YEHUDI MENUHIN – Magistrul secolului al XX -lea … si strunele lui fermecate. 
O splendoare irepetabila, Concertul pentru Vioara in Do major, OP. 6, Allegro spirituoso, de Niccolo Paganini.
Auditie in delectare !
-
" Nu voi înceta niciodată să fiu evreu... Asta nu e o funcţie din care să poţi demisiona. Eşti evreu sau nu eşti. Nu e vorba nici de orgoliu, nici de jenă, e realitatea. "
( Mihail Sebastian ) 
Vizitatorii Otnielei :
-
BINE AI VENIT ! Te anunţ că poţi viziona orice text al acestui site - plăcerea e de partea mea , eşti invitatul ( a ) meu / mea de onoare - însă plagierea conţinutului şi folosirea lui sub un alt nume nu sunt permise. Toate eseurile, comentariile, articolele, studiile, poeziile, traducerile, etc., îmi aparţin (cu exceptia celor care le-a fost specificat un alt autor ). Folosirea lor în alte scopuri, sub o altă identitate, este ilegală. Îţi mulţumesc pentru onestitate!
-
Posturi recente :
- URMÂNDU-L PE YEŞUA… Mărturii – ( 17 )
- Şavuot – 5781
- Urările Otnielei – ( 12 )
- Pesach – 5781
- Jewish music , jewish singers – ( 15 )
- Purim – 5781
- URMÂNDU-L PE YEŞUA… Mărturii – (16 )
- Muzicieni evrei – ( 12 )
- Urările Otnielei – ( 11 )
- Hanucca – 5781
- Istorie confirmată – ( 4 )
- URMÂNDU-L PE YEŞUA… Mărturii – (15 )
- Sărbătorile lui ADONAI – Succot 5781
- Sărbătorile lui ADONAI – Roş Haşanah 5781
- Despre o viziune mesianică – ( 1 ) > Re 1
Arhive lunare:
Ce îi place Cititorului ?
Categorii :
otnielabattzion - עותניאלה בת ציון 
Shabat Salom,
Am cules cateva informatii biografice despre Yehudi Menuhin, din Enciclopedia Wikipedia:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin
Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York – d. 12 martie 1999, Berlin) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia. Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin de Stoke d’Abernon. Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea.
În 1927 Yehudi Menuhin a venit în România, la vila Luminiș, locuința din Sinaia a lui George Enescu, pentru a lua de la acesta primele lecții de vioară.[1]
În tinerețe, Yehudi Menuhin a plecat la Paris pentru a studia vioara cu George Enescu. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.[2]
Citind aceste randuri, din enciclopedia mai sus numita, m-am bucurat sa vad un exemplu de respect si prietenie intre un roman ilustru, marele muzician George Enescu si un evreu celebru Sir Yehudi Menuhin!
Daca au existat romani care au iubit poporul evreu si l-au ajutat in momente critice aici avem o dovada pretioasa: George Enescu si Yehudi Menuhin.
Sunt sigura ca DANIELA, ca evreuca, ne va oferi multe alte exemple de mari evrei celebri. O iubire sincera pentru poporul ales este pe placul lui Dumnezeu iar noi trebuie sa iubim acest popor.
Draga Dana – Shalom !
Toda pentru informatii. Intr-adevar , prietenia dintre Enescu si Menuhin a fost cat se poate de frumoasa si de trainica, un exemplu real pentru multi dintre noi.
Si pentru ca maine este ziua ta, 19 septembrie , draga prietena, iti urez : La Multi Ani cu Domnul Dumnezeul tau ! Sa fii binecuvantata Dana, in familie , in Comunitatea Mesianica si la Templu. Oriunde mergi sa iradiezi Lumina lui Yeshua, pe care stiu ca – L iubesti si IL slujesti sincer. Adonai sa-ti binecuvinteze fetele, sa le dea multa sanatate , iar tie sa-ti dea Harul sa-ti vezi nepotii mari – pe care nu ii ai inca, dar ii vei avea cat de curand ( daca va mai fi timp si EL inca nu vine ). De asemenea, sa fii rasplatita din plin pentru toata iubirea pe care i-o porti Israelului, si pentru atitudinea ta frumoasa si corecta fata de acest popor, pe care Dumnezeu nu l-a abandonat ci il iubeste in continuare, asa cum un tata isi iubeste si ocroteste copiii ( chiar si pe cei mai neascultatori ).
