O viata dedicata unui Singur Mare Scop !


     PASIUNEA LUI IOAN BOTEZATORUL PENTRU MANTUITORUL

                                                       –  Meditatie – 

                                                                       
                                                 
de Otniela – Daniela Onu

Ioan Botezatorul ( Yohanan ha Matbil –  יוחנן המטביל) , a fost plin de pasiune pentru Domnul sau, iar acest lucru a insemnat o Jertfa de bun miros inaintea lui Dumnezeu. El a fost omul umplut in intregime cu Duhuhl Sfant , iar mesajul sau a avut un singur subiect: ISUS CHRISTOS. De fiecare data cand vorbea despre maretia Domnului ISUS , Ioan Botezatorul o facea cu adanca smerenie. Acesta a fost aspectul cel mai remarcabil in propovaduirea si lucrarea lui Ioan : dorinta sa a fost ca ISUS sa creasca , iar el sa se micsoreze. Inca de la inceput Ioan Botezatorul a tinut sa-si clarifice pozitia fata de Cel a Carui VENIRE o vestea: ” Dupa mine vine Cel ce este mai puternic decat mine, Caruia eu nu sunt vrednic sa ma plec sa-I dezleg curelele incaltamintelor” ( Marcu 1:7). Ioan Botezatorul a avut o relatie speciala, profunda cu Mesia , Acesta fiind sensul lui ultim si irevocabil de-a exista pe acest pamant. Profetul a proclamat neobosit VENIREA MANTUITORULUI Promis , multimilor de oameni din pustie. Aceasta a fost MISIUNEA careia el i-a inchinat intreaga sa viata scurta si zbuciumata.  ( Mai departe lectura continua aici )

Anunțuri

Despre otnielabattzion - עותניאלה בת ציון

Evreica mesianica
Acest articol a fost publicat în Proza, Teologie si Spiritualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la O viata dedicata unui Singur Mare Scop !

  1. Daniel Alexandru Galeriu zice:

    Eu urmez cam de un an de zile la o biserica baptista din Brasov , si chiar le-am comunicat celor de la catiheza ca as vrea sa iau botezul. Era si timpul , nu mai vreau sa -mi pierd viata , am pierdut-o si asa destul …
    Aveti cunostinta Duduie Otniela , daca exista biserica mesianica in Brasov sau pe langa intr-un oras apropiat ? Sunt tare curios sa aflu cat mai multe despre evreii mesianici , despre modul lor de raportare la evenimentele actuale, despre interactiunea lor cu celelalte culte crestine etc.
    O meditatie foarte placuta este acest articol, frumos si sensibil scris , cu multa daruire…ca tot ceea ce faceti , dealtfel.

    • Domnule Profesor D. A. Galeriu ,
      Ma bucur mult pentru aceasta hotarare …Dumnezeu sa va dea puterea sa faceti acest pas decisiv in viata. De dragul Domnului Isus , trebuie incheiat acest act suprem de afirmare a Credintei Dvs in public. Domnul Isus, Unicul Mesia, sa va dea vointa si infaptuirea, pentru fericirea Dvs vesnica si pentru Slava Lui .
      Referitor la intrebarea Dvs … Cel mai bine ar fi sa luati legatura cu David Nagy , presedintele Comunitatilor Mesianice din Oradea. Acolo exista o Comunitate Mesianica mare , bine organizata. Puteti discuta multe lucruri, care v-ar interesa , cu fratii de-acolo.
      Va multumesc mult pentru apreciere. Dumnezeul lui Israel sa va binecuvinteze !

      • Daniel Alexandru Galeriu zice:

        Sarut Mainile , Duduie Otniela . Multumesc pentru incurajari. Dumnezeu si Domnul Isus , si Spiritul Sfant sa ma ajute sa indeplinesc acest act.
        Dumnezeu sa va binecuvinteze pentru tot ce faceti ca sa-i indrumati pe oameni pe calea lui Dumnezeu. Va admir mult .

  2. Dana zice:

    Shabat Shalom !

