Shabat)

    Desi pericopa de saptamana trecuta (Behaalotcha) a avut parte de un comentariu la timpul potrivit, revin cu o completare la acea pericopa, pentru simplul fapt ca Shabatul trecut, la Seuda Shlishit, am ascultat in Templul Coral din Bucuresti o drasha (predica) a rabinului Menachem Hacohen (in traducerea rabinului Eliezer Glanz) pe care as vrea foarte mult sa o impartasesc cu dumneavoastra. Voi incerca, si sper din tot sufletul sa reusesc sa redau cat mai fidel aceasta drasha, cu convingerea ca o veti aprecia la fel de mult. Asadar…

    In pericopa Behaalotcha, in versetele 10.1-10, Dumnezeu ii spune lui Moshe sa faca doua trambite de argint, care sa fie folosite pentru a convoca poporul si pe liderii acestuia in fata Cortului Intalnirii. Prima trambita urma sa convoace cele douasprezece capetenii de triburi, iar cea de-a doua trambita (impreuna cu prima) era destinata convocarii intregului popor. Se naste o prima intrebare…

    Daca este foarte usor de inteles ca pentru a convoca 600.000 de oameni, o trambita este absolut necesara, nu acelasi lucru se poate spune despre convocarea celor 12 capetenii de triburi, care puteau fi pur si simplu anuntati printr-un mesager. Si atunci de ce mai exista prima trambita? Raspunsul: pentru a se preveni discutii si invidie intre cei 12 lideri. „Pe mine m-a chemat Moshe primul! Pe mine a vrut sa ma onoreze mai mult!”, ar fi putut unul sa spuna. „Ba eu am fost convocat inaintea ta, iar solul trimis pentru mine era mai bine imbracat”, ar fi putut replica un altul. Pentru a evita aceste discutii, pentru a rezolva o problema inainte sa apara, Dumnezeu i-a spus lui Moshe sa ii convoace pe cei 12 cu trambita, pentru ca nimeni sa nu creada ca a fost onorat mai mult decat altul. Aceasta este doar prima idee.

    O a doua este insa si mai puternica. Midrashul povesteste ca aceele doua trambite de argint facute de Moshe au existat numai in vremea lui Moshe. La intrarea evreilor in Israel si venirea la conducere a lui Iehoshua ben Nun, trambitele au fost ascunse si o alta pereche a fost confectionata. La fel si cu David, la fel si cu Shlomo… In fiecare generatie, trambitele precedentului lider erau ascunse si se fabrica o noua pereche. Iar intrebarea este de ce? Oare nu era posibl ca trambitele lui Moshe sa fie predate lui Iehoshua, care apoi sa le predea mai departe la randul sau? In fond, Tora a fost transmisa, din generatie in generatie, exact in acest mod.

    Rabinul Hacohen are insa o explicatie deosebita pentru acest fapt. Trambitele simbolizeaza vocea, modul a de a vorbi a celui care le foloseste, in cazul de fata al lui Moshe. Iar modul de a vorbi al liderilor este altul pentru fiecare generatie in parte. Ceea ce Moshe le spunea evreilor este acelasi lucru cu Tora pe care o avem astazi, nici o litera nu s-a schimbat, insa modul in care le spunea aceasta Tora era diferit. Fiecare generatie are un limbaj al ei, un mod propriu si care nu poate fi duplicat de a se identifica cu valorile morale, culturale sau religioase. Fiecarei generatii liderii trebuie sa vorbeasca intr-un anume fel pentru a se face intelesi. De aceea trambitele trebuiau schimbate.