Mazel Tov ! Si o frumoasa melodie, care sunt sigura ca iti va placea , cu Barry si Batya Segal : Kumi Ori ! http://www.youtube.com/watch?v=2jEq404VLIQ&feature=related
Salom!
Multumesc mult pentru urari!Ultimul an cu prefixul 4 din viata mea , un an pregatitor in care imi fac bilantul vietii cu plusurile si minusurile normale.
Oricum acest bilant se socoteste conform teoriei rabinice Shauline ( Pauline) :
plus adunat cu plus =plus;
minus adunat cu minus=plus;
minus adunat cu plus=plus;
……………………………………
N SISTEM PLUS!
Astept cu nerabdare innoirea mea , anul meu jubiliar , 2012!
Deci in 2012, daca va ingadui cel PreaInalt, voi implini 50 de ani si ma voi mai da pe tobogan, dar nu singura ci cu fetele mele !Mi-am permis o mica ghidushie.
Multumesc pentru melodie si pentru prietenia frumoasa!
Bucuria si fericirea sa te insoteasca mereu!
Yehuda Menuhin a fost doar unul dintre marii muzicieni evrei, probabil cel mai mare violonist al secolului XX. Foarte mulţi evrei au existat şi există printre marii muzicieni:
Joseph Joachim, violonist; Fritz Kreisler (1875–1962) violonist şi compozitor; Gustav Mahler, compozitor, dirijor şi pianist; Arnold Schoenberg (1871-1954), compozitor şi teoretician; Darius Milhaud (1892–1974) compozitor; Jacques Offenbach (1819–1880) compozitor; Émile Waldteufel (1837–1915) compozitor; Felix Mendelssohn-Bartholdy, compozitor & dirijor (evreu luteran); Giacomo Meyerbeer, compozitor; Henryk Szeryng (1918-1988), violonist; Dimitri Bashkirow, pianist; Isaak Dunayevsky, compozitor; Mischa Elman, violonist; Artur Friedheim, compozitor; Kirill Gerstein, pianist; Josef Gingold (1909–1995) violonist; Emil Gilels, pianist; Maria Grinberg, pianistă; Arthur Rubinstein, pianist; Natalia Gutman, violoncelistă; Jascha Heifetz, violonist; Vladimir Horowitz, pianist; Oleg Kagan, violonist; Ilya Kaler, violonist; Evgeny Kissin, pianist; Leonid Kogan, violonist; Mikhail Kopelman, violonist; Nathan Milstein, violonist; Shlomo Mintz, violonist; David Oistrakh, violonist; Igor Oistrakh, violonist; Gregor Piatigorsky, violoncelist; Daniil Shafran, violoncelist; Isaac Stern, violonist; Maxim Vengerov, violonist; Leonard Bernstein, (1918-1990) compozitor şi dirijor; George Gershwin, (1898-1937) compozitor; Arnold Schoenberg, (1874-1951) compozitor; Gidon Kremer, violonist; Clara Haskil, pianistă; Vladimir Horowitz, pianist; Iţhak Perlman, violonist; Radu Lupu, pianist, Silvia Marcovici, violonistă; Iosif Sava, muzicolog; Yivri Gitlis, violonist.
Lista este incompletă. Doar o provocare.
Multumim, pentru lista si pentru provocare , Domnule Profesor ! Binecuvantare si Har , din plin.
Shalom Otniela !
Stiati ca…
În 1927 Yehudi Menuhin a venit în România, la vila Luminiș, locuința din Sinaia a lui George Enescu, pentru a lua de la acesta primele lecții de vioară?
Shalom, Iulian !