    Va spun si eu LA MULTI ANI ! Yeshua ha Mashiah este Domn!
    Otniela , draga mea, ma bucur de toti fratii nostri mesianici care viziteaza site-ul tau. Adonai sa-i binecuvinteze .
    Si daca e Sabat , avem si pericopa :

    Pericope | Bereshit / Geneza | PERICOPA VAIEHI (Geneza 47:27-50:26) |

    DE CE DEPINDE DESTINUL (Vaiehi )
    Scris de Sorin Rosen
    Joi, 27 Decembrie 2001 02:00

    Semne de intrebare

    [DE CE ESTE DATA BINECUVANTAREA INVERS?]
    Asa dupa cum am afirmat si la rubrica „Pe scurt”, Iaacov doreste sa-si binecuvanteze nepotii. Ca prima intrebare, inca inainte de cea din subtitlu, as putea sa plasez un alt „de ce?”. De ce nepotii? De ce nu fiii? Nu este oare mai important pentru un parinte sa isi dea binecuvantarea celor care sunt urmasii lui directi?
    Comentatorii invoca (si cu siguranta ca aceia dintre dumneavoastra care sunteti bunici o stiu prea bine) faptul ca bucuria de a avea nepoti o depaseste de multe ori pe cea de a avea copii. De ce? Pentru simplul motiv ca nepotii reprezinta o garantie in plus ca numele familiei va continua, ca mostenirea va avea in mana cui sa fie lasata si – deloc in ultimul rand – ca si copiii sunt capabili sa simta astfel bucuria de a avea copii.
    Iaacov se bucura pentru urmasii lui Iosef. Iaacov ii binecuvanteaza pe acestia din toata inima si le ureaza sa fie prosperi si sa continue traditia familiei, in spiritul dragostei de Dumnezeu si de Tora. Insa o face invers. Il binecuvanteaza pe Menashe (intaiul nascut) cu mana stanga, si pe Efraim (mezinul familiei) cu mana dreapta. Motivul pe care il invoca este ca „el [fratele mare] va ajunge un popor mare; dar fratele cel mic va fi si mai mare decat el” [48.19]. Motiv care aparent pare suficient. Insa intrebarile abia incep sa apara…De unde stia Iaacov ca lucrurile se vor desfasura asa? Poate de la Dumnezeu, poate avusese o viziune… Dar de ce a dat binecuvantarea asa? Oare depindea destinul celor doi baieti, al lui Efraim si al lui Menashe de modul in care bunicul lor le oferea binecuvantarea? Si, in definitiv, nu era mai simplu, macar pentru a „menaja sentimente”, sa dea binecuvantarea asa cum era ea oferita de obicei in acea vreme, asa cum era obiceiul locului?
    Voi raspunde pe rand la toate intrebarile, insa ordinea va fi alta. Si veti vedea de ce… Pentru orice bunic de pe lumea asta, a nu declansa conflicte intre nepotii sai, a le menaja acestora sentimentele, este fara indoiala un lucru important. La prima vedere, Iaacov ignora toate acestea, le neaga importanta. Si face acest lucru pentru un singur motiv, pentru faptul ca acesti doi nepoti chiar nu aveau nevoie de astfel de „menajari”. Pentru Menashe si Efraim, a fi frati insemna mult mai mult decat a primi binecuvantarea parinteasca sau cea a lui Iaacov. Efraim si Menashe erau FRATI, in ceea ce are acest cuvant mai frumos. Este un alt motiv pentru care Iaacov le-a dat lor binecuvantarea si nu fiilor sai. In urma cu cateva pericope, fiii lui Iaacov, cele 12 triburi ale lui Israel, au pangarit (ei bine, exact acesta este cuvantul!) notiunea de frate. Unsprezece dintre ei l-au vandut pe cel de-al doisprezecelea, pe Iosef, in sclavie, dupa ce au fost la un pas sa il omoare. Si totul numai din gelozie! Menashe si Efraim au insemnat – in legatura si dragostea lor pura – tot ceea ce fratii lui Iosef nu au fost. Au insemnat un exemplu demn de urmat, un model despre cum ar trebui sa fie doi frati.