    Si iata inca o poveste plina de intelesuri… Se povesteste despre un rabin ca a vazut odata pe marginea unui drum un batran de vreo 70 de ani plantand un roscov. A mers la el si l-a intrebat: „Spune-mi, te rog, dupa cat timp va da roade copacul acesta?” „Dupa 70 de ani.”, i-a raspuns simplu batranul. „Si dumneata speri sa mai traiesti 70 de ani pentru a putea culege roadele acestui roscov?”, a intrebat rabinul. „Nu, cu siguranta ca nu voi mai trai pana atunci, insa stiu ca bunicul meu a plantat un copac pentru mine si iata ca si eu acum plantez acest copac pentru nepotii mei.”

    Rabinul l-a lasat pe batran ocupat cu plantatul roscovului si si-a continuat drumul. Si – povestea spune – obosit de calatorie, rabinul s-a culcat la umbra unui copac si a dormit timp de 70 de ani. Cand s-a trezit, dandu-si seama ca lucrurile din jur ii sunt necunoscute, a mers pana la primul oras si a intrat in Beit Midrash. Si iata ca acolo, tineri cu kipa pe cap stateau si invatau Tora. A ascultat ceea ce acei tineri spuneau si si-a dat seama ca discuta despre un capitol de lege si ca folosesc in studiul lor chiar comentarii pe care el, rabinul, le scrisese in urma cu 70 de ani. Tinerii vorbeau cu admiratie despre rabin si ii sorbeau cu nesat invataturile din cartile pe care acesta le scrisese. Rabinul s-a apropiat de ei si le-a spus: „Eu sunt rabinul a carui invatatura o pretuiti atat de mult! Eu am scris toate aceste comentarii.” Insa nu a fost crezut si nici nu i s-a acordat onoarea la care se astepta.

    Rabinul a iesit din Beit Midrash si s-a rugat la Dumnezeu sa il ajute sa isi gaseasca prieteni si un partener de studiu sau sa-i curme viata. Si atunci si-a dat el de fapt seama ca vorbele lui, la 70 de ani distanta de generatia in care traise, nu mai puteau fi intelese. Puteau fi intelese numai cartile pe care le scrisese, numai comentariile pe care tinerii le pretuiau atat de mult si le foloseau in studiul lor. Dar modul in care vorbea rabinul generatiei de dupa 70 de ani era de neinteles.

    Oamenilor fiecarei generatii, un lider trebuie sa i se adreseze pe limba lor. Cu fiecare generatie care se schimba, cu transformarea telefonului in celular, a postei in email, a carutei trase de cai in avion, trambitele trebuie ascunse si noi trambite facute. Ramane invatatura, raman valorile, ramane experienta unei generatii care preda stafeta, insa limbajul in care toate acestea sunt predate generatiei tinere trebuie, pentru binele si progresul tuturor, sa fie altul.

    [DE CE SUNT NECESARI SPIONII?]
    Si iata ca revenim la pericopa de saptamana aceasta, Shelah. Asa dupa cum ati putut citi si in rubrica „Pe scurt”, pericopa Shelah se ocupa in principal cu asa numitul pacat al spionilor. Trimisi in Tara Canaanului pentru a o vizita si a aduce vesti despre rodnicia pamantului, fortificarea cetatilor, alura si modul de viata al locuitorilor, 12 spioni evrei, reprezentanti ai fiecarui trib, scriu o pagina neagra de istorie. Raportul lor, sau – pentru a fi mai exacti – a 10 dintre ei este urmatorul: tara este foarte rodnica si frumoasa, insa cetatile sunt fortificate, locuitorii puternici si uriasi de statura, este „o tara care mananca pe locuitorii ei” [13.32] In consecinta, spun cei 10, evreii nu sunt capabili sa o cucereasca. Bineinteles, urmeaza eternele si obsesivele „de ce ne-a scos Dumnezeu din Egipt”, „era mai bine acolo” sau „sa ne intoarcem la Faraon”.