Desigur, Yehudi Menuhin a fost un copil cu predispozitii unice in ceea ce priveste adevarata muzica. Si el si Dinu Lipatti , au fost indragiti de marele compozitor George Enescu, care i-a sustinut profesional si afectiv pe amandoi ( Menuhin a fost violonist , iar Lipatti pianist ). Stiam ca Yehudi Menuhin a venit in 1927 la Sinaia , pentru a lua vestitele lectii de vioara sub indrumarea autorului minunatei Rapsodii Romane. Nu va fi singura vizita a celebrului violonist in Romania, a mai venit de vreo cateva ori, concertand la castelul Peles si la Bucuresti. De asemenea , dupa moartea lui George Enescu, a continuat sa revina in Romania cea atat de draga maestrului sau.
La Sinaia , straduta care pleaca de la gara catre Casa memoriala George Enescu, ii poarta numele. Iata , cum si printr-un asemenea gest , prietenia unica dintre cei doi mari muzicieni este evidentiata si amintita posteritatii, care are nevoie, mai ales azi, de modele trainice in viata.
Sabat Salom!
Sa cititi aceasta pericopa chiar daca este mai lunga, dragi cititori ai blogului Otnielei. Efortul dumneavoastra va fi rasplatit. Sunt sigura ca si lui sir Yehudi Menuhin i-ar fi placut o asemenea explicatie. Este tipic EVREIASCA, nu degeaba Mantuirea vine de la EVREI.
Spor la studiul Torei!
PERICOPA KI TAVO (Deuteronom 26:1-29:8) |
PROCES VERBAL (Ki tavo 5762)
Scris de Sorin Rosen
Joi, 22 August 2002 02:00
Semne de intrebare
[OARE CHIAR TREBUIE „PROCES VERBAL”?]
M-am intrebat de multe ori de ce in limba romana exista formularea „proces verbal”, utilizata pe scara atat de larga, cand in definitiv sintagma este incorecta. Cum poate cineva sa spuna de exemplu ca a scris un proces verbal? Ori e verbal, ori e scris… Oricum, voi trece peste acest inconvenient minor si voi folosi sintagma asa cum este ea folosita in general…
Versetele introductive ale pericopei Ki Tavo vorbesc despre o porunca pe cat de simpla pe atat de stranie: porunca de bikurim (prime roade). In Deuteronom 26.1-4, Tora ne spune: „Cand vei intra in tara pe care ti-o da mostenire Domnul, Dumnezeul tau, cand o vei stapani si te vei aseza in ea, sa iei cele dintai roade din toate roadele pe care le vei scoate din pamant, in tara pe care ti-o da Domnul, Dumnezeul tau, sa le pui intr-un cos si sa te duci la locul pe care il va alege Domnul, Dumnezeul tau, ca sa faca sa locuiasca Numele Lui acolo. Sa te duci la kohenul care va fi in zilele acelea si sa-i spui: «Marturisesc astazi inaintea Domnului, Dumnezeului tau, ca am intrat in tara pe care Domnul a jurat-o parintilor nostri ca ne-o va da. Kohenul sa ia cosul din mana ta si sa-l puna inaintea altarului Domnului, Dumnezeului tau.»”
–––––––––––––––––––––––––––
Aparent, nici o problema, insa daca privim versetele mai indeaproape, exista ceva care nu este foarte clar: daca porunca de a aduce bikurim la Templul din Ierusalim este oarecum stranie, insa in ultima instanta inteligibila (Dumnezeu doreste sa fim in permanenta legatura cu El), ceea ce este cu adevarat de neinteles este acea „marturie”. De ce trebuie sa „marturisim” in fata kohenului si a lui Dumnezeu ca am venit la Templu sa aducem fructe drept ofranda?!? Nu este oare suficient de clar?!? Nu este evident ca un om cu un cos de fructe in mana, stand in fata unui kohen in curtea Templului din Ierusalim, intinzand aceste fructe kohenului si rugandu-l sa le aduca drept sacrificiu, a venit la Ierusalim pentru a indeplini porunca de bikurim?!? De ce mai este atunci necesar sa se incheie acest „proces verbal” de predare-primire, sa se mentioneze explicit ca fructele sunt destinate a fi aduse drept ofranda si ca evreul respectiv a intrat in Israel?