    Si vorbind despre frati, voi incerca sa va reimprospatez memoria cu cateva evenimente: Cain l-a omorat pe Abel pentru ca sacrificiul acestuia a fost acceptat si al lui nu. Itzhak si Ishmael au luptat pentru intaietate atunci si mai lupta si azi sub forma a doua mari popoare (evreu si arab). Iaacov si Esav s-au batut inca din pantecul mamei lor, si-au disputat suprematia culminand cu repetatele amentintari ale lui Esav de a-si omori fratele. Iar Iosef a fost vandut de catre fratii sai in sclavie, din pura gelozie si invidie. La polul opus, Efraim si Menashe nu au avut nimic de impartit. Nici glorie, nici binecuvantari, nici avere. Si – chiar mai mult decat atat – au fost primii copiii evrei nascuti in exil, in Egipt, intr-o perioada in care a fi evreu nu era chiar usor (cu toate avantajele pe care functia lui Iosef le conferea). Si cu toate acestea, Efraim si Menashe au fost frati!

    [DE CE DEPINDE DESTINUL?]
    Am formulat, aproape de inceputul seriei de nedumeriri din subcapitolul anterior, o intrebare: „Oare depindea destinul celor doi baieti de modul in care Iaacov le acorda binecuvantarea?” Intrebarea este simpla. Raspunsul – nu in aceeasi masura. Si asta pentru ca a raspunde „da” ar insemna pe undeva o subminare a puterii totale a lui Dumnezeu, o paralela – deloc de dorit – intre imensitatea si atotputernicia Acestuia si, de exemplu, istoria vechilor greci, la care destinul era implacabil chiar si pentru zei. Ar insemna, in ultima instanta, o blasfemie.
    Fara indoiala, modul in care Iaacov a acordat aceasta binecuvantare nu era hotarator fata de viitorul celor doi nepoti ai lui. Fara indoiala, faptul ca Efraim si Menashe au ramas drept continuatori ai traditiei poporului evreu in vremuri atat de grele in Egipt a fost parte din planul lui Dumnezeu. Si totusi, in alt loc din Tora, destul de indepartat de actiunea care se desfasoara in pericopa Vaiehi, evreii se lupta cu Amalek si Dumnezeu il „deleaga” pe Moshe sa Ii fie emisar, sa conduca ostilitatile „pe teren”. Atunci, Moshe era obligat sa ridice mainile pentru ca evreii sa fie invingatori pe moment si de fiecare data cand mainile lui Moshe oboseau si se lasau in jos, Amalek prelua conducerea. Aceeasi intrebare se poate pune si acolo: oare soarta bataliei si implicit a poporului evreu depindea de mainile, puterea sau – in ultima instanta – vointa lui Moshe? Iar raspunsul este, si de aceasta data, negativ.
    Si totusi Dumnezeu a dorit, acum si atunci, sa joace acest joc. Pentru ca existau doua posibilitati: ori Iaacov aflase printr-o viziune soarta viitoare a lui Efraim si Menashe si atunci ii era pusa la incercare credinta in aceasta viziune, ori nu stia nimic din ceea ce avea sa urmeze si i se punea la incercare „talentul” in a-L copia pe Dumnezeu, de a anticipa ceea ce avea Acesta in gand sa faca. In ambele cazuri, testul era pentru Iaacov, pentru ca acesta sa-si demonstreze credinta si/sau vointa de a merge „betzal E.l” (in umbra lui Dumnezeu) si in ambele cazuri, Iaacov ar fi reusit.
    Si mai e ceva de spus: de multe ori lucrurile sunt lasate cu buna stiinta la indemana noastra, pentru ca noi sa le continuam si imbunatatim. Este in primul rand conceptul de Tikun Olam (a face o lume mai buna). Este datoria noastra de a incerca sa il copiem pe Dumnezeu…
    Exista de exemplu credinta ca daca absolut toti evreii vor respecta doua Shabat-uri asa cum se cuvine, Mashiach (Mesia) va veni negresit. Un prim Shabat a fost respectat (de catre absolut tot poporul) imediat dupa momentul Sinai… Iar credinta aceasta afirma similar si despre pacea pe care o asteptam de la Mashiach. O parte din pacea aceasta intra si in atributiile noastre…
    Este poate ceea ce, cred, am mai spus cu alta ocazie (citatul apartine Pirkei Avot – Invataturile Parintilor): „Nu tu trebuie sa termini treaba. Insa nici nu iti este ingaduit sa te dezici de ea!”