    Pentru a putea insa intelege pe deplin ceea ce s-a intamplat, lucrurile trebuie privite si dintr-o alta perspectiva. In primul rand, o intrebare: Daca Dumnezeu dorea ca evreii sa intre in Tara Canaanului, daca le-o promisese de atat timp si practic le-o „pusese deoparte”, de ce mai era nevoie de toti acesti spioni, de raportul lor si de evenimentele care au urmat? De ce nu era posibil ca evreii sa intre pur si simplu in Canaan, Dumnezeu sa rezolve problemele si evreii sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti? S-ar putea spune ca a fost vorba de un test. Insa Dumnezeu, care cunostea desfasurarea evenimentelor inca dinainte ca acestea sa aiba loc, nu avea nevoie de acest test. Si atunci de ce?

    Imaginati-va ca ati fi copilul unei familii foarte bogate (8-9 cifre in dolari, sa zicem) si ca ati putea beneficia de absolut orice v-ati dori, fara nici cel mai mic efort. Ar fi minunat… pentru un timp. Pentru ca dupa un an, doi, douazeci, ati simti ca aveti nevoie sa faceti ceva, sa realizati ceva cu propriile puteri, nu pe banii lui taticul. Ati simti nevoia sa va implicati in ceva, orice. Acelasi lucru se intampla si in pericopa Shelah. Dumnezeu doreste sa ii vada pe evrei implicati in luarea in posesie a Tarii Canaanului. La Marea Rosie, imediat dupa iesirea din Egipt, Dumnezeu a fost Acela care a luptat pentru ei. Acum este timpul sa fie si evreii in miezul actiunii, e timpul ca Dumnezeu sa ii ajute doar, sa ii asiste in realizarea acestui act.

    Si mai este ceva: conform legii iudaice, pentru ca o persoana sa intre in posesia unui lucru, trebuie sa faca un act efectiv de achizitie (in ebraica kinian). Un om care doar vede o moneda pe strada nu poate sa se pretinda proprietar, decat daca face „efortul” de a o ridica de pe jos. Cu Tara Canaanului lucrurile stau similar. Evreii trebuie sa devina proprietari efectivi, deci trebuie sa faca un kinian. Acesta este motivul pentru care trebuie sa se implice, acesta este rostul si rolul spionilor. Iar despre ceea ce s-a intamplat in realitate, la rubrica „Ce putem invata pentru astazi?”

    Ce putem invata pentru astazi?

    [GHIDUL ESECULUI]
    Am lamurit anterior de ce trebuia ca spionii evrei sa ajunga in Tara Canaanului. Sa vedem acum ce li s-a intamplat acolo. Sa vedem ce nu a functionat in planul pe care Dumnezeu il construise cu atata migala pentru evrei. In primul rand, aceeasi idee ca si in pericopa Behaalotcha, in episodul cu trambitele: 12 spioni sunt alesi ca reprezentanti ai celor 12 triburi, pentru ca nimeni sa nu poata spune vreodata ca vreunii ar fi fost favorizati. Al doilea lucru: cei 12 sunt fruntasii celor 12 triburi [13.2], pentru a nu se putea invoca vreodata ca „delegatii” evreilor nu au fost reprezentativi pentru intreg poporul sau ca nu au inteles misiunea care le-a fost data sau poate ca nu erau prea „luminati la minte” si au gresit din nestiinta.

    In al treilea rand, Moshe ii schimba numele lui Hoshia ben Nun in Iehoshua ben Nun, adaugand doua litere (iud si hei) din numele lui Dumnezeu. Moshe a dorit ca spionii sa fie foarte constienti de misiunea lor si de faptul ca Dumnezeu va fi cu ei la intrarea in Eretz Israel, precum si dupa aceasta, dupa ce evreii vor fi luat in stapanire Pamantul Fagaduintei.

    Si iata ca spionii au plecat… Au cercetat, au vazut, au consemnat si au revenit la Moshe. Problema este insa ca pe traseu ceva „s-a defectat”. Plecati increzatori, cu ideea ca Dumnezeu ii trimite sa arunce o privire in tara pe care o vor avea drept mostenire, spionii s-au intors cu ideea ca tara nu poate fi cucerita. Care a fost mecanismul, care au fost pasii in tot acest esec?