Pentru a afla un raspuns (desi nu singurul posibil) la aceasta intrebare, va trebui sa calatorim inapoi pana la prima carte a Torei, Geneza. In povestea din chiar prima pericopa, Bereishit, Adam si Eva, pe atunci aflati in Eden, comit cea mai mare greseala pe care o puteau comite la vremea respectiva si Il supara pe Dumnezeu. Continuarea (cunoscuta de catre toata lumea) – izgonirea din Gan Eden. Ceea ce lumea in general cunoaste mai putin (sau chiar s-a intrebat mai putin) este natura exacta a acelei „greseli” de la inceputuri. Ce au facut Adam si Eva?
Se poate spune ca nu au avut grija indeajuns de gradina, incalcand astfel prima porunca pe care au primit-o de la Dumnezeu. Se poate spune de asemenea ca au incalcat cea de-a doua porunca, mancand din Pomul Cunoasterii Binelui si Raului, din care li se spusese explicit sa nu manance. Motivele sunt adevarate, reprezentand poate parte din vina celor doi, insa explicatia completa mai are o componenta… Pasajul in care se relateaza povestea este urmatorul: „Atunci [dupa mancatul din pom] au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umba prin gradina; iar omul si sotia lui s-au ascuns de fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „«Unde esti?» El a raspuns: «Ti-am auzit glasul in gradina si mi-a fost frica pentru ca eram gol si m-am ascuns.» Si Domnul Dumnezeu a zis: «Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care iti poruncisem sa nu mananci?» Omul a raspuns: «Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat.» Iar Domnul Dumnezeu a zis femeii: «Ce ai facut?» Femeia a raspuns: «Sarpele m-a amagit si am mancat din pom.»” [Geneza 3.8-13]
A ce va suna toata aceasta? Intreb din nou (asa cum am facut-o si in comentariul la pericopa Bereishit): oare Dumnezeu nu stia unde sunt Adam si Eva si avea nevoie sa ii intrebe „Unde esti?” Sau mai curand poate Dumnezeu a dorit sa fie un Tata bun si iubitor, sa dea copiilor Lui sansa de a recunoaste ceea ce au facut? Eu sincer inclin pentru varianta a doua… Iar Adam si Eva, in loc sa spuna pur si simplu: „Iarta-ne, am gresit!”, incearca sa arunce vina de la unul la altul. Adam spune: „Eva e vinovata”, iar Eva spune „sarpele e vinovat”. Fara remuscari sau vreo incercare de a repara ceva, ci doar cu intentia de a „arunca pisica” cat mai departe…
In pericopa de saptamana aceasta, Tora ne invata un lucru important: sa nu comitem aceeasi greseala. Tora ne spune ca atunci cand aducem ofranda primelor fructe la Templu pentru a ne eleva spiritual, cheia pentru a reusi in aceasta intreprindere este aceea de a intocmi un „proces verbal”, de a consemna faptul ca am venit cu intentia de a indeplini aceasta porunca. Ni se spune ca atunci cand aducem primele fructe, precum si in toate celelalte momente ale vietii noastre, trebuie sa ne recunoastem propriile greseli si propriile reusite, trebuie sa articulam verbal, sa ne rostim intentia. Este un exercitiu bun, este un exercitiu obligatoriu daca dorim sa intelegem si sa interiorizam motivul pentru care facem o actiune sau alta. Este intr-un fel ca la jocul de sah, atunci cand inainte de a face o mutare ne gandim de ce o facem, incercam sa studiem si sa evaluam pozitia… Tora ne spune ca in viata de zi cu zi este la fel de important sa ne evaluam pozitia si sa recunoastem pentru noi insine, cu glas tare, ca am procedat corect sau gresit. E clar, asa cum era si pe vremea lui Adam, ca Dumnezeu stie si singur ce am facut bine si ce nu, insa e important sa ne dam si noi seama…
Ganditi-va la cat de greu le e oamenilor astazi sa recunoasca ca au gresit… E greu sa admiti ca ai furat sau ai deturnat fonduri, e greu sa admiti ca fabrica pe care o conduci polueaza atmosfera, e greu sa admiti ca ai dat gres in ceea ce iti propuseseti. Insa – cu efort si constientizare – oamenii reusesc. Reusesc nemtii sa recunoasca ca acum 60 de ani a avut intr-adevar loc un Holocaust propus, proiectat si realizat de conducatorii Germaniei de atunci, recunosc rusii ca a existat si in istoria lor o perioada neagra, cu pogromuri si genocide, recunosc americanii ca Razboiul din Vietnam nu a fost cea mai buna idee, desi la vremea respectiva a parut poate asa… Nu se schimba mult, insa se face macar primul pas, acela al consemnarii, al procesului verbal. Un motiv in plus de a incepe si noi, in lucrurile mai mici pe care le intreprindem, sa scriem acest proces verbal. Sau macar sa il rostim…
Ce putem invata pentru astazi?