    Ce putem invata pentru astazi?

    [PE LOCUL DOI]
    Am vazut de curand un film (Gattaca) in care doi „frati” (nu neaparat de sange, dar totusi frati) luptau impreuna pentru ca unul dintre ei, nascut pe cale naturala, sa fie recunoscut ca avand cel putin aceleasi drepturi cu celalalt, care – desi paralizat intr-un scaun cu rotile – beneficia de un statut privilegiat doar pentru faptul ca fusese nascut prin fertilizare in vitro. Si cei doi frati luptau pentru ca acela dintre ei care era valid sa fie acceptat intr-o misiune spatiala… Si actiunea se petrecea prin anul 2300…
    In societatea de astazi, vorbind cel putin din punct de vedere ideal, copiii se nasc egali, au drepturi egale la viata si educatie, au permisiunea (conform Declaratiei Drepturilor Omului) „sa isi urmareasca idealul de fericire”. Dar a nu fi un campion inseamna de multe ori uitarea… Si toate astea in anul 2001…

    Cu multi ani in urma, in Sparta, un copil considerat (subliniez, considerat) de catre parinti „slab”, era aruncat fara mila de pe zidurile cetatii. Numai cei tari aveau voie sa traiasca… Cu cateva mii de ani in urma…
    Si inca cu alti multi ani in urma, pe vremea cand Avraham vorbea pentru prima data pe pamant despre credinta intr-un singur Dumnezeu, copilul care se nastea primul avea parte de avere, de faima, de nume, de titlu, era un campion prin definitie. Fara sa fi facut nimic pentru toate astea, fara sa fi avut nici un merit. Asa era ordinea sociala pe atunci…
    In Gattaca, a fi nascut pe cale naturala insemna o bariera de netrecut. Azi, a fi pe locul doi inseamna de multe ori acelasi lucru. In Sparta insemna moartea. Iar pentru egipteni, de exemplu, la care intaiul nascut primea toate drepturile, moartea intailor nascuti din povestea de Pesach a fost lovitura finala, plaga care l-a determinat pe Faraon sa ii lase pe evrei sa plece…

    Si intorcandu-ma la Tora si la locul doi, vreau doar sa spun atat: Abel nu a fost intai nascut, iar Dumnezeu i-a acceptat lui sacrificiul. Noach nu a fost intai nascut si el a fost salvat de la potop. Avraham nu a fost intai nascut si a adus pe lume monoteismul. Itzhak nu a fost intai nascut si a fost ales drept continuator al traditiei. Iaacov nu a fost intai nascut si a primit binecuvantarea parinteasca. Iosef nu a fost intai nascut si el a fost salvatorul evreilor in timpuri de foamete. Moshe nu a fost intai nascut si el i-a scos pe evrei din Egipt si le-a dat din mana lui Dumnezeu Cele Zece Porunci. Si nici David nu a fost intai nascut, si nici multi altii, din timpuri mai vechi sau mai moderne…
    Si singurul motiv pentru care Dumnezeu i-a ales pe toti acestia a fost pentru ca au dovedit ca o merita! Si cred (si istoria o confirma) ca Dumnezeu a ales bine in fiecare situatie! O singura data in istorie, a fost „prea mult” chiar si pentru El sa faca o alegere. Si aceasta data este chiar in pericopa de saptamana asta. Despre Menashe si Efraim, nici macar Dumnezeu nu a putut spune cine este primul si cine este al doilea. Iaacov a spus-o: „[Menashe] va ajunge un popor mare; dar fratele cel mic va fi si mai mare decat el” [48.19] Insa in binecuvantarea pe care parintii o rostesc pentru fiii lor vineri seara se spune: „Sa te faca Dumnezeu precum Efraim si Menashe”. Si asta este urarea la evrei, o dovada ca la Menashe si Efraim ordinea binecuvantarii nu a contat!