    Mai intai, ca prim pas, spionii ne spun ca „inaintea noastra si fata de ei [locuitorii tarii] parca eram niste lacuste” [13.33] Privindu-se pe ei insisi in oglinda esecului, spionii au ajuns sa vada si in ochii locuitorilor Canaanului aceeasi idee. Lipsa de incredere in propriile forte a insemnat inceputul. In Pirkei Avot (Invataturile parintilor), Mishna ne spune „im ein ani li, mi li?” („daca eu nu sunt pentru mine, atunci cine va fi?”) Nefiind convinsi ei insisi de reusita, spionii au incetat sa priveasca cu ochi buni atributele Canaanului. Strugurii imensi, simbol al rodniciei, au devenit „nu putem reusi, pentru ca totul este enorm”. O inmormantare a unui nobil canaanit, anume pregatita de catre Dumnezeu pentru a distrage atentia populatiei de la misiunea de recunoastere a devenit deodata „pamantul isi inghite locuitorii”. Zidurile fortificate ale cetatilor, simbol al slabiciunii mai mult decat al puterii (caci acela care este cu adevarat puternic nu are nevoie sa se ascunda in spatele zidurilor de aparare) sunt privite ca o indicatie ca „oamenii sunt prea puternici”. Si iata cum – vorba lui Caragiale – fandacsia e gata. „Noi suntem slabi, ei sunt puternici, deci nu putem reusi!”. Acesta este STADIUL INTAI.

    STADIUL AL DOILEA este concretizat de plangeri si reprosuri. Lait-motivele cu „mai bine era in Egipt. De ce ne-ai adus aici?” revin in actualitate. Asa dupa cum spunea rabinul Shraga Simmons, „evreii l-au scos pe Dumnezeu din ecuatie si nu l-au mai reintrodus”. Energia inceteaza sa mai fie folosita pentru a crea si devine distructiva. Resemnarea si motivele invocate pentru esec se transforma in atacuri, Moshe este deodata vinovat pentru toate. Se intampla si astazi cand ne gandim ca o treaba oarecare este „prea grea pentru puterile / timpul / cunostintele noastre”…

    Iar Dumnezeu decide sa opreasca toate lamentarile si toate atacurile la adresa lui Moshe si sa termine de fapt toata povestea. Sa moara toti cei care cred ca totul a fost o pacaleala, ca Tara Promisa nu este posibila si ca o viata libera este de neconceput. Moshe intervine, se roaga pentru iertare, Dumnezeu este convins, insa sentinta ramane. Si iata-i pe evrei, in STADIUL AL TREILEA, dandu-si seama de grava greseala pe care au comis-o si dorind sa o corecteze. Insa sentinta este pecetluita si nimic nu se mai poate face pentru a o schimba. In imposibilitatea de a suporta dezamagirea si esecul pe care ei insisi le-au provocat, in STADIUL AL PATRULEA, evreii hotarasc ca moartea este o optiune mai usoara decat perspectiva de a trai toata viata cu gandul de a fi fost atat de aproape de implinirea destinului. Intr-un ultim gest de eroism prostesc, incercand sa-L reintroduca pe Dumnezeu in ecuatie cu forta, o parte din evrei intra in Tara Canaanului pentru a o cuceri si sunt ucisi fara mila de locuitorii acesteia.