[NUANTE DE TRADUCERE…]
Shabatul trecut am fost la Cristian, la editia a IV-a a Seminarului de iudaism si istoria evreilor si am avut privilegiul (si nu glumesc deloc) sa ascult cuvintele unui om, ale unui rabin de origine canadiana care traieste acum in Israel, care efectiv m-a uimit cu modul de a gandi, cu extraordinara capacitate de a surprinde si sintetiza cele mai fine idei, cele mai ascunse nuante. Am ascultat cateva lectii despre rugaciune in general, despre modul in care evreii in particular inteleg acest concept, despre modul in care simtim nevoia sa intram in legatura cu Dumnezeu, sa Ii vorbim, sa Il rugam, sa Ii spunem ce avem pe suflet (chiar daca El stie deja, poate mai bine decat noi)… Si iata ca pe parcursul acestor discutii, mi-a atras atentia in mod special o explicatie a unui episod tot din Geneza, avand aceeasi protagonisti ca si rubrica anterioara: Adam si Eva.
In continuarea povestii din Geneza 3.8-13, Dumnezeu da verdictul in acest caz: „Domnul Dumnezeu a zis sarpelui: «Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti intre toate vitele si intre toate fiarele de pe camp. In toate zilele vietii tale sa te tarasti pe pantece si sa mananci praf.» […]Femeii i-a zis: «Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta. Cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.» Iar barbatului i-a zis: […] «Blestemat este acum pamantul din pricina ta. Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el in toate zilele vietii tale. Spini si palamida sa-ti dea si sa mananci iarba de pe camp. In sudoarea fruntii tale sa-ti mananci painea, pana te vei intoarce in pamant…»” [Geneza 3.14-19]
Grele pedepse, nu-i asa? Ei bine, hai sa vedem… Evei, Dumnezeu ii spune ca va naste in dureri. Lui Adam, ca va trebui sa munceasca si sa asude pentru a se putea hrani, ca pamantul va fi zgarcit cu el si ca va trebui sa il „invinga”. Dar ce i se spune sarpelui? I se spune ca va trebui sa se tarasca pe pantece si sa manance praf. Ce fel de pedeapsa este asta?!? Praf exista peste tot! Sarpele va avea toata hrana pe care o poate dori. Cum este posibil atunci ca Dumnezeu sa ii spuna ca va fi blestemat? Care este blestemul?!?
Ei bine, blestemul este intr-adevar mult mai cumplit decat pare! Pe Adam si pe Eva, Dumnezeu ii obliga la o viata grea, dar in care vor putea intotdeauna sa se uite spre El, spre cer si sa ceara ajutor. Vor putea sa vorbeasca cu Dumnezeu, sa ceara de la El ploaie pentru hrana (Adam) sau dureri mai mici la nastere (Eva). Vor putea sa aspire intotdeauna spre acea stare originara, de Gan Eden, din care tocmai au decazut…
Insa sarpelui ii este rezervat un viitor mult mai sumbru. I se da hrana, i se da posibilitatea de a se misca, insa i se ia tot restul, posibilitatea de a se reconecta cu Creatorul. Pe scurt, Dumnezeu ii spune sarpelui: „Iti dau mancare, iti dau tot ce vrei, dar nu mai vreau sa te vad sau sa te aud vreodata. Nu mai vreau sa stiu de tine!” Iar aceasta este pedeapsa cea mai cumplita dintre toate…
* * *
Desi cu idei diferite, cu interpretari uneori diametral opuse, cu moduri de a gandi diverse, toti comentatorii Torei, indiferent de epoca istorica sau de contextul politico-economic in care au trait, indiferent de limba pe care au folosit-o pentru a-si scrie comentariile, sunt de acord cu un lucru: acela ca in Tora nici o litera nu este in plus sau in minus, ca fiecare cuvant si fiecare accent conteaza.