    A fi evreu trece, mai intai de toate prin a fi OM. Prin a putea fi FRATE, prin a putea intelege pe celalalt, prin a-l ajuta si sustine, prin a nu-l uri si dispretui. A fi evreu inseamna pe de alta parte a lupta – asa cum Menashe si Efraim au facut-o – intr-o lume si intr-o tara straina. Chiar azi, cand Eretz Israel exista, lupta continua. O lupta cu tentatiile, cu ispita unei vieti lipsite de spiritualitate, cu toate greutatile de aici sau de acolo…

    A fi evreu inseamna a incerca din rasputeri, asa cum au facut-o Efraim si Menashe, sa-L punem pe Dumnezeu – din nou – in imposibilitatea de a alege, in imposibilitatea de a acorda un loc unu si un loc doi!

    [HAZAK, HAZAK VENITHAZEK]
    De obicei, odata cu cateva cuvinte scrise ingrosat, comentariul se incheia, la fel si pericopa. Azi o voi continua cu inca niste randuri si urari… La sfarsitul fiecareia din cele cinci carti ale Torei, chiar dupa ultimele cuvinte ale ultimei pericope, exista obiceiul ca participantii la rugaciune sa se ridice in picioare si sa rosteasca cu glas tare: „Hazak, hazak venithazek” (intr-o traducere aproximativa „Puternici, puternici, sa ne intarim!”)
    In Shabatul din aceasta saptamana, odata cu pericopa Vaiehi, se termina prima carte a Torei, Bereishit. Urmeaza Shmot (Exodul), cu toata povestea lui Moshe si a poporului evreu din „adancimile” Egiptului si pana la Muntele Sinai, la Cele Zece Porunci.

    Sa dea Dumnezeu – cu aceasta ocazie – sa ne intarim si sa fim puternici, sa avem parte de sanatate, fericire si multe reusite, de multa intelepciune si multa sete de cunoastere, de prieteni buni si realizari pe masura. Hazak, hazak venithazek!
    Shabat Shalom !

    Spor la studiul Torei !

  3. Connie zice:

    Very pleased presentation of John the baptist Otniella. It s very improved in the Word of God. Praise the Lord ! Keep it on . God bless your heart !!!!!
    We pray for you and all the messianic jews .

  4. cimm zice:

    Daniela sa mai postezi poezii pe resurse,Domnul sa te binecuvanteze pentru toata truda ta .

    • Multumesc, cimm ! Ce sa fac ? Daca asa se obisnuieste ? Dar sper sa fie de folos Imparatiei lui Christos. A Lui sa fie toata SLAVA , in veci !Amen !
      Osteneala mea ? Am primit atat de mult , cum as putea sa – I dau Domnului meu mai putin ? Si-asa e putin in comparatie cu TOT ce – a facut EL pentru noi.
      Dumnezeul lui Israel sa te binecuvinteze , cimm !

  5. Dana zice:

    LEGATURI CU TRECUTUL (Vaera 5769)
    Shabat Shalom va spun si eu . Iata pericopa :

    Scris de Sorin Rosen
    Vineri, 23 Ianuarie 2009 02:00

    Unul din versetele cele mai putin „saritoare in ochi” din pericopa noastra, un verset care aparent nu are nici o legatura cu majorele evenimente ce se desfasoara in textul Torei (alegerea lui Moshe, inceputul plagilor asupra Egiptului etc.) este un verset care ne vorbeste despre relatii de familie si genealogie:

    Amram a luat de nevasta pe matusa sa Ioheved si ea i-a nascut pe Aaron si pe Moshe. Anii vietii lui Amram au fost o suta treizeci si sapte de ani. (Exodul 6:20)

    In comentariul sau asupra acestui eveniment, Ramban vorbeste in primul rand de minuni. In Geneza 46:15, Tora ne spune ca „Toti oamenii [care au venit in Egipt impreuna cu Iaacov] – fiii si fiicele lui – erau treizeci si trei.” Apoi urmeaza o enumerare in care sunt mentionate doar 32 de persoane si toti comentatorii Torei se intreaba cine este a 33-a persoana.