    Iata apologia esecului. Iata modul in care, pierzand legatura cu Dumnezeu, uitand ca si El este parte din problema, oamenii pot da cu piciorul la destin. Cand intrebarea este „A da gres sau a nu da gres?” lucrurile trebuie privite cu atentie. Ne este foarte usor in ziua de azi sa ne oprim din elan si sa cadem, sa ne inecam la mal, doar pentru ca ne pierdem increderea in fortele proprii, increderea in ceilalti sau pentru ca uitam ca de multe ori „norocul si-l mai face si omul”. Dumnezeu este parte din viata noastra, fie ca intelegem acest lucru, fie ca nu, fie ca suntem permanent constienti de el sau nu. Ghidul esecului trebuie studiat cu atentie. Avem nevoie de dorinta de a reusi, fie ca este vorba de un examen la scoala, fie de un oarecare test al vietii, fie de lucrul in propria noastra comunitate sau familie. Trebuie sa ramanem cu lucrurile clare in minte, cu Dumnezeu si ajutorul Lui in minte, trebuie pur si simplu sa ne concentram. Si mai trebuie un lucru: trebuie sa ne dam seama si sa nu uitam niciodata ca

    DINTRE TOATE SENTIMENTELE OMENESTI, CEA MAI URATA ESTE DISPERAREA, PENTRU CA ESTE INGROZITOR DE INUTILA…

    Shabat Shalom!

  4. Sebastian R. zice:

    Şalom. Noi iubim Israelul şi ne rugăm pentru liniştea şi pacea lui. Este un popor încercat despre care Dumnezeu a spus ce avea de spus şi va mai spune. Suntem de acord pentru susţinerea lui în rugăciune, de creştini, şi credem că biserica lui Ieşua Hristos are datoria să se roage pentru Ţara sfântă.
    Dumnezeu să vă binecuvinteze lucrarea şi toţi evreii mesianici să fie ocrotiţi de mâna puternică a Dumnezeului lui Israel. Cu frăţietate în Mesia Ieşua , Rodica şi Sebastian.

  5. Mihai Costea zice:

    Amin, sunt din crestinii care sustine Israelul..nu putem vorbi de DRAGOSTE ( temelia crestinismului ) daca nu ii iubim pe evrei. Cred ca Dumnezeu iubeste acest popor si la Marea Judecata a popoarelor un punct de cotitura va fi si acesta , daca l-au urit si l-au dispretuit pe Iacov nu vor avea binecuvantarile lui Avraam.
    Cred ca este vremea crestiii sa se trezeasca din somn si sa inteleaga mai bine Scripturile. Fiti binecuvantata cu mult har.

  6. Albert Kindberg zice:

    Shalom, va salutam pe toti fratii nostri in Yeoshua Ha Mashiach si va dorim zile frumoase cu Dumnezeul lui Israel la carma vietilor voastre. Va multumim pentru dragoste si rugaciuni. ADONAY BARUCHU sa va dea rezolvare si insotire sfanta pe calea voastra catre ceruri. Va binecuvantam pe toti. Cu drag, Abigail si Albert.

  7. Madi zice:

    Shalom Otiniela! O melodie speciala pentru o persoană specială.

  8. Ibanescu Rodica Alice zice:

    Otniela, mă alătur şi eu celor care iubesc Israelul şi îi doresc întoarcerea la Mesia. Fiţi binecuvântată ! Mă rog pentru D – voastră si lucrarea la care aţi fost chemată. Shalom, cu multă iubire din Domnul Ieşua – Isus, Alice.

  9. Dana zice:

    Sabat Salom!

    Pericopa saptamanala se intituleaza KORACH: Numbers 16:1–18:32; 1 Samuel 11:14–12:22
    Am ales interpretarea Rabinului Sorin Rosen.
    http://www.dvartora.ro/pericope/bamidbar-numeri/40-pericopa-korah-numeri-1611832/2394-pericopa-38-5764.html.