Pericopa Ki Tavo de saptamana aceasta vorbeste in marea majoritate a versetelor ei despre blesteme si binecuvantari, despre modul in care evreii vor fi rasplatiti sau pedepsiti pentru a fi respectat sau nu legile divine. Se pune accentul pe legatura dintre popor si Dumnezeu, li se porunceste evreilor sa vina la Templul din Ierusalim pentru a oferi primele roade drept ofranda (practic un pretext de a reveni in legatura directa cu Dumnezeu), Moshe povesteste intreaga istorie a Exodului pentru a oferi o posibilitate de legatura cu Acesta, totul pare indreptat spre „a conecta” sau poate „reconecta” pe evrei la Sursa lor de viata…
Si iata ca in finalul pericopei, atunci cand probabil nimeni nu se mai astepta sa apara vreo idee „revolutionara”, Moshe li se adreseaza evreilor cu urmatoarele fraze: „Totusi, El [Dumnezeu] zice: «Eu v-am calauzit patruzeci de ani in pustiu; hainele nu vi s-au invechit pe voi, iar incaltamintea nu vi s-a uzat in picior. Paine nu ati mancat si n-ati baut nici vin, nici bautura tare, ca sa cunoasteti ca Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.» Ati ajuns la locul acesta; Sihon, imparatul Heshbonului si Og, imparatul Bashanului, ne-au iesit inainte ca sa ne bata si i-am batut.” [29.5-7]
Conform traducerii in limba romana preluata din toate editiile de Biblie pe care le am, ceea ce spune paragraful precedent se imparte in doua: in primul rand Moshe Il „citeaza” pe Dumnezeu, iar in partea a doua acelasi Moshe continua ideea, de data aceasta cu cuvintele proprii. Asa pare la prima vedere si daca lucrurile ar sta asa nu ar exista probleme… Complicatia apare insa atunci cand luam in calcul faptul ca in versiunea originala, cea in limba ebraica, NU EXISTA SEMNE DE PUNCTUATIE SAU GHILIMELE. Ceea ce este posibil sa fie (in finalul citatului de mai sus) cuvintele lui Moshe, ar putea la fel de bine sa fie si cuvintele lui Dumnezeu…
„Si ce-i cu asta?”, veti intreba. „Intrucat se modifica sensul frazei daca cuvintele ii apartin lui Moshe sau lui Dumnezeu?!? Nu este ideea aceeasi?” Raspunsul este da si nu. Ideea este intr-adevar aceeasi, insa imaginati-va ca versetul 29.7 (ultimul al citatului de mai sus) este direct exprimarea lui Dumnezeu. Ce spune Acesta? „Sihon, imparatul Heshbonului si Og, imparatul Bashanului ne-au iesit inainte ca sa ne bata si i-am batut.” Nu „ca sa va bata”, ci ca sa NE BATA! Se vede acum diferenta?
Dumnezeu le spune evreilor ca El si noi suntem INSEPARABILI! Ca binecuvantarile, blestemele, porunca de a aduce primele roade la Templu, celelalte 612 porunci sunt mijloace de a ne reconecta cu Cel care ne-a creat, de a ne incarca bateriile direct din Gan Eden. Sunt mijloace de a nu ne indeparta, sunt un fel de fire directe cu El. Dumnezeu si evreii formeaza un NOI, pe care nici istoria, nici dusmanii, nici toate cate s-au mai intamplat in mai bine de 4000 de ani nu au reusit sa-l distruga.
Asa cum spunea si o gluma pe care am auzit-o odata, legatura dintre evrei si Dumnezeu este „apel local”, fara taxe interurbane sau internationale… Ne trebuie totusi un prefix, acela al acceptarii acestui lucru, acela a intelegerii datoriilor pe care le avem, acela al permanentului efort de a „forma numarul”.