    Rashi este de parere ca este vorba despre Ioheved, mama lui Moshe, cea despre care ne vorbeste si pericopa noastra. Iar motivul, spune Rashi si Talmudul (Bava Batra 123a), pentru care ea nu este mentionata in enumerare este acela ca a fost conceputa in afara Egiptului insa s-a nascut abia dupa ce familia lui Iaacov ajunsese deja in Egipt.

    Asa cum am spus, Ramban vorbeste aici despre minuni. Din calculele matematice simple pe care el le face el si Ibn Ezra (un alt comentator al Torei), Ioheved avea 130 de ani cand l-a nascut pe Moshe! Si, spune Ibn Ezra, „daca minunea referitoare la Sara, care a nascut la 90 de ani, este mentionata in Tora, de ce o minune mai mare, nasterea unui copil la 130 de ani, nu ar fi?”

    In plus, se vorbeste aici si de o alta minune, mentionata intr-unul din poemele liturghice (piutim) de la Simhat Tora: „Moshe a spus: Sa fie mama mea Ioheved mangaiata dupa moartea mea!”. Acest lucru implica evident ca Ioheved ar fi fost in viata la moartea lui Moshe, avand atunci 150 de ani (deoarece Moshe a trait 120 de ani)!!! Din nou o minune care ar fi trebuit mentionata explicit in Tora.

    Ramban confirma faptul ca viata lui Ioheved si modul in care s-a nascut Moshe au fost intr-adevar miraculoase. Insa, spune el, „minunile care apar dupa cuvantul unui profet care anunta mai intai evenimentele, sau printr-un inger care se afla intr-o misiune divina – doar acestea sunt mentionate in Scriptura. In plus”, se intreaba Ramban retoric, „de ce ar trebui Tora sa mentioneze explicit aceste minuni? In fond, toate fundamentele Torei sunt de fapt minuni ascunse!”

    Mi s-a parut deosebit de interesanta abordarea… Avem o religie, ca de altfel toate religiile lumii, care are la baza minuni si lucruri speciale. Iar aceste minuni si lucruri speciale nici macar nu sunt mentionate uneori, pentru ca existenta lor este atat de evidenta…

    Insa ceea ce m-a impresionat cel mai mult din tot episodul nasterii miraculoase a lui Moshe este exact versetul pe care l-am citat in debutul acestui comentariu si explicatia lui Hizkuni (un alt comentatori biblic) pe marginea acestui verset. Spune Hizkuni:

    De ce a fost de acord Dumnezeu ca un om atat de important precum Moshe sa fie produsul unei uniuni care mai tarziu va fi interzisa de catre Tora? (Dupa primirea Torei, casatoria unui om cu matusa sa este interzisa si privita ca incest.) Raspuns: Pentru ca nici un om nu este numit lider al unei comunitati daca nu exista ceva problematic in trecutul sau, de teama ca nu cumva altfel el sa fie arogant cu comunitatea sa. (La fel a fost si situatia regelui David, care a fost produsul casatoriei discutabile din punct de vedere al legalitatii sale, dintre Boaz si Rut.)