    MARUL DISCORDIEI (Korah 5764)
    Scris de Sorin Rosen
    Sâmbătă, 17 Iulie 2004 02:00
    „Korah, fiul lui Itehar, fiul lui Kehat, fiul lui Levi, s-a rasculat impreuna cu Datan si Aviram, fiii lui Eliav, si On, fiul lui Pelet, fiii lui Reuven. S-au rasculat impotriva lui Moshe, impreuna cu 250 de oameni din copiii lui Israel, din fruntasii adunarii, din cei ce erau chemati la sfat si care erau oameni cu nume. Ei s-au adunat impotriva lui Moshe si Aaron si le-au zis: «Destul! Caci toata adunarea, toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor. Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?» Cand a auzit Moshe lucrul acesta, a cazut cu fata la pamant.” [Numeri 16:1-4]

    „Fiii lui Korah nu au murit.” [Numeri 26:11]
    In pericopa din aceasta saptamana, autoritatea lui Moshe este pusa sub semnul intrebarii. Pe „puntea corabiei”, in cadrul poporului evreu, are loc o revolta. „Capitanul”, Moshe, este atacat de catre 250 de oameni, care, sub conducerea lui Korah, Datan si Aviram, doresc sa preia puterea. Pericopa descrie cu lux de amanunte intreaga disputa, punctand atitudinile tuturor celor implicati, detaliind evenimentele si oferind indemnuri valabile pentru toate generatiile.

    Insa unul din amanuntele esentiale legate de conflictul din pericopa pe care o citim in aceasta saptamana este continut intr-un text talmudic, care ne prezinta povestea intr-o lumina noua. In Pirkei Avot (Invataturile Parintilor) 5:17, Mishna se intreaba: „Care este o disputa pentru numele Cerului? Disputa dintre Hilel si Shamai. Si care este o disputa ce nu este pentru numele Cerului? Disputa lui Korah si a cetei sale.”

    [Ca o paranteza, cateva detalii legate de Hilel si Shamai… Cei doi, mari invatati ai vremii lor, au reprezentat doua tipuri diferite de oameni si de evrei. Desi ambii cunosteau Tora si o predau cu dragoste, avand numerosi discipoli, Shamai era mai impulsiv (ca tip uman) si mai strict in aplicarea legii. Hilel era mai temperat, iar deciziile sale halahice (de lege iudaica) erau mai permisive si mai usor de urmat de catre marea masa a poporului evreu. In ceea ce priveste relatiile dintre ei si dintre discipolii lor, acestea au fost intotdeauna bune, desi disputele legate de Tora pe care le aveau erau uneori interminabile.]

    Ceea ce este foarte interesant insa este modul in care Mishna in Pirkei Avot formuleaza distinctia dintre disputele „pentru numele Cerului” si cele „care nu sunt pentru numele Cerului”. Atunci cand prezinta disputele dintre Hilel si Shamai, Mishna spune ca ele aveau loc intre Hilel si Shamai (evident!). Insa atunci cand se prezinta cealalta categorie de dispute, observam ca exemplul oferit este unul in care apare numai o singura latura combativa: „Korah si ceata sa”. Cu alte cuvinte, Mishna sugereaza ca, Korah nu a avut practic in fata un oponent cu care sa poarte o disputa, ci s-a luptat cu sine insusi.

    Midrash Shmuel (un comentariu la Pirkei Avot), explica faptul ca in cazul disputelor din Hilel si Shamai, motivatia ambelor parti era aceeasi. In cazul lui Korah, motivatia sa era una pur „certareata”, dorind conflict de dragul conflictului, pe cand Moshe si Aaron aveau cele mai pure intentii, acelea de a stopa conflictul. Aparent, pentru un observator extern, conflictul dintre Korah si Moshe poate aparea foarte usor ca o lupta pentru putere, insa este evident din reactia sa ca Moshe nu a dorit conflictul.

    Una dintre lectiile de invatat din aceasta poveste este valabila astazi mai mult decat oricand… Asistam adesea la conflicte pe care le banuim ca fiind generate de ambele parti implicate. Ni se pare ca daca exista o disputa intre doua parti si daca aceasta disputa nu se termina, ambele parti sunt vinovate pentru continuare. Dar oare este intotdeauna asa? Oare toate conflictele au doua parti implicate?