Ni se ofera posibilitatea de a fi online (in legatura directa) cu Dumnezeu, pentru ca Insusi Dumnezeu se considera in aceeasi echipa cu noi. Trebuie insa efortul colectiv, trebuie spiritul de echipa, trebuie sa luptam si noi cu Sihon, imparatul Heshbonului si cu Og, imparatul Bashanului. Si – spre deosebire de alte jocuri – trebuie sa nu „dam pase”, asa cum au facut Adam si Eva in Eden. Trebuie sa ne analizam pe noi insine, sa stam stramb si sa judecam drept, sa intocmim procese verbale si sa analizam strategii, ca sa ajungem (vorbind tot in termeni sportivi) la „calificare”.
Si mai este ceva: un om trebuie sa se considere intotdeauna ca avand meritele egalate de faptele rele, in echilibru perfect. Orice fapta buna va fi un avocat, pledand favorabil la judecata finala, iar orice fapta rea un procuror, incercand sa-l submineze. Succesul echipei depinde de succesul fiecaruia dintre noi, de vointa noastra de a ramane sau a reveni (dupa caz) pe calea buna. Avem ajutor, avem incurajari, avem binecuvantarile din pericopa Ki Tavo si blestemele care sa ne faca sa ne gandim mai bine la tot ce trebuie sa facem.
DUMNEZEU CREDE IN ACEL „NOI”… SA NU-L DEZAMAGIM!
Shabat Shalom!
Shavua Tov , tuturor !
Sa fiti cu totii binecuvantati de Dumnezeul lui Avraam, Itzak si Iakov !
O pericopa extraordinara , o privire cat se poate de agera in a surprinde esentialul mesajului din Deuteronom 26.
Dragii mei prieteni, va incurajez sa cititi aceasta pericopa pentru a intelege modul NORMAL ( din punctul lui Dumnezeu de vedere ) in care trebuie sa-L cinstm pe Creatorul nostru , cu darurile noastre. Apoi este bine sa intelegem cu totii cum se raporteaza Dumnezeu la poporul evreu -ca EL si evreii sunt intotdeauna NOI , adica INSEPARABILI. O buna intelegere , justificata de Lumina Cuvantului Sfant, ne va feri intotdeauna de confuzie , de o atitudine de antipatizare… etc, care nu-I place lui Dumnezeu, si care inevitabil poate sa duca la pierderea multor binecuvantari.
Sa aveti o saptamana buna, ocrotita de Prezenta Divina !
Pingback: wheel repair nevada
Pingback: Muzicieni evrei – ( 2 ) | otnielabattzion – עותניאלה בת ציון
Pingback: athensgreece
Shalom. frumos blog aveti !
Sunt profesoara de muzica ( predau pian si flaut la un liceu de muzica din Cluj) si am o mare admiratie pentru interpretii evrei. Sper ca veti imbogati blogul si cu alte personalitati, pe linga ce ne-ati oferit pina acum, pentru care trebuie sa va multumim…..
Shalom, ioana! Va multumesc, fiti binevenita pe acest blog! Desigur, in limita timpului vom evidentia si alte personalitati evreiesti ale muzicii clasice. Dar cred ca am si facut-o intrucatva, atat cat ne-a stat in putinta. Puteti urmari celelalte articole inscrise la topicul Muzicieni evrei ( 2, 3, 4 …) unde , sper, sa va delectati cu marea arta a interpretarii celebrilor virtuozi.
Un blog absolut incintator ! Va felicit ! Shalom…..
Shallom dear Otniella, wonderful blog lay out, wonderful post !!!!! God bless you !!!!!
Şalom, cred că aşa trebuie spus când intri pe un sait evreiesc. Sunt violonistă şi vă felicit pentru articolele dv care satisfac toate gusturile. Sunt mulţi muzicieni evrei. Am cunoscut şi eu de-a lungul carierei mele câţiva foarte buni instrumentişti.L-am întâlnit şi pe Yehudi Menuhin, când eram la început în această meserie, şi am rămas surprinsă ce modest era, cum vorbea cu toată lumea, ce sfaturi valoroase ne oferea nouă tinerilor. Este foarte frumos că îi amintiţi pe toţi „greii” muzicii adevărate.