    Nici aici, ca si in cazul miracolelor, nu aflam intotdeauna despre un lider ce problema a existat in trecutul sau. Insa intotdeauna un lucru problematic exista si acesta este sau ar trebui sa fie un fundament al vietii fiecaruia. Oamenii nu sunt perfecti si asta stim. Ceea ce insa este posibil sa nu constientizam atat de clar (desi cu siguranta stim si asta…) este faptul ca un trecut impecabil poate foarte usor impinge oamenii catre aroganta. Moshe, cel mai umil om al tuturor timpurilor, a fost si cel mai mare lider al tuturor timpurilor. Si nu pot sa nu ma gandesc ca poate motivul principal pentru care a ramas umil in ciuda uriasei misiuni ce i-a fost incredintata este ca s-a gandit permanent la trecutul sau si la originea sa. Poate exact versetul din ritualul sinagogal de Simhat Tora, acela in care Moshe spune „Sa fie mama mea Ioheved mangaiata dupa moartea mea!” nu vorbeste neaparat despre varsta matusalemica a lui Ioheved, ci despre Moshe si preocuparea lui permanenta de a-si aminti, pana in ziua mortii, de parintii sai, de ce au facut si cine au fost ei, de cine a fost chiar el inainte de toate onorurile si misiunile.

    Si ma intreb, cati dintre liderii nostri de astazi, fie ei politici, economici sau religiosi, inteleg sa isi pastreze trecutul aproape, in constiinta, sa si-l onoreze asa cum este el si sa il foloseasca pentru a conduce mai bine pe cei ai caror lideri sunt? Ma rog, pentru ei si pentru noi toti, ca Dumnezeu sa lumineze calea tuturor liderilor lumii, spre a face bine si a intelege ca menirea lor este aceea de a ajuta, de a proteja, de a iubi si a conduce drept pe oamenii din jurul lor…

    Shabat Shalom! Spor la studiul Torei !

  6. Dana zice:

    Salom,
    Am tot scris astazi pe blogul tau , Daniela si probabil ca voi mai scrie.
    Topicurile pe care le-ai adus in prim plan sunt extraordinare , imbogatite cu poeziile tale atat de iscusit scrise, ofera cititorilor din toate colturile lumii perspectiva mesianica autentica. Bunatatea lui Adonai este mare.
    Uimitor este Dumnezeu si ma bucur foarte tare sa vad cum Isi binecuvanteaza copiii.
    BARUCH HASEM!
    Pericopele comentate de rabini si experienta lor personala ne imbogatesc cunoasterea Celui PreaInalt din perspectiva iudaica si cred ca Dumnezeu se bucura ca le oferi locul binemeritat pe blog si este corect asa .
    Inteleg ca Dumnezeu se descopera pe Sine atunci cand pasim (prin credinta si actionam ca atare
    ) pe unica Sa cale pe care a trasat-o odata pentru totdeauna la Sinai. Sa nu uitam ca Dumnezeu a avut in toate timpurile o ramasita crdincioasa in poporul israelit si astazi evreii mesianici sunt purtatorii Luminii , a stafetei pe care au primit-o de la Imparatul lor.
    De-a lungul istoriei Dumnezeu si-a innoit legamintele, le-a intarit si le-a facut cunoscute
    Venirea Fiului lui Dumnezeu -Yeshua HaMashiah nu a venit sa strice Calea -Legea-Tora-Legamantul ci a venit sa practice si sa arate, explice fara sa inlocuiasca cu alta cale mai buna.
    Vestea Buna este aceeasi atat in VT cat si in NT.Ceea ce a fost vestit prin prooroci VT s-a implinit perfect in NT.Biblia este armonie. Aceasta Veste Buna este Viata Vesnica pe care ne-a oferit-o Dumnezeu Fiul la momentul potrivit in timpul hotarat de Tatal.
    Este o lupta buna a credintei sa mergi pe Calea Domnului.
    Binecuvantat sa fie Dumnezeu care este acelasi ieri, azi si in veci! Amen

  7. Kevin Kauffeld zice:

    Pretty! This was an extremely wonderful article. Thank you for supplying these details. Baruch HaShem ve al Meshiha Schalom..

  8. jonas.landon zice:

    Very nice post. I just stumbled upon your blog and wanted to
    mention that I have really loved browsing your blog posts.
    In any case I’ll be subscribing your posts from now on very soon! God bless you Otniela Bat Tzion !!!!!
    Happy New Year !!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s