    In zilele noastre, un zid de demarcatie, din beton si otel, se construieste de-a lungul granitei Israelului cu teritorii aflate sub control palestinian. Iar intre cele doua parti, intre israelieni si arabi, disputa dureaza deja de peste 50 de ani. In presa si la posturi de radio si televiziune, la reuniuni la nivel inalt intre sefi de state si de guverne, Israelul este acuzat ca „intretine conflictul”. Oare este drept sa spunem ca ambele parti doresc acest conflict? Nu este oare un zid de demarcatie un argument suficient de clar ca una dintre parti (Israelul) nu doreste conflictul?

    Revenind insa la pericopa din aceasta saptamana, sa vedem care a fost mecanismul din spatele unui conflict cu un singur protagonist. Inteleptii explica faptul ca, vazand intr-o profetie faptul ca urmasii sai vor da nastere peste generatii profetului Shmuel (Samuel) si altor figuri reprezentative ale istoriei evreilor, Korah a crezut ca lui, stramosul atator personalitati, i se cuvine o pozitie mai inalta. Viziunea profetica a lui Korah s-a implinit, insa numai pentru ca, asa cum ne spune versetul din Numeri 26:11, „fiii lui Korah nu au murit”. Midrash-ul ne spune ca in ultimul moment, chiar inainte de deznodamantul tragic al intregii povesti (pamantul s-a deschis si l-a inghitit pe Korah), fiii sai s-au cait si s-au dezis de atitudinea parintelui lor. Ei au facut sincer teshuva (intoarcere catre Dumnezeu) si au meritat astfel sa dea nastere, peste generatii, profetului Shmuel.

    Korah insa a vrut puterea! El a reusit sa mascheze dorinta sa in forma unei cereri aparent indeptatite: „Toata adunarea, toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor! Pentru ce va ridicati voi mai presus de adunarea Domnului?” Midrash-ul povesteste ca, in deradere, Korah si-a imbracat cei 250 de adepti in vestminte de culoare albastra (thelet), culoarea pe care Tora, chiar la sfarsitul pericopei de saptamana trecuta, o prescrie pentru tzitzit (ciucurii din colturile hainelor). Imbracati astfel, Korah si oamenii sai au venit la Moshe si l-au intrebat: „Daca o haina este in intregime colorata in thelet, mai trebuie ea sa aiba in cele patru colturi ciucuri de culoare thelet?”

    Evident, intrebarea a fost pusa cu scopul de a cauta cearta. Semnificatia tzitzit-ului, poruncit de Dumnezeu pentru orice haina cu patru colturi, depaseste cu mult cea a culorii thelet. Exista o intreaga simbolistica a ciucurilor din colturile vestmintelor, provenind din modul de impletire si din semnificatiile pe care ghematria (numerologia iudaica) le confera acestor impletituri.

    Asupra a doua semnificatii pentru tzitzit („marul discordiei” din conflictul lui Korah) as dori insa sa ma opresc… In primul rand, dupa cum am auzit in urma cu cativa ani de la rabinul Menachem Hacohen, tzitzit-ul simbolizeaza modestia. Ciucurii din colturile hainelor sunt orientati in jos, catre pamant, amintind celui care ii poarta ca una din cele mai importante calitati ale unei persoane este anava (modestia). Aceasta calitate, proprie lui Moshe („Moshe a fost cel mai modest om de pe pamant” – Numeri 12:3), ii lipsea lui Korah. El a dorit pozitie sociala inalta, a dorit sa fie mai sus decat i se cuvenea, si pentru aceasta a „atacat” semnificatia tzitzit-ului.

    O a doua posibila explicatie a vestmantului cu tzitzit din povestea lui Korah este aceea ca vestmantul simbolizeaza poporul evreu, iar ciucurii sunt de fapt liderii acestuia. Conform lui Dumnezeu („Sa fiti pentru Mine un popor de koheni, o natiune sfanta!” – Exodul 19:6) si chiar si conform lui Korah („Toti sunt sfinti si Dumnezeu este in mijlocul lor” – pericopa din aceasta saptamana), poporul evreu este sfant si la un nivel spiritual ridicat. Toti sunt „de culoare thelet” (culoare care aminteste, conform Talmudului, de Tronul Gloriei Divine)… Insa liderii poporului evreu, „ciucurii din colturile vestmintelor” sunt necesari chiar si in aceste conditii, pentru ca un popor fara lideri nu poate exista!

    Se vorbeste adesea in zilele noastre de cat de reprezentativi sunt liderii pe care ii avem. Sunt (cei mai) buni presedintii, primarii, conducatorii spirituali sau sefii pe care ii avem? Problema se pune constant, iar relatiile dintre oameni depind de raspunsul pe care dorim sa il dam…

    Este foarte important sa intelegem insa doua lucruri: primul, ca ne aflam intr-o mare criza, in care problemele nu au solutii simple. Iar al doilea, ca suntem datori sa ne sustinem liderii pe care ni i-am ales. De multe ori suntem tentati sa ne supraapreciem faptele si sa le subapreciem pe ale altora. („Daca as fi fost eu pus sa rezolv problema asta, o rezolvam atat de bine…”)

    Din povestea lui Korah trebuie sa invatam sa eliminam „scanteile de cearta”. A critica este deosebit de usor, a cere kavod (onoare), pozitie sociala si avantaje (adesea necuvenite) este inca si mai usor…

    Pacea si intelegerea intre oameni provin insa din mult mai mult. Asa dupa cum spunea odata un rabin, „pacea este mult mai mult decat simpla absenta a conflictului”. In ebraica, substantivul pace (shalom) este derivat din radacina „shalem” care inseamna „complet”. Amida, rugaciunea care se spune la sinagoga de trei ori pe zi, se termina cu substantivul „shalom”. Birkat Hamazon (Rugaciunea de dupa masa) se termina cu „shalom”. Birkat Kohanim (Binecuvantarea kohenilor) se termina cu „shalom”. Intregul Talmud se termina tot cu „shalom”. Si Shalom este unul din numele lui Dumnezeu.

    Pacea presupune sa intelegem si sa aplicam ceea ce ne spune Hilel in Pirkei Avot 1:12 despre al treilea protagonist al disputei lui Korah, fratele lui Moshe, Aaron: „Sa fii dintre discipolii lui Aaron, iubind pacea, alergand dupa pace, iubind pe oameni si apropiindu-i de Tora”.

    Cand vom intelege asta, lumea va fi pentru toti mult mai buna…

    Shabat Shalom!

  10. Marian Chioveanu zice:

    Sintem o familie de credinciosi mesianici din USA care iubim Israelul si ne rugam pt pacea lui in Tara sfanta. Eu ma trag dintr-o familie de penticostali de Ziua a saptea din Dej iar sotia vine de la fratii crestini evanghelici.
    Aici ne bucuram cu fratii mesianici evrei si americani din California si Virginia si putem spune ca suntem foarte bucurosi de Evanghelia pe calea mesianica , care este una curata si foarte buna dupa Biblie. Rugaciunea noastra si a celor doua fete cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu este ca fratii evrei sa Il primeasca pe Ieoshua Mesia ca Mintuitor. Fie Numele Lui laudat!
    Multumim Otniela pentru acest blog. Te vizitam cu drag si ne rugam pentru tine draga noastra sora. Salom obraha!

  11. Kate Allender zice:

    Good post Otniella ,… keep doing this gorgeous job! God bless Israel !!!!!!!!!

  12. Dragi Prieteni, multumiri pentru participarea la acest topic ! ADONAI sa va binecuvinteze cu Shalom-ul Sau minunat in zilele ce vor urma. O saptamana binecuvantata, din Sion !
    Dear Friends , many thanks for your taking part at this topic. May ADONAY bless you all with His wonderful Shalom, next days. A blessed week from Zion !